Ministrul Educației a publicat rezultatul analizei tezei sale de doctorat

Sorin Cîmpeanu
Inquam Photos / George Calin

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a făcut public, duminică, raportul comisiei de analiză în cazul propriei teze de doctorat, pe care a susţinut-o în anul 2000.

 

 

Cîmpeanu spune că "nu au fost constatate niciun fel de abateri de la normele de etică privind forma şi conţinutul tezei de doctorat" şi că nu a fost considerată oportună transmiterea lucrării în vederea altor verificări.

"Urmare a solicitării verbale, primită joi - 25 august 2022, în timpul unei conferinţe de presă, când mi s-a cerut pentru prima oară în mod direct să fac public rezultatul analizei propriei teze de doctorat, susţinută în anul 2000, am decis să postez acest document primit în urmă cu aproape un an. În anul 1992, în urmă cu 30 de ani, atunci când am iniţiat cercetările doctorale pe o temă care a devenit esenţială în prezent, dar care era de pionierat la vremea respectivă - impactul asupra mediului înconjurător al unor activităţi antropice şi identificarea unor soluţii care să corespundă economiei circulare - nu am anticipat cât interes vor suscita rezultatele acestor cercetări pentru unele persoane", a scris Cîmpeanu pe Facebook.

El a menţionat că, "în urma unei analize realizate de către specialişti în domeniu, dublată de verificarea prin intermediul celor mai utilizate softuri de detectare a similitudinilor (sistemantiplagiat şi Turnitin)", a reieşit că "teza de doctorat respectă normele eticii universitare şi deontologiei cercetării şi, în acelaşi timp, lucrarea are valoare ştiinţifică şi practică, fiind de actualitate şi în prezent, constituind o lucrare de referinţă în domeniul agriculturii ecologice, a lucrărilor de îmbunătăţiri funciare şi, nu în ultimul rând, al protecţiei factorilor de mediu".

Cîmpeanu a arătat că din raport reiese că "nu au fost constatate niciun fel de abateri de la normele de etică privind forma şi conţinutul tezei de doctorat", conform Agerpres.

Citește și
Sorin Cimpeanu
Sorin Cîmpeanu, despre educaţia sexuală în şcoli: Nu va fi opţională!

"Coeficientul de similitudine c1, care reprezintă ponderea procentuală din document şi conţine grupări de 5 cuvinte sau mai lungi, găsite în resursele internet, este de 0,87% faţă de pragul admis de 50% stabilit de acest soft ca indicând suspiciuni de plagiat. Coeficientul de similitudine c2, care reprezintă ponderea procentuală din document din perspectiva frazelor de 25% sau mai lungi, găsite în resursele internet, este de 0.00%...". Concluzia comisiei este că "teza de doctorat este, în mod evident, rezultatul cercetărilor originale efectuate de către autorul acesteia în teren, într-o manieră continuă, vreme de 8 ani. În consecinţă, apreciem că nu este oportună şi nici motivată, în fapt şi în drept, o decizie de transmitere a tezei de doctorat analizate, în vederea altor verificări", a mai scris Cîmpeanu.

Joi, ministrul Educaţiei a declarat că rezultatul comisiei care i-a verificat în 2021 teza de doctorat a fost unul "laudativ" şi că softurile antiplagiat au generat valori de câteva zeci de ori mai mici decât cele de la care se declanşează suspiciunea de plagiat.

"A fost constituită o comisie de analiză din toate perspectivele - ştiinţifică şi de respectare a normelor de etică şi deontologie universitară, formată din specialişti, care în opinia mea sunt dincolo de orice îndoială din perspectiva prestigiului moral şi ştiinţific. (...) S-a decis constituirea comisiei pentru verificarea tezei de doctorat susţinută în anul 2000. Conţinutul din perspectivă ştiinţifică este amănunţit descris de această comisie şi este asumat. Este mult prea laudativ pentru a-l putea prezenta public. Este rodul unei munci de 8 ani, experienţe zilnice din teren. Din perspectiva normelor de etică şi deontologie universitară (...) rezultatul a fost acela de respectare a absolut tuturor normelor. A fost verificată cu două softuri antiplagiat (...) iar rapoartele de analiză au relevat că coeficienţii de similitudine sunt de câteva zeci de ori mai mici decât cei de la care se declanşează suspiciunea de plagiat", a afirmat Cîmpeanu într-o conferinţă de presă.

