Scandal fara precedent in PSD: numarul 2 ataca numarul 1. Dragnea a anuntat cand ar putea renunta la sefia partidului
Se agita apele in PSD dupa condamnarea definitiva a lui Liviu Dragnea la doi ani cu suspendare in dosarul "Referendum".
Presedintele executiv al partidului, Valeriu Zgonea ii cere demisia lui Dragnea, seful PSD, in conditiile in care, spune el, "imparatul e gol", iar "partidul se indreapta spre prapastie". Dragnea a anuntat ca e putin probabil sa mai ramana in fruntea partidului, dupa alegerile locale,
Biroul Permanent National al PSD s-a intrunit luni de urgenta la sediul partidului. Spiritele s-au incins inca de vineri, dupa ce presedintele PSD a fost condamnat definitiv la doi ani cu suspendare, in dosarul Referendumuluii, iar presedintele executiv al partidului, Valeriu Zgonea i-a sugerat sa se retraga din fruntea PSD.
Valeriu Zgonea, presedintele executiv al PSD: "Important este sa nu abdici de la principiile tale, oameni cinstiti. Nu tin de functii, nu tin de scaun, n-am venit cu functia de acasa."
Liviu Dragnea, presedintele PSD: Nu i-am cerut lui Valeriu Zgonea sa demisioneze din nicio functie. Pentru mine din acest moment si pentru cea mai mare parte a partidului Zgonea nu mai e prioritate.
Reporter: Dupa alegeri ramaneti in functie?
Liviu Dragnea: Putin probabil, dar sunt cateva obiective pe care mi le-am asumat.
Potrivit unor surse, in PSD sunt mai multi nemultumiti de faptul ca Dragnea ignora codul de integritate impus in partid, in legatura cu membrii care au probleme cu justitia.
Cristian Parvulescu, politolog: "Un partid care are criterii etice flexibile, care permit unora sa supravietuiasca, dar altora nu, in urma unor decizii ale justitiei cata vreme consideri nedreapta o decizie, pui in discutie de fapt obiectivitatea unei institutii fundamentale a statului de drept si anume justitia."
Fostul presedinte PSD, Victor Ponta, nu a adus lamuriri despre ofiterii acoperiti, care ar fi infiltrati in PSD si care ar putea prelua partidul - asa cum a scris pe Facebook saptamana trecuta. Azi, Ponta l-a indicat insa pe sotul Alinei Gorghiu ca ar fi ofiter acoperit.
Victor Ponta, deputat PSD: Lucian Isar este! Despre el vorbeam.
Reporter: Dar din PSD despre cine vorbeati?
Victor Ponta: Nu, nu, nu. Despre Isar vorbeam. Preia tot. A luat PNL-ul.
Alina Gorghiu, copresedintele PNL, a reactionat imediat: "Omul este de domeniul patologicului si sunt convinsa ca o tara intreaga vede ca e un semn foarte bun ca am scapat de un prim-ministru bolnav. Sa ajungi sa spui ca sotul meu, care este persoana fizica, privata, nu are nicio legatura cu viata politica, va acapara PSD-ul, este de noaptea mintii."
Social democratii au stabilit ca soarta lui Valeriu Zgonea va fi decisa miercuri, in sedinta conducerii extinse a partidului. Insa inca de astazi, mai multi colegi din partid i-au cerut demisia lui Valeriu Zgonea, din functia de presedinte al Camerei Deputatilor.
Zgonea, atac la Dragnea
"Eu cred ca PSD trebuie sa fie condus de oameni decenti, responsabili si corecti. Mi-am afirmat cu tarie, intotdeauna, principiile si valorile. In interior, cat si public. Sa nu ne facem ca nu intelegem: astazi, imparatul este gol. PSD-ul se indreapta cu pasi repezi si cu ochii inchisi catre prapastie. Este de datoria mea sa spun lucrurilor pe nume. Functia pe care mi-au dat-o colegii mei, intr-un Congres, ma obliga sa blochez moartea partidului, sub povara problemelor unor lideri", a spus Zgonea, la sediul central al PSD.
El a adaugat ca nu s-a ales singur in functia de presedinte executiv sau de presedinte al Camerei Deputatilor, iar in PSD sunt destui oameni care pot ocupa interimar sefia partidului.
"Eu sunt un om care imi cunosc limitele. Eu cred ca sunt suficient de multi oameni cinstiti si corecti in acest partid care pot sa asigure o conducere interimara. Nu trebuie sa-i lasam pe cei care astazi candideaza sub povara problemelor liderilor. Este datoria noastra ca partid social-democrat modern, daca nu vrem sa ramanem un partid cu o singura voce - laude conducatorului iubit", a afirmat Zgonea.
In opinia sa, PSD-ul trebuie sa fie condus de oameni integri, decenti si responsabili. "Trebuie sa explicam oamenilor, in campanie, de ce trebuie sa fim realesi. Asta e opinia mea si nu mi-o schimb. Sa nu credeti ca n-am mai trecut prin astfel de momente. Sunt si raman un membru fidel. Daca mi se retrage sprijinul, ma supun deciziei lor", a completat Valeriu Zgonea.
Decizia in cazul lui Zgonea, miercuri
Presedintele executiv al PSD, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, ca o decizie in ceea ce il priveste va fi luata miercuri la Comitetul Executiv al partidului, adaugand ca functia i-a fost data de colegi.
''Se va decide miercuri la Comitetul Executiv. Mi se pare normal. Le-am spus colegilor (...) si cred, ca om de stanga, este sinonim cu ce spun si cred si ei, ca oameni de stanga, in Congres, in grupul parlamentar - sunt cei care trebuie sa decida. Eu ma supun deciziei lor. Mandatul este al Comitetului Executiv si, copiind modelul presedintelui, in momentele in care suntem solidari pe aceleasi principii si valori ca la Congres, bineinteles ca am apreciat aceasta idee si mi se pare cel mai corect. Nu eu am venit cu aceasta functie de acasa, functia mi-a fost data de colegii de partid. Daca principiile si valorile mele corespund cu ale lor, ei sunt cei care decid'', a spus Zgonea, dupa sedinta Biroului Permanent National.
El a sustinut ca nu-si doreste sa ''pericliteze'' sansele celor care candideaza la viitoarele alegeri.
''Eu ma concentrez pe campania electorala, ma concentrez pe colegiul pe care inca il mai am pana in noiembrie, sa castigam alegerile. Sunt solidar cu toti cei care astazi candideaza si nu vreau sa le periclitez nici eu, nici altcineva din conducerea partidului candidatura, punandu-i in defensiva. Raman fidel si consecvent in ceea ce am afirmat si respect si apreciez foarte mult sfaturile pe care colegii mei mi le-au dat astazi'', a adaugat Zgonea.