Ministrul Energiei vrea compensarea a cel puțin 50% din preţul gazelor. „Poate chiar 75%”

62235839
Shutterstock

Ministerul Energiei vrea să crească de la 33% la 50% sau mai mult nivelul de compensare a preţului gazelor şi aşteaptă un răspuns de la Ministerul Finanţelor cu privire la cât poate suporta bugetul de stat, a spus, joi, ministrul Energiei Virgil Popescu.

În prezent, potrivit Legii 259/2021, 33% din preţul gazelor este compensat din bugetul de stat.

"Am discutat în Guvern ce vom face după 1 aprilie. Sunt mai multe scenarii. Ne-am înţeles cu toţii în privinţa scăderii TVA la 5%. Acum ministrul Finanţelor trebuie să ne spună spaţiul fiscal, cam cât e plapuma. De exemplu, eu vreau să spun că nu mai vreau să compensez 33% şi să măresc compensarea la 50% şi preţul să fie şi mai mic, dar vreau să-mi spună ministrul Finanţelor dacă pot. Eu vreau să ridic compensarea la 50%, asta mi se pare mie ca să putem să dăm mai mult. Poate chiar 75%, să ducem preţurile şi mai jos", a spus Virgil Popescu la DC News, potrivit Agerpres.

El consideră că sumele necesare există în buget, din dividendele companiilor de stat din energie.

"Dividendele date de Hidroelectrica sunt de 4 miliarde de lei, iar veniturile suplimentare ale Romgaz şi redevenţa va fi de 5 miliarde de lei, faţă de 700 de milioane de lei anul trecut, deci bani ar exista. Aceşti bani vin la bugetul de stat şi ar putea să se întoarcă nu doar la persoanele fizice, ci şi la firme", a mai spus ministrul Energiei.

De asemenea, Popescu a acuzat Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie că ar favoriza furnizorii de energie.

"Am o relaţie foarte bună cu preşedintele ANRE, discutăm, să nu se înţeleagă greşit. Dar acolo, în spate, se pare că, de-a lungul timpului, pentru că sunt oamenii foarte vechi, s-au făcut diverse încrengături care nu se mai dezlipesc. Să nu uităm că am mai avut discuţii când a fost cu liberalizarea în decembrie, ianuarie. Ne-am pus la masă cu Consiliul Concurenţei şi au fost discuţii. Noi am solicitat atunci ca tuturor clienţilor să le vină automat cea mai bună ofertă din piaţă, dacă vă aduceţi aminte. Asta am vrut. Ei bine, nu! Tot din eşalonul doi al ANRE s-a spus "Nu se poate aşa face". Chiar cineva a adăugat: "Păi pierd furnizorii". Păi asta e problema noastră?", a precizat oficialul guvernamental.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Câțiva politicieni vor să îl schimbe forțat pe Cristian Diaconescu de la conducerea PMP

Preşedintele PMP, Cristian Diaconescu, a anunţat, joi, că nu recunoaşte decizia anunţată de grupul oficial al PMP cu presa, privind organizarea Congresului în luna februarie, pentru alegerea unei noi conduceri.

Grindeanu, despre coaliţia de guvernare: Suntem obligaţi să stăm împreună. Nu există dragoste

Viceprim-ministrul Sorin Grindeanu afirmă că "nu există dragoste" între cele două mari partide aflate la guvernare, PNL şi PSD.

Rafila: Administrarea de doze din acelaşi vaccin la intervale scurte poate duce la "suprastimularea" sistemului imunitar

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, este de părere că vaccinul anti-COVID trebuie adaptat noilor tulpini, el susţinând că, pe viitor, acest vaccin va trebui făcut doar o dată pe an, asemenea vaccinului antigripal.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.