”O intervenție asupra accizei nu înseamnă că e o garanție că prețul va scădea. Măsurile trebuie să fie dozate, pentru a asigura stabilitatea prețurilor, să pornim un cadru în care pe zona de control să vedem operatorii care au mărit prețurile fără legătură cu criza.” a spus ministrul.

Nazare susține că ”opțiunile de acțiune” au fost transmise de Ministerul de Finanțe către liderii coaliției, iar ”în cel mai scurt timp se va lua o decizie”.

Cu toate acestea, a mai subliniat ministrul, România nu se află într-un moment bun pentru a renunța la accize, deoarece se află în plin proces de consolidare fiscală.

”Nu suntem în cea mai buna poziție să renunțăm la accize sau TVA, pentru că suntem în mijlocul consolidării fiscale. (...) Lucrul discutat în coaliție e că în momentul în care luăm astfel de măsuri trebuie să avem și spațiu fiscal în cazul în care aceste măsuri au impact asupra spațiului fiscal”, a mai declarat Nazare.

Citește și
Nicuşor Dan, despre creșterile de preț la combustibil: „Într-o săptămână vom veni cu un set de măsuri”
Nicuşor Dan, despre creșterile de preț la combustibil: „Într-o săptămână vom veni cu un set de măsuri”

În România, o parte tot mai mare din prețul benzinei și motorinei este formată din taxe

În România, o parte tot mai mare din prețul benzinei și motorinei este formată din taxe, arată o analiză realizată de Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI).

Cu alte cuvinte, aproape 7 din 10 lei plătiți la pompă reprezintă taxe – accize, TVA sau alte componente fiscale.

Premierul Ilie Bolojan a declarat duminică seara că, din cauza războiului din Orientul Mijlociu, presiunea mare la creşterea preţurilor la combustibil este la motorină, pe care nici România nu o poate evita.

Potrivit lui Bolojan, motorina, care este un produs deficitar în zona noastră, a avut o creştere mult mai mare, de la 60-70%, în timp ce benzina este sub creşterea ţiţeiului.