Mircea Geoană: NATO condamnă ferm escaladarea atacurilor aeriene ruse asupra Ucrainei

62343008
Profimedia

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, condamnă escaladarea atacurilor aeriene ruse asupra Ucrainei, precum şi utilizarea de către Rusia a rachetelor balistice provenite din Coreea de Nord şi a dronelor din Iran.

 

Mircea Geoană s-a referit şi la întărirea capacităţii de apărare a ţărilor aliante şi la ajutorul oferit Ucrainei.

„Alături de Secretarul General Jens Stoltenberg am reunit astăzi Consiliul NATO-Ucraina, ca urmare a valurilor de atacuri aeriene ruseşti împotriva civililor şi infrastructurii ucrainene. NATO condamnă ferm escaladarea atacurilor aeriene ruse asupra Ucrainei, precum şi utilizarea de către Rusia a rachetelor balistice provenite din Coreea de Nord şi a dronelor din Iran”, a scris, miercuri seară, pe Facebook, Mircea Geoană.

Secretarul general adjunct al NATO afirmă că, deşi linia frontului rămâne relativ statică, la aproape doi ani de la începutul războiului purtat de Rusia în Ucraina, situaţia de securitate este din ce în ce mai complexă.

„În cadrul NATO însă luăm toate măsurile necesare pentru a apăra teritoriul nostru, iar unitatea Alianţei rămâne nezdruncinată”, a mai transmis Geoană, conform News. 

Acesta reiterează „determinarea de a întări propriile capabilităţi de apărare şi de a continua sprijinul pentru Ucraina”, referindu-se la faptul că, prin NATO, aliaţii, inclusiv România, cumpără până la 1.000 de rachete de apărare antiaeriană Patriot pentru a-şi completa stocurile, în timp ce continuă să susţină apărarea antiaeriană a Ucrainei.

„Germania a livrat recent Ucrainei sisteme de apărare antiaeriană Patriot şi Skynex şi rachete suplimentare pentru apărarea antiaeriană IRIS-T. Regatul Unit trimite aproximativ 200 de rachete de apărare aeriană în Ucraina. Aliaţii continuă să ofere Ucrainei asistenţă militară, economică şi umanitară majoră şi pe parcursul anului 2024”, a mai scris Geoană.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62416753
Care sunt șansele ca Iohannis să preia șefia Consiliului European, iar Ciucă să ajungă la Cotroceni
Un nou scenariu politic lansat de unii dintre parlamentari îi are ca protagoniști pe Klaus Iohannis și Nicolae Ciucă.
62284042
Guvernul vrea să își facă departament de pompe funebre pentru funeraliile de stat
În ședința de Guvern porgramată pentru joi, executivul are în dezbatere înființarea unui departament de pompe funebre dedicat funeraliilor de stat.  
62399326
UE apelează la o vedetă pop pentru a mobiliza tinerii să iasă la vot
În încercarea de a mobiliza cât mai mulți tineri să iasă la vot, Uniunea Europeană apelează la ajutorul oferit de o cântăreață internațională de muzică pop.