Dragnea, despre ”oul lui Vosganian”: ”Cu asta nu sunt de acord, cu toate riscurile”

61914347
Inquam

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a reacţionat la afirmaţiile fostului ministru al Economiei Varujan Vosganian despre fiecare ou consumat în gospodărie, care ar păgubi bugetul statului cu 50 de bani.

”Nu, cu asta nu sunt de acord, cu toate riscurile”, a spus Liviu Dragnea.

Chestionat în continuare dacă este de acord cu impozitarea autoconsumului, liderul PSD a evitat să se pronunţe.

”Nu ştiu asta, trebuie să vedem ce ne propune Guvernul sau Ministerul Finanţelor. N-am văzut postarea domnului Vosganian şi trebuie să explice dumnealui. Eu îl ştiu un economist bun”, a precizat Dragnea, potrivit News.ro.

Deputatul ALDE Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei, a stârnit controverse după ce în urmă cu câteva zile a scris pe Facebook că statul pierde "multe miliarde de lei" din cauza gospodăriilor mici, orientate spre autoconsum.

"Fiecare ou mâncat de la găina din curte văduveşte bugetul de cincizeci de bani! Să presupunem că folosim, în demonstraţia noastră, două găini ouătoare. Una dintre ele aparţine unei ferme, cealaltă unui coteţ. Oul fermierului va lua calea pieţei şi va fi vândut, în medie, cu 1 leu (pentru ouăle ecologice ceva mai mult, pentru celelalte ceva mai puţin). Oul gospodarului va trece direct din coteţ în tigaie. Oul vândut va aduce bugetului TVA, impozit pe profit şi pe dividende, impozit pe salarii şi contribuţii la asigurările sociale.

La asta se adaugă faptul că, la rândul lor, salariile şi profiturile obţinute din producţia fermierului, din prestaţiile angrosistului şi din serviciile supermarketurilor reintră în circuit şi generează iarăşi impozite şi taxe. În schimb, oul din coteţ, în drumul său spre tigaie, nu produce niciun ban", a scris Vosganian, care are aceeaşi teorie şi în ceea ce priveşte roşiile din curte, magiunul din prunii din grădină, săpunul din grăsimile adunate peste an sau puloverele tricotate din lâna oilor de la stână.

În urma reacţiilor strârnite, fostul ministru al Economiei a revenit cu o nouă postare în care a susţinut că ideea "impozitării coteţelor” nu îi aparţine şi că există mai mulţi autori şi economişti care au vorbit despre "avantajele economiei de piaţă faţă de economia naturală”.

Declaraţiile lui Vosganian au provocat şi reacţia ministrului Agriculturii, Petre Daea, care crede că deputatul ALDE "a zburat prea departe cu imaginaţia".

"O analiză din punctul meu de vedere nefericită, eu îl cunosc pe domnul Varujan Vosganian, am lucrat împreună în Parlamentul României, e un om care este aplecat spre scris, are un condei bun, are şi o imaginaţie bună dar cred că acum a zburat prea departe cu imaginaţia", a spus Daea.
 

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
61911586
Dragnea: Nu am nicio problemă în relația cu Mihai Tudose. Tăriceanu critică Guvernul

Șeful PSD și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a afirmat, luni, că nu are nicio problemă în relația cu premierul Mihai Tudose.

61912100
Șeful PSD, despre Liviu Pop: Premierul are toate pârghiile să propună remanierea

Șeful PSD și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a afirmat că șeful Executivului are toate pârghiile necesare pentru a evalua activitatea unui ministru, fiind întrebat despre situația ministrului Educației, Liviu Pop.

61901243
Scandalul Belina. Dragnea anunţă că Tăriceanu va sesiza CCR. Reacția șefului Senatului

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu va sesiza Curtea Constituţională pentru a reclama un posibil conflict juridic între Guvern şi DNA. Pe de altă parte, șeful Senatului spune că nu a luat nicio decizie.

Recomandări
Ilie bolojan luca niculesc govro administratia prezidentiala
PNL semnează astăzi acordul cu Luca Niculescu. Condițiile liberalilor pentru susţinerea pe o perioadă „limitată”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, ar urma să semneze, duminică după-amiază, cu premierul desemnat Luca Niculescu, un acord de susţinere în care acesta se va angaja să păstreze ţintele de deficit asumate de România.

Incendiu is
Iașiul a rămas fără apă caldă și căldură după explozia unui transformator la CET : „Au ars instalații pe partea electrică”

Iașiul a rămas fără apă caldă și căldură, după ce un incendiu a izbucnit sâmbătă la Centrala Electrică de Termoficare. Un transformator a explodat, iar instalațiile au fost oprite complet. 15 angajați se aflau în clădire. Din fericire, nu sunt victime.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.