Când va numi Nicușor Dan șefii SRI și SIE. Anunțul făcut de șeful statului

×
Publicitate

Directorii SRI şi SIE vor fi numiți în următoarele săptămâni, după o discuţie cu partidele, a anunțat, miercuri, preşedintele Nicuşor Dan.

El a fost întrebat de jurnaliști,într-o conferinţă de presă, când va numi conducerile celor două instituții.

„După o discuţie cu partidele, în următoarele săptămâni”, a declarat preşedintele României.

Într-o conferinţă de presă din 14 iulie, Nicuşor Dan a afirmat, în legătură cu numirea directorului Serviciului Român de Informaţii (SRI), că nu îşi doreşte să facă jocuri şi să propună oameni pe care Parlamentul să îi respingă.

„Propunerea o face preşedintele şi bineînţeles că, fiind şi momentul acesta delicat, nu îmi doresc să facem jocuri, să propun oameni pe care eventual Parlamentul să îi respingă. O să mă consult cu partidele, dar numirea, în mod constituţional, o face preşedintele”, a afirmat Nicuşor Dan.

El a fost întrebat dacă se gândeşte la un nume pentru şefia SRI.

„Discuţia asta am avut-o şi cu partidele, şi înainte de formarea Guvernului. Propunerea va veni de la mine, evident că îi voi consulta, dar propunerea va veni de la mine. Am nişte persoane în cap, aşa cum am avut şi pentru Curtea Constituţională. Încă sunt în proces de analiză. La fel şi pentru SIE”, a transmis preşedintele Nicuşor Dan.

Postul de director al SRI este vacant încă din vara anului 2023, după demisia lui Eduard Hellvig.

În cazul SIE, actualul director, Gabriel Vlase, e contestat public, după ce site-ul G4Media a dezvăluit că acesta a zburat la Abu Dhabi pentru a urmări Marele Premiu de Formula 1, care a avut loc pe 8 decembrie 2024.

În acele zile, CCR tocmai decisese anularea alegerilor prezidenţiale din cauza interferenţelor străine în procesul electoral.

În replică, şeful comisiei parlamentare pentru controlul SIE, Mihai Weber (PSD), a declarat că deplasarea lui Gabriel Vlase a fost „o misiune externă”.

Articol recomandat de sport.ro
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
Citește și...
62563605
Răspuns surprinzător al președintelui Nicușor Dan, după ce a fost întrebat dacă a dat vreodată o ”șpagă de supraviețuire”

Președintele României, Nicușor Dan, a dat un răspuns surprinzător, miercuri, la Palatul Cotroceni, după ce a fost întrebat de un jurnalist dacă a dat vreodată o ”șpagă de supraviețuire”.

62563582
Surse: „Anghel Saligny” și pachetul doi de măsuri fiscale așteaptă rectificarea bugetară. Planurile coaliției pentru reforme

Pachetul doi de măsuri fiscale și finanțările pentru programul Anghel Saligny depind de rectificarea bugetară, transmit surse politice pentru Știrile ProTV.

62563601
Nicușor Dan, conferință de presă despre reforma pensiilor speciale: „Întrebare pentru CSM: Ce este cu această debandadă?”

Președintele Nicușor Dan a vorbit despre reforma pensiilor speciale și a salutat proiectul anunțat de premierul Ilie Bolojan. El a criticat modul în care CSM gestionează pensionările din Justiție și a anunțat că vrea predictibilitate în domeniu.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h05m29s680
Mai mulți paznici, control strict, instruire specială a cadrelor didactice. Măsuri speciale în cele 6.000 de școli din România

După incidentele grave din școlile de la Bistrița și Pitești, Guvernul s-a reunit vineri într-o ședință de urgență. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h12m18s452
Tot mai mulți români își cumpără case în Serbia. Un bărbat a luat cu 6.000 de euro o proprietate de 1.500 de metri pătrați

Atrași de prețurile mai mici decât la noi, mulți români își cumpără case în Serbia. Un studiu european arată că locuințele din țara vecină sunt, în medie, mai ieftine, iar localitățile de la graniță devin accesibile, chiar și cu prețul navetei.

Whatsapp image 2026 10 23 at 16 53 40
Fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, Alexandru Toader, a fost reținut, fiind acuzat că ar fi hărțuit sexual studente

Fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept din Iaşi, acuzat că ar fi hărţuit sexual două studente pentru a trece examenele, a fost reţinut.