Președintele Nicușor Dan, întrebat dacă îi va cere demisia lui Bolojan dacă PSD se retrage din Guvern: ”Eu? În ce calitate?”

×
Publicitate

Președintele Nicușor Dan a fost întrebat de jurnaliști, marți, la Timișoara, cum va proceda dacă PSD va decide în 20 aprilie să se retragă de la guvernare.

Potrivit unor surse politice, după votul din 20 aprilie, social-democrații i-ar putea da premierului un ultimatum de 72 de ore pentru a demisiona.  În caz contrar, PSD ar urma să își retragă miniștrii și să treacă în opoziție, ceea ce ar duce automat la pierderea majorității.

Acumt, șeful statului a fost întrebat dacă îi va cere demisia din funcția de premier lui Ilie Bolojan sau va accepta un Guvern minoritar.

”Noi avem o conjunctură parlamentară care obligă cele patru partide parlamentare pro occidentale și minoritățile naționale să conlucreze pentru ca România să-și ducă la bun sfârșit obiectivele pe care și le-a asumat. Aceste partide, dincolo de tot zgomotul public, au colaborat foarte bine pentru OCDE, unde suntem la jalonul 24 din 25, au colaborat destul de bine pe PNRR, mai au cinci luni pentru a absorbi banii ăstia. Deci cred că, dincolo de declarații politice, joc politic, chiar configurații politice, e important că există responsabilitate pentru obiective mari pe care România și le-a stabilit”, a răspuns președintele Nicușor Dan, evitând să dea un răspuns clar. 

La insistența jurnalistului, președintele a spus că nu vrea să facă o analiză ”pe toate scenariile posibile care s-au vehiculat în spațiul public”.

Reporter: Să înțeleg că îi veți cere demisia lui Ilie Bolojan?

Președintele Nicușor Dan: ”Eu? În ce calitate?”

Jurnalist: De președinte. Ulterior, dacă vor amenința cei de la PSD cu demisia, adică cu ieșirea de la guvernare.

Președintele Nicușor Dan: ”Nu, nu cred că trebuie să facem aici o analiză pe toate scenariile posibile care s-au vehiculat în spațiul public. Ce pot eu să spun este că există responsabilitate și că eu voi media, discuta, astfel încât proiecte importante ale României să meargă mai departe”. 

Nicușor Dan: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro occidentale să continue să colaboreze”

Recent, surse politice au precizat pentru Știrile Pro TV că PSD vrea modificarea protocolului coaliției și este dispus să renunțe la funcția de prim-ministru până la următoarele alegeri dacă PNL alege să îl schimbe pe Ilie Bolojan.

Întrebat despre acest scenariu politic, Nicușor Dan a evitat, încă o dată, să dea un răspuns clar.

Reporter: Este posibil ca după Paște să vedem o rescriere a protocolului de coaliție sau, de ce nu, poate chiar o schimbare de ministere între partide?

Președintele Nicușor Dan: ”Așa cum am spus mai devreme, nu vreau să avansăm în scenarii. Bineînțeles că e o dezbatere în fiecare partide pe care noi o cunoaștem. Dar, vreau să mă opresc aici. Ce vreau eu să spun este că o să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro occidentale să continue să colaboreze.”

Reporter: Deci nu putem lua în calcul acea schimbare de ministere între partide, momentan.

Președintele Nicușor Dan: ”Ăsta este unul din scenarii și a zis că nu vorbim de scenariu”.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
Virgil popescu
Europarlamentar PNL: ”Niciun liberal nu va accepta ca PSD să-i schimbe premierul şi eventual şi preşedintele”

Europarlamentarul PNL Virgil Popescu transmite, luni, că niciun liberal nu va accepta ca PSD să-i schimbe premierul şi eventual şi preşedintele de partid.

Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan
PSD vrea un nou protocol al coaliției. Va renunța să dea următorul premier dacă PNL îl înlocuiește pe Bolojan - surse

PSD vrea modificarea protocolului coaliției și este dispus să renunțe la funcția de prim-ministru până la următoarele alegeri dacă PNL alege să îl schimbe pe Ilie Bolojan, transmit surse politice pentru Știrile ProTV.

62587304
PSD i-ar putea da lui Ilie Bolojan un ultimatum de 72 de ore pentru a demisiona. Ce ar urma în cazul unui refuz - Surse

Tensiunile din coaliția de guvernare cresc de la o zi la alta, iar scenariul unei crize politice devine tot mai plauzibil. Ilie Bolojan a declarat că nu va demisiona chiar dacă PSD va decide după 20 aprilie să iasă de la guvernare. 

Recomandări
Comisia europeana gettyimages 2208546535
România riscă să primească mai puţini bani de la UE în următorii 7 ani, din cauza Irlandei. „Pentru România, miza e uriaşă"

România riscă să primească mai puţini bani europeni în următorii şapte ani, pentru România miza fiind una uriaşă. Acesta ar putea fi efectul noii propuneri pentru bugetul european 2028-2034, prezentată recent de Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.