Ministrul Educației îndeamnă mediul academic să „ducă din nou lumina cunoaşterii în zone în care reapare întunericul”

62509363
Agerpres

Ministrul Educaţiei, Daniel David, membru corespondent al Academiei Române, a îndemnat, miercuri, la reasumarea de către oamenii de ştiinţă şi de cultură a unui "iluminism modern". 

În condiţiile în care, în anumite zone, "au început să reapară întunericul şi obscurantismul", afirmaţie făcută la sesiunea dedicată Zilei Culturii Naţionale desfăşurată în Aula Academiei Române.

"Mă bucur că educaţia este prezentă aici, pentru că eu cred că cultura naţională are o legătură fundamentală cu educaţia. În primul rând, oamenii care generează cultura naţională sunt oameni formaţi din educaţie; vorbim de artişti, vorbim de oameni de litere, vorbim de oameni de ştiinţă. (...) Cultura naţională trebuie să fie diseminată, trebuie să ajungă în societate, trebuie să ajungă la oameni. Eu am în minte practica Universităţii româneşti din Cluj, care a înfiinţat Extensiunea Universitară, prin care marii profesori ai universităţii înfiinţate în 1919 au mers prin oraşele şi satele Transilvaniei ducând lumina cunoaşterii, într-un moment când acest lucru era foarte important", a declarat Daniel David.

Ministrul a subliniat că, în prezent, "ne aflăm într-o situaţie similară".

"Pentru a nu deveni o rezervaţie academică, noi trebuie să ieşim în spaţiul public şi să ducem din nou lumina cunoaşterii în zone în care a început să reapară întunericul şi obscurantismul. Este foarte important să ne reasumăm, zic eu, un iluminism modern, fiindcă, altfel, suntem îngroziţi de lucrurile care se nasc în jurul nostru împotriva ştiinţei şi împotriva civilizaţiei. (...) Cultura naţională reflectă lucrurile cele mai valoroase pe care românii le produc în zona culturală, dar, în acelaşi timp, cultura naţională va fi cu adevărat naţională dacă ştim să o ducem la fiecare român", a punctat Daniel David.

În context, ministrul a evidenţiat că este foarte important "să ne deschidem uşile universităţilor, să deschidem uşa Academiei Române" şi a salutat sprijinirea unor elevi olimpici pentru "a obţine rezultate cât mai bune".

***
Ajunsă la cea de-a XV-a ediţie, seria de manifestări organizată la Academia Română s-a deschis cu sesiunea festivă în cadrul căreia au mai luat cuvântul, printre alte personalităţi, preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Ion Tighineanu, ministrul Culturii, Natalia-Elena Intotero, ministrul Culturii din Republica Moldova, Sergiu Prodan. Un mesaj din partea Patriarhului Daniel a fost transmis de episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul.

Au mai susţinut comunicări acad. Mircea Dumitru, vicepreşedinte al Academiei Române, Mihai Cimpoi, membru de onoare al Academiei Române, prof. univ. Rodica Zafiu, membru corespondent al Academiei Române, preşedintele Secţiei de filologie şi literatură, directorul de onoare al Corului Naţional de Cameră "Madrigal - Marin Constantin", prof. univ. Ion Marin, preşedinte fondator al Programului Naţional Cantus Mundi, şi directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române, prof. univ. Ioan Cristescu.

În cadrul evenimentului a fost lansată emisiunea filatelică "Luceafărul poeziei româneşti, Mihai Eminescu", prezentată de directorul general al Romfilatelia, Cristina Popescu, iar Corul Naţional de Cameră "Madrigal - Marin Constantin" a oferit un scurt moment muzical.

În foaierul Academiei a fost prezentată expoziţia foto-documentară "Identitate românească / Identitate europeană", realizată de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Muzeul Naţional al Literaturii Române, iar în Sala "Theodor Pallady" a Bibliotecii Academiei Române s-a deschis expoziţia "G. Călinescu - 60 de ani de posteritate".

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62339664
Klaus Iohannis: Generația lui Mihai Eminescu ”a transformat cultura într-un veritabil scut împotriva extremismului”

De Ziua Culturii, președintele Kaus Iohannis a transmis un mesaj în care afirmă că ne ”găsim” ”într-un moment de răscruce pentru viitorul României”.

 

62512151
Marcel Ciolacu, viral pe TikTok cu sarmale pe cap, din biroul său de prim-ministru al României | VIDEO

Premierul Marcel Ciolacu a postat pe TikTok un clip realizat în biroul de la Palatul Victoria, în care apare cu sarmale pe cap. Prim-ministrul României realizează un top al mâncărurile sale tradiționale preferate.  

62512051
Guvernanții plănuiesc să schimbe modul în care sunt impozitate salariile. Măsura ar scădea lefurile cu 3%

Pentru a strânge mai mulți bani, guvernanții plănuiesc să schimbe modul în care sunt impozitate salariile. O variantă discutată ar fi comasarea impozitului pe venit cu contribuția la sănătate.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.