Marius Budăi: Am ajuns la concluzia că pensiile ar trebui să crească de la 1 ianuarie cu cel puţin 10%

62281639
Agerpres

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a afirmat că, de la 1 ianuarie, pensiile ar trebui să crească cu cel puţin 10%.

El a adăugat că poate ar fi necesar un procent mai amre de creştere, dar trebuie să existe un echilibru între măsurile economice şi pachetele sociale.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a fost întrebat, duminică, la Antena 3, cu ce procent vor creşte pensiile şi de la ce dată se va întâmpla acest lucru.

“Ultima discuţie pe care am avut-o în coaliţie şi aţi văzut şi dumneavoastră co-preşedinţii coaliţiei, cei doi preşedinţi ai celor mai mari partide şi mă refer la Marcel Ciolacu şi la premierul României au spus foarte clar că de la 1 ianuarie pensiile vor creşte. Ministrul de Finanţe când s-a referit la procent s-a referit la procentul din lege care vorbeşte despre actualizarea cu rata inflaţiei, este vorba despre rata inflaţiei din 2021 care este 5,1%. Noi, PSD, când ne-am făcut calculele şi am făcut acele propuneri pe masa coaliţiei am luat în calcul cifre oficiale care sunt pe diferite siteuri de specialitate, mă refer la Comisia Naţională de Prognoză, INS, Ministerul Finanţelor, execuţia bugetară şi am ajuns la concluzia că pensiile ar trebui să crească de la 1 ianuarie cu cel puţin 10%. În coaliţie şi în gândirea noastră poate ar trebui mai mult, dar trebuie să avem un echilibru în a sprijini şi mediul de afaceri şi să facem un echilibru între măsurile care vin în sprijinul mediului de afaceri, măsurile economice şi între tot ceea ce înseamnă pachetele sociale pentru că la un moment nu vrem să transformăm mai binele în duşmanul binelui şi s-a demonstrat până acum că ceea ce am decis în coaliţie încă din noiembrie anul trecut şi anume să echilibrăm între măsurile sociale şi cele economice au şi dat rezultate”, a explicat Marius Budăi.

El a precizat că în prezent se lucrează în coaliţie la construcţia bugetului, iar când va fi luată decizia finală în privinţa acestuia va fi cunoscut şi procentul final cu care vor fi majorate pensiile.

 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62293461
Ciolacu a discutat cu liderii europeni despre aderarea României la Schengen: Pentru noi aderarea nu e un act strict politic

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a discutat cu cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, comisarul european Ylva Johansson şi cu premierul Portugaliei, António Costa, despre aderarea României la Spaţiul Schengen.

62269219
Expert în securitate europeană: NATO ar trebui să ajute România să dezvolte mai multe capabilităţi la Marea Neagră

NATO trebuie să ajute România şi Bulgaria să dezvolte mai multe capabilităţi care pot descuraja Rusia, NATO nu are în Marea Neagră astfel de capacităţi, a declarat vineri expertul în securitate europeană şi politici de apărare Mihai Sebastian Chihaia.

62292209
Nicolae Ciucă, mesaj cu ocazia Centenarului Încoronării: Niciun sistem politic nu se poate construi fără iubire de țară

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, sâmbătă, că încoronarea Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria reprezintă şi astăzi un exemplu pentru noi toţi, precizând că ”niciun sistem politic nu se poate construi fără consens și fără iubire de ţară”.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.