Măsurile prevăzute în programul de guvernare al celui de-al treilea cabinet PSD - ALDE. A fost denumit ”Biblia executivului”

×
Publicitate

Al treilea Guvern PSD-ALDE vine cu un nou program de guvernare, pe care liderii coaliţiei l-au denumit ”Biblia executivului”.

Creşterea salariului minim net cu 100 de lei în fiecare an, iar în cazul celor cu studii superioare cu 150 de lei, dar şi reducerea TVA la 18 la sută de la 1 ianuarie 2019 sunt doar câteva dintre promisiunile Vioricăi Dăncilă.

Construcţia de spitale regionale şi de autostrăzi rămâne o prioritate pe hârtie, dar fără termene precise. În schimb, reintroducerea impozitului pe venitul global ar putea deveni realitate cât de curând.

Cu Eugen Orlando Teodorovici revenit la Ministerul Finanţelor şi cu Viorel Ştefan reîntors şi el în Guvern, pe postul de vicepremier, cei de la PSD şi ALDE au rescris din nou programul de guvernare, care va trebui să fie aprobat în Parlament.

PROGRAMUL DE GUVERNARE POATE FI DESCĂRCAT LA FINALUL ARTICOLULUI

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE: "Din programul de guvernare s-a scos taxa de solidaritate, care la instalarea Guvernului precedent a făcut o serie de valuri.”

În document scrie negru pe alb că viitorul Cabinet Dăncilă va analiza reintroducerea impozitului pe venitul global, fără detalii, pentru moment.

Viorel Ştefan, deputat PSD: "Vorbim despre procesul de globalizare a veniturilor, ceea ce este un obiectiv raţional, se întâmplă în toată lumea civilizată şi, cu siguranţă, la un moment dat şi în România va trebui să realizăm acest demers - globalizarea veniturilor."

Pentru salariaţi, promisiunea este clară: câte 100 de lei în plus la salariu, anual. Cei cu studii superioare sunt şi ei vizaţi.

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE: "Sunt alte măsuri care vizează creşterea salariului minim cu câte 100 de lei pe an până în 2020, astfel încât la nivelul anului 2020 să ajungem la un salariu minim net de 300 de euro de persoană, iar cei care sunt cu studii superioare salariul minim va creşte cu 150 de lei pe an."

Pentru vârstnici, aceiaşi guvernanţi se angajează să rescrie Legea pensiilor.

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE: "Această lege a pensiilor, este important de reţinut pentru cei care sunt pensionari, nu va prevedea nicidecum o micşorare a pensiilor, ci includerea probabil în calculul punctului de pensie a unor elemente care până acum nu au fost incluse, cum ar fi ore suplimentare, cei care au lucrat în acord, grupe de muncă, și așa mai departe.”

În document, se specifică un punct de pensie de 1.265 de lei în 2019, iar un an mai târziu - de 1.775 lei.

Guvernanţii se angajează să reducă TVA cu un punct de anul viitor, dar şi să scadă numărul taxelor, tarifelor şi comisioanelor din România la cel mult 50. Aleşii PSD şi ALDE vor să construiască opt spitale regionale şi să crească alocaţiile pentru copii la peste 100 de lei pe lună.

Toate acestea sunt deocamdată promisiuni pe hârtie. Şi în cazul Cabinetelor Grindeanu şi Tudose, multe dintre măsurile anunţate fie nu au fost realizate, fie termenele de implementare au fost amânate.

Echipa Dăncilă va cere votul de învestitură în Parlament lunea viitoare, având nevoie de cel puţin 233 de voturi pentru a ajunge la Palatul Victoria.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
61936971
Cine este Viorel Ştefan, propus vicepremier

Viorel Ştefan, propus vicepremier, s-a născut la 26 iulie 1954, la Mitoc, în judeţul Botoşani.www.agerpres.ro/

61936970
Cine este Natalia Intotero, propusă ministru pentru Românii de Pretutindeni

Natalia-Elena Intotero, propusă ministru pentru Românii de Pretutindeni, s-a născut la 14 ianuarie 1976, la Brad.

61936967
Cine este Andruşcă Dănuţ, propus ministru al Economiei

Andruşcă Dănuţ, propus ministru al Economiei, s-a născut la 19 ianuarie 1969, potrivit www.cdep.ro.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.