Turcan spune că nu mai sunt bani de pensii și cere demisia premierului. Reacția lui Cîțu: ”E ministru, să-și asume!”

×
Publicitate

Ministrul Muncii Raluca Turcan a transmis, luni, colegilor de partid din PNL un mesaj extrem de dur, legat de negocierile pentru Guvern şi de atitudinea preşedintelui partidului, Florin Cîţu.

Turcan îl acuză pe Florin Cîțu că spune minciuni, astfel că îi cere să-şi depună demisia împreună cu toată echipa de negociere.

”E puţin spus că s-a negociat în genunchi”, consideră Turcan.

”Florin, eşti dispus să joci la poker până şi banii de pensii. De mai bine de o lună mă ţin de capul tău şi-ţi spun repetat că de vineri (26 nov) nu mai sunt bani de pensii şi de alocaţii pt că i-ai luat la rectificare doar ca să dai tu bine la cifre în postările de pe Facebook” - i-a transmis Tucan lui Florin Cîţu.

Ea mai susține că preşedintele PNL a negociat doar pentru el şi că nu a existat niciun criteriu obiectiv pentru formarea propunerilor de miniştri.

În replică, premierul interimar Florin Cîţu a răspuns: ”Este ministrul Muncii. Să îşi asume dacă nu mai sunt fonduri (de pensii şi alocaţii – n.r.)”, scrie News.

”Doamna Raluca Turcan, dacă avea ceva de spus putea să vină la şedinţa BPN, nu în presă”, a declarat Cîţu, întrebat de faptul că Turcan i-a cerut, luni, demisia din fruntea partidului, pentru coaliţia cu PSD şi modul în care s-a negociat formula guvernului, doar în interesul său.

 

Mesajul integral al Ralucăi Turcan:

”Dragi colegi,

Am decis să nu particip la această şedinţă întrucât votul mi-a fost deja deturnat o dată, şi doresc să nu se mai întâmple lucrul acesta din nou.

Doresc însă să cunoaşteţi părerea mea despre evenimentele în desfăşurare.

Consider că echipa de negociere nu a purtat o negociere pentru PNL, ci a pregătit o garnitură şi o foaie de parcurs pentru predarea la cheie a PNL către PSD.

În primul rând s-a plecat la drum cu o minciună. Şi un vot manipulat ordinar. Nu, nu mă refer la Congres, ci la votul pentru a încerca negocieri şi cu unii şi cu alţii. Votul meu şi al altora a fost folosit doar pentru a negocia cu PSD. Şi doar în folosul unui grup extrem de restrâns.

A fost o fraudă asupra votului colegilor.

Din tot ce am citit în presă, nu am văzut nicio idee politică, de viziune, de la negociatorii partidului pe care să o vedem transpusă în avantajul politic al PNL! PSD-ul v-a dat în fiecare zi teme, la care voi reacţionaţi.

Este puţin spus că s-a negociat în genunchi.

Mandatul lui Florin Câţu nu a fost decât un şir de minciuni, greşeli şi jocuri personale.

Aş spune că e de domeniul patologicului.

Florin, iţi imaginezi că nimeni nu se prinde de minciunile tale? Toţi se prind, îţi garantez.

NIMIC din ce ai spus până acum, tu, preşedintele partidului, nu a fost adevărat! Doar un şir de minciuni.

Şi nu numai de minciuni, dar şi de lipsă de responsabilitate!

Florin, eşti dispus să joci la poker până şi banii de pensii. De mai bine de o lună mă ţin de capul tău şi-ţi spun repetat că de vineri (26 nov) nu mai sunt bani de pensii şi de alocaţii pt că i-ai luat la rectificare doar ca să dai tu bine la cifre în postările de pe facebook.

Cu toţii i-am reproşat lui Orban că nu a negociat în interesul partidului. Dacă el nu a făcut-o, voi în interesul cui aţi făcut-o? Cu siguranţă nu al PNL!

Când am fost convinsă că negocierea lui Ludovic cu USR e proastă, m-am ridicat de la masă. La fel şi Rareş, şi Robert, şi ceilalţi mi-aţi dat dreptate.

Cum arată negocierea făcută de voi, comparativ cu negocierea lui Orban?

Eu atunci m-am ridicat şi am plecat. Voi ce aţi făcut acum? V-aţi milogit la Ciolacu să prindeţi un colţ de pâine.

Vă cer să ieşiţi voi acum public, să spuneţi că aţi negociat mai bine ca Orban!

În aceste negocieri, preşedintele partidului a negociat doar pentru el. Atât. Nimic altceva!!! Motivele? O să le aflăm, cu siguranţă! Dar cu un preţ prea mare plătit de partid.

Nu a existat niciun criteriu obiectiv pentru formarea propunerilor de miniştri. Niciunul. Aţi ignorat până şi cel mai important criteriu, cel referitor la rezultatele în alegeri (pe care PSD-ul, spre deosebire de voi, nu l-a ignorat).

Şi-atunci, vă miraţi că PNL se confruntă cu un asemenea val de critici, câta vreme voi acţionaţi în afara unei legitimităţi politice fireşti?

Închei spunând, momentul acesta este o ruşine pentru PNL şi cred că Preşedintele PNL ar trebui să-şi depună demisia, împreună cu echipa de negociere!

VOTUL MEU ESTE ÎMPOTRIVĂ” - a transmis Raluca Turcan pe grupurile interne de socializare ale PNL.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Citește și...
62225930
Cîţu, după ce a stat cu Ciolacu la masă la Cotroceni: ”Coaliţia cu PSD este un compromis”

Președintele PNL Florin Cîțu a încercat să explice, luni - după întâlnirea oficială de la Cotroceni, unde a stat la aceeași masă cu Marcel Ciolacu - decizia liberalilor de a forma un Guvern cu PSD.

62215303
Orban: Îmi voi da demisia din PNL. În momentul de faţă, PNL este o anexă a PSD

Ludovic Orban a anunţat luni că demisionează din PNL, menţionând că pentru el partidul "a murit" şi a ajuns "cârpă de şters pe jos pentru liderii PSD".

62215638
Ludovic Orban, despre alianţa PNL cu PSD: „O ruşine”

Fostul preşedinte al PNL Ludovic Orban a declarat, luni, că alianţa liberalilor cu social-democraţii este "împotriva naturii" şi este o ruşine.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
România, țara taxelor care nu ajung la buget. Cum arată încasările statului față de media UE și restul lumii

Veniturile din taxe diferă foarte mult de la o țară la alta, în funcție de sistemul fiscal, nivelul de dezvoltare economică și celelalte surse de venit și, cel puțin la fel de important, capacitatea statului de a colecta dările.

Shutterstock oameni pe strada la universitate
Băncile ar putea avea obligații noi când acordă credite. Ce trebuie să verifice înainte de semnarea contractului

Un nou proiect de lege introduce reguli mai clare pentru prevenirea fraudelor cu date de identitate, pentru comunicarea notificărilor către consumatori şi pentru informarea acestora la încetarea unui contract de credit.

Smurd pompieri shutterstock 2254444171
Incendiu la Spitalul de Pneumofiziologie din Brașov. O pacientă a murit carbonizată

Tragedie, în Brașov. O tânără a murit carbonizată în urma unui incendiu produs duminică după-amiază, la Spitalul de Pneumofiziologie din oraș. Focul a izbucnit într-un salon aflat la etajul întâi al unității medicale.