Cîmpeanu a precizat că nu a publicat concluziile anchetei pentru că nu a simţit nevoia să comunice "un rezultat laudativ" la adresa unei munci de 8 ani.

"Dacă ar fi fost altfel, aş fi cerut să se continue procesul de analiză", a adăugat el.

Ministrul Educaţiei afirma pe 9 august 2021 că teza sa de doctorat este publică la Biblioteca Naţională şi a putut fi consultată "în ultimii 20 de ani".

 

Articol recomandat de sport.ro
"Bijuteria" de 100 de milioane de euro prinde viață! Când intră buldozerele: "Va fi primul din țară"
"Bijuteria" de 100 de milioane de euro prinde viață! Când intră buldozerele: "Va fi primul din țară"
Citește și...
Sorin Cîmpeanu a atacat decizia favorabilă superiorului Ciucă în scandalul de plagiat
Sorin Cîmpeanu a atacat decizia favorabilă superiorului Ciucă în scandalul de plagiat

Decizia de anulare a sesizărilor de plagiat formulate împotriva premierului Nicolae Ciucă a fost atacată chiar de subordonatul acestuia, ministrul educației, Sorin Cîmpeanu.

Sorin Cîmpeanu, despre educaţia sexuală în şcoli: Nu va fi opţională!
Sorin Cîmpeanu, despre educaţia sexuală în şcoli: Nu va fi opţională!

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu spune că materia în care se va face educație sexuală nu va fi opțională pentru elevi, ci obligatorie.

 

Sorin Cîmpeanu, despre bursele elevilor: Nu există mecanisme pentru a sancţiona neplata acestora
Sorin Cîmpeanu, despre bursele elevilor: Nu există mecanisme pentru a sancţiona neplata acestora

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu spune că în prezent, în România, nu există mecanisme pentru a sancţiona neplata burselor pentru elevi.

 

Sorin Cîmpeanu, mesaj pentru David Popovici: Mă înclin
Sorin Cîmpeanu, mesaj pentru David Popovici: Mă înclin

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, felicită performanța lui David Popovici, campionul în vârstă de 17 ani care miercuri a câștigat medalia de aur și în proba de 100 metri liber de la Mondialul de natație.  

Sorin Cîmpeanu, despre Evaluarea Națională: Numărul mediilor peste cinci este la maximul absolut din ultimii 10 ani
Sorin Cîmpeanu, despre Evaluarea Națională: Numărul mediilor peste cinci este la maximul absolut din ultimii 10 ani

Astăzi vor fi afișate rezultatele la Evaluarea Națională 2022.  Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, susține o declarație de presă în care prezintă situația generală a examenului de Evaluare Națională 2022.   

Recomandări
Apa revine treptat în Prahova și Dâmbovița, după zile de criză. Testele de calitate a apei vor decide deschiderea robinetelor
Apa revine treptat în Prahova și Dâmbovița, după zile de criză. Testele de calitate a apei vor decide deschiderea robinetelor

Joi seara, responsabilii de la Apele Române au anunțat că alimentarea cu apă se apropie de reluare pentru cei peste 100.000 de locuitori din Prahova și Dâmbovița.

BEC București cere ștergerea clipului filmat la Cotroceni cu Nicușor Dan, Drulă și Voiculescu: „Material electoral ilegal”
BEC București cere ștergerea clipului filmat la Cotroceni cu Nicușor Dan, Drulă și Voiculescu: „Material electoral ilegal”

Biroul Electoral de Circumscripţie Bucureşti a cerut eliminarea videoclipului filmat la Cotroceni în care apar candidatul USR la Primărie Cătălin Drulă, preşedintele Nicuşor Dan şi Vlad Voiculescu. 

Putin cere retragerea completă a armatei ucrainene până la Odesa. Rusia ar ajunge astfel la granița cu România
Putin cere retragerea completă a armatei ucrainene până la Odesa. Rusia ar ajunge astfel la granița cu România

„Există posibilitatea ca americanii să trădeze Ucraina". Emmanuel Macron a formulat acest grav avertisment într-o discuție cu Zelenski şi alți lideri europeni pentru a analiza strategii de protejare a Kievului.