Nicușor Dan, despre negocierile fiscale: „Eu nu cred că batem pasul pe loc”. De ce au nevoie măsurile „extrem de sensibile”

62551507
AFP

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat, miercuri seară, la Odesa, că nu crede că se bate pasul pe loc în negocierile tehnice dintre partide privind măsurile fiscale care trebuie luate pentru a ţine în frâu deficitul bugetar.

Nicuşor Dan a fost întrebat, miercuri seară, la Odesa, despre negocierile pentru măsurile fiscale.

”Eu nu cred că batem pasul pe loc. Până acum echipele tehnice au discutat timp de 50 de ore şi au reuşit să treacă în revistă 60-80 de măsuri posibile. Pentru câteva dintre ele a fost un acord între reprezentanţii tehnici ai partidelor”, a răspuns Nicuşor Dan.

Acesta a adăugat că unele măsuri sunt ”extrem de sensibile” şi este nevoie de acord politic pentru ele.

”Câteva măsuri discutate sunt extrem de sensibile şi au nevoie de un vot politic al reprezentanţilor partidelor. Eu cred că se avansează”, a mai declarat Nicuşor Dan.

De trei zile consecutiv, specialiştii şi reprezentanţii partidelor discută despre poosibile măsuri care ar putea fi luate pentru reducerea deficitului.

Deşi comunicarea oficială în spaţiul public anunţă că se fac progrese, niciun draft al acestor măsuri nu a fost încă anunţat sau asumat de partidele care ar trebui să formeze viitoarea coaliţie.

Măsura propusă de PSD respinsă total de PNL, USR și UDMR 

Între timp, PSD insistă pentru impozitul progresiv, care nu ar mai duce la creșterea TVA-ului, în vreme ce PNL, USR și UDMR nici nu vor să audă de așa ceva.

În schimb, ar fi fost de acord să renunțe la taxa pe tranzacțiile bancare. În plus, surse politice spun că Ilie Bolojan ar bate în retragere pentru funcția de premier, în vreme ce USR nu-l vrea pe Sorin Grindeanu la Palatul Victoria.

Social-democrații nu vor să renunțe la ideea impozitării progresive. Sorin Grindeanu spune că au mai rămas doar patru țări în Uniunea Europeană care nu aplică un astfel de impozit: România, Bulgaria, Ungaria și Estonia. Mai mult, PSD nu vrea introducerea contribuției la sănătate pentru pensiile mai mari de 2.500 de lei.

„Recomandarea FMI să avem impozit progresiv în România. Este o recomandare pe care o are și Banca Mondială și FMI și Comisia Europeană. Eu înțeleg că trebuie să rămânem noi printre ultimele state…”, a declarat Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD.

Președintele interimar al PSD vrea ca statul să pregătească terenul pentru impozitul progresiv printr-o taxă de solidaritate. Apoi România să treacă la impozit progresiv.

„Am putea să aplicăm de la 1 ianuarie, să spunem, de la un venit peste 12.000 de lei, impactul pe o aplicare de 20% impozit pe ce depășește 12.000, ne aduce un venit în plus de cam 12 miliarde”, a adăugat Grindeanu.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62551492
Ce prevede legea împotriva antisemitismului și fascismului votată în Parlament. Pedepsele pot depăși 7 ani de închisoare

Se înăspresc pedepsele pentru distribuirea de materiale cu caracter fascist, legionar, rasist și xenofob în mediul online. Cei vinovați pot face până la șapte ani și jumătate de închisoare, potrivit unui proiect de lege votat de Parlament.  

62551430
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

62546766
Deputat USR: Va exista o listă cu propuneri de desfinţare sau comasare de instituţii. Vor pleca cei care taie frunze la câini

Deputatul USR Diana Stoica a declarat, miercuri, că va exista în mod cert o listă consolidată cu propuneri de desfinţare sau comasare de instituţii, în urma negocierilor de la Palatul Cotroceni.

Recomandări
Agerpres nicusor dan
Încă o desemnare de premier, după trei eșuate în cinci luni. Nicușor Dan a chemat din nou partidele la consultări

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat din nou partidele parlamentare la consultări, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui nou premier şi a precizat că va face un anunţ luni seară.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.