Ministrul Toader, întrebat de ce nu dă OUG pe justiție: ”Înțelegeți ceea ce considerați”

62034300
Pro TV

Ministrul Justiției Tudorel Toader a evitat să dea un răspuns clar, marți, la Palatul Parlamentului, când a fost întrebat de ce nu a dat până acum OUG pentru modificarea Codurilor Penale, așa cum îi solicită PSD.

Social-democrații i-au cerut în repetate rânduri lui Tudorel Toader să vină cu o nouă ordonanţă privind legile justiţiei, ce ar trebui să pună capăt modificărilor Codului penal şi civil.

Aflat la Palatul Parlamentului, unde a participat la şedinţa solemnă dedicată aniversării a 15 ani de la aderarea ţării noastre la NATO, ministrul Justiției a fost întrebat de ce nu a dat ordonanță de urgență până acum, din moment ce consideră că are și o bază constituțională, în baza deciziilor CCR.

Reporter: Am avut și decizia a Curții Constituționale o parte din articole au declarate constituționale. De ce nu avem o transpunere a lor prin ordonanță de urgență, așa cum v-a cerut Partidul Social Democrat?

Ministrul Tudorel Toader: ”Vă răspund și înțelegeți ceea ce considerați că este corect. Întrebarea dumneavoastră comportă răspunsuri diferite, după cum ne referim la un control de constituționalitate a posteriori, față de un control de constituționalitate a priori. Diferențele sunt prevăzute în Constituție și sunt convins că le știți. Merg, că mă așteaptă doamna premier.”

PSD vrea OUG de la Tudorel Toader

Potrivit unor surse, social democraţii au scris deja un text ce ar trebui să modifice Codul penal şi civil, însă în text nu ar fi incluse şi articolele referitoare la soarta deciziilor pronunţate de completurile de cinci, care nu au mai putut fi contestate prin căi extraordinare de atac şi nici la anularea probelor obţinute pe baza protocoalelor.

Ministrul Tudorel Toader nu ar vrea însă să-şi asume documentul şi a transmis PSD prin mai multe canale că nu îşi va da demisia.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe nisipul fierbinte din Bahamas cu o fostă voleibalistă
FOTO Pictorial incendiar pe nisipul fierbinte din Bahamas cu o fostă voleibalistă
Citește și...
61978741
Olguța Vasilescu cere demisia imediată a lui Lazăr: "Să-şi ceară scuze"
Deputatul PSD Lia Olguţa Vasilescu i-a solicitat procurorului general al României, Augustin Lazăr, să îşi dea demisia "imediat".
62007694
Iohannis, aplaudat și huiduit în Parlament, în ședința solemnă. Dăncilă: ”Îmi cer scuze”
Camera Deputaţilor şi Senatul a marcat, marți, printr-o şedinţă solemnă, 15 ani de la aderarea României la NATO, la care au participat președintele și premierul României, alături de alți demnitari cu rang înalt.
62027564
Liviu Dragnea a mai pierdut un parlamentar. Cine e deputatul PSD care a plecat la Ponta
Deputatul Petru-Sorin Marica și-a anunțat marți demisia din PSD și înscrierea în partidul condus de Victor Ponta, Pro România.