Orban: Cel târziu până în data de 1 iunie, măștile trebuie să ajungă la școli

62125740
Getty

Premierul Ludovic Orban a cerut în ședința de Guvern de miercuri ca măștile de protecție să ajungă în toate școlile până, cel târziu, 1 iunie. 

 

”Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății, aveți grijă că aveți obligația de a finaliza procedurile de licitații și de a și distribui măștile. Ministerul Educației, cel târziu până în data de 1 iunie trebuie să ajungă la școli, iar Ministerul Sănătății, în momentul în care aveți solicitările, datele de la administrațiile locale - și aici trebuie să se miște rapid Direcțiile de Sănătate Publică - trebuie să lansați imediat procedura de licitație, astfel încât să putem să distribuim măștile către cele 2.300.000 de persoane aflate în stare de vulnerabilitate. ” - a declarat premierul.

În replică, ministrul Educației, Monica Anisie a spus că măștile vor fi în școli până în 2 iunie, când elevii încep pregătirea pentru examenele naționale.

”Da, domnule premier. Suntem în plină desfășurare a procedurii de achiziție pentru măști, în așa fel încât pe data de 2, atunci când elevii revin la școală pentru cursurile de pregătire să aibă măștile necesare în fiecare unitate de învățământ.” - a spus Anisie.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62105101
În România se vor aplica măsuri noi din 1 iunie. Ministerul Muncii: Am primit multe propuneri
Prim-ministrul Ludovic Orban a anunțat, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru instituirea unor măsuri active după data de 1 iunie va fi parcurs în primă lectură.
62112236
Klaus Iohannis, după ședința CSAT: România are o nouă strategie de apărare
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), condus de preşedintele Klaus Iohannis, s-a reunit astăzi, având pe agendă Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2020-2024.
62127554
Curtea Constituțională hotărăște soarta aleșilor locali. Când vor fi alegerile
Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat miercuri juecarea sesizării privind Legea referitoare la prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale.