Moţiunea PNL și PMP împotriva ministrului Rovana Plumb a fost respinsă

61937371
Inquam Photos / George Calin

Senatul a respins, în şedinţa plenului de marţi, moţiunea simplă "Absorbţia banilor comunitari, o catastrofă marca PSD-ALDE" împotriva ministrului de resort, Rovana Plumb, înaintată de grupurile parlamentare ale PNL şi PMP.

În favoarea moţiunii au votat 40 senatori, 72 s-au pronunţat împotrivă, unul s-a abţinut. Votul a fost secret electronic, scrie Agerpres.

Textul moţiunii, semnat de 35 de senatori PNL şi PMP, a fost citit de liberalul Eugen Pîrvulescu.

Semnatarii moţiunii i-au solicitat ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, să demisioneze, acuzând dezastrul managementului fondurilor structurale în România.

"Stimată doamnă ministru Rovana Plumb, dacă aveţi decenţa necesară, vă solicităm în mod expres să demisionaţi de la conducerea Ministerului Fondurilor Europene! Aţi dovedit că nu sunteţi în stare să aduceţi în ţară banii pe care Uniunea Europeană ni i-a pus la dispoziţie. Uniunea ne dă, dar nu ne bagă şi în traistă", se susţine în textul moţiunii.

În cadrul dezbaterilor, senatorul liberal George Stângă a explicat că "principalul vinovat al acestei absorbţii deplorabile" este ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, şi echipa sa din minister.

"România are la dispoziţie sume colosale de bani din fonduri europene pentru dezvoltarea infrastructurii în toate domeniile (...) Rata de accesare a fondurilor europene este puţin peste 10%. Marea majoritate a programelor operaţionale sunt într-o situaţie catastrofă. Programul Operaţional Regional, care are alocată suma de 6,6 miliarde, are o absorbţie de 0,37%.

Programul Operaţional Infrastructură Mare - sume disponibile 9,4 miliarde - rata de accesare 9,1%, Programul Naţional Competitivitate - sume disponibile 1,3 miliarde - accesate 4,5%, Programul Operaţional Capital Uman - sume disponibile 4,3 miliarde - accesate 0%, doamna ministru. Principalul vinovat al acestei absorbţii deplorabile sunteţi dumneavoastră împreună cu echipa pe care o aveţi în fruntea acestui minister", a spus George Stângă.

Senatorul Nicoleta Dinu a explicat votul celor din USR în favoarea moţiunii.

"Din păcate, demisia dumneavoastră nu ar schimba mare lucru pentru că disfuncţionalităţile pe care le-aţi generat în sistem sunt extrem de grave şi profunde. Dacă astăzi nu înţelegeţi că fondurile europene reprezintă o şansă pe care nu avem voie să o ratăm, poate veţi înţelege acest lucru din avertizările şi sancţiunile viitoare ale Comisiei Europene.

Condiţionalităţile neîndeplinite au creat un risc major de suspendare a programelor operaţionale în 2018 şi odată cu acestea împingerea României într-o zonă a rămânerii în urmă", a afirmat Dinu.

În opinia senatorul PSD Gabriela Creţu principala eroare a semnatarilor moţiunii este "tratarea politicianistă a unei asemenea probleme".

"Nu este vorba de coaliţia PSD-ALDE care ar conspira la viitorul României. E vorba de capacitatea administrativă a acestei ţări care are o componentă guvernamentală, dar are şi o componentă la nivel local, judeţean, municipal, pe care o controlaţi în mare măsură.

E vorba de agenţii economici, mediul non-guvernamental, reţelele universitare sau de cercetare, e vorba de capacitatea consultanţei de a furniza proiectele şi de a respecta contractele şi, nu în ultimul rând, e vorba şi de banii de care dispune Comisia Europeană pentru a răspunde solicitărilor. Ştim că au existat şi momente de criză foarte mari la nivel european", s-a adresat Gabriela Creţu semnatarilor moţiunii..

Senatorul UDMR Tanczos Barna susţine că fondurile europene care stau la dispoziţia României "sunt vitale pentru economie", dar se impune o analiză înaintea declaraţiilor politice.

"În momentul în care facem analizele de rigoare trebuie să ne referim la acelaşi lucru, să privim aceleaşi date economice financiare, bugetele să fie comparate în acelaşi fel. Altfel, putem ajunge la cifre care diferă foarte mult. (...) A spune că situaţia este dezastruoasă pe ansamblu este fără dar şi poate o exagerare. Adevărul este că sunt foarte multe probleme care trebuie rezolvate (...) ", a spus Tanczos Barna, care a anunţat votul UDMR împotriva moţiunii.

 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61945054
Dragnea: Protocoalele secrete reprezintă baza scrisă pentru un sistem de poliţie politică

Liviu Dragnea, a declarat marţi că nu ştie şi nici nu îl interesează foarte mult la cine s-a referit fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea când a vorbit despre Iuda, liderul PSD apreciind că protocoalele încheiate între SRI şi alte instituţii reprezintă baza scrisă pentru un sistem de poliţie politică.

61939104
Dragnea: În perioada următoare, încep dezbaterile pe Codurile penale

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a anunţat luni că în perioada următoare vor avea loc dezbaterea cu privire la Codurile penale şi prezentarea obiectivelor Comisiei pentru legile siguranţei naţionale.

61937371
Moţiunea simplă depusă de PNL şi PMP împotriva ministrului Fondurilor Europene, respinsă de plenul Senatului

Moţiunea simplă împotriva ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, depusă de parlamentari de la PNL şi PMP, a fost respinsă marţi de plenul Senatului, cu 40 voturi "pentru", 72 de voturi "împotrivă" şi o abţinere.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.