Marcel Ciolacu: Păi nu îţi e ruşine să mai stai cu mâna întinsă de la mine, statul român, să îţi dau şi voucher de vacanţă?

62375592
Inquam Photos/ Octav Ganea

Premierul Marcel Ciolacu a declarat într-o emisiune televizată, joi seara, că el este ”fraierul de serviciu”, care își asumă faptul că trebuie făcută o reformă în sistemul bugetar.

”Este evident că în sistemul bugetar trebuie să se facă această reformă. Trebuia să se facă această reformă de foarte mult timp. Am înţeles că nu şi-a asumat-o nimeni. Aveţi fraierul de serviciu care îşi asumă această reformă”, a declarat, joi seară, la România TV, Marcel Ciolacu, potrivit News.ro.

Acesta a precizat că nu mai acceptă ”instituţii paralele”, instituţii cu aceleaşi atribuţii care nu fac nimic.

Eu nu mai pot să accept ca să existe instituţii paralele, cum a fost cea cu azilele groazei, să constaţi că 5 instituţii aveau aceleaşi atribuţii şi niciuna nu a făcut nimic”, a mai afirmat Ciolacu.

Acesta susţine că nu va fi tăiat niciun salariu în România.

Dar nici nu pot să accept să te duci la serviciu, să fii şef peste nişte posturi goale, vacante (...) Nu pot să accept ca un ordonator de credite să vină la şeful lui, la director, să spuncă că am făcut economii extraordinare la anvelopa bugetară. De fapt nu a făcut nicio economie, de fapt nu a angajat”, a mai afirmat premierul.

Eu nu pot să accept ca un bugetar care câştigă peste 2.000 de euro, eu, Marcel Ciolacu, să îl alerg prin birou să îl mai rog să ia şi voucherele de vacanţă. Voucherele de vacanţă sunt cei cu venituri mici. Trebuie să existe o echitate socială”, a adăugat premierul.

Acesta susţine că nu este normal ca cei care au salarii mai mari decât preşedintele ţării să primească vouchere şi alte beneficii.

Dacă ai venituri ce depăşesc preşedintele ţării şi tu eşti bugetar, păi nu îţi e ruşine să mai stai cu mâna întinsă de la mine, statul român, să îţi dau şi voucher de vacanţă? Şi pacheţel când mergi la serviciu? Ţi-am dat şofer, ţi-am dat secretară, ai tot, eşti director. Dar nu e cam mult? Trebuie să vină cineva să spună aceste lucruri”, a adăugat premierul.

Marcel Ciolacu afirmă că ”avem cei mai mulţi ordonatori de credite din lume”.

”Fiecare ordonator de credite are în subordine director economic, serviciu de achiziţii publice (...) Sunt 16.000 de ordonatori de credite în România. Nu se poate să ai 10 oameni şi să fii ordonator de credite. Nu mai poate continua România în acest fel. De aici până la blocarea României...”, a mai declarat premierul.

Acesta a precizat, însă, că reforma în administraţie nu înseamnă desfiinţarea instituţiilor de cultură.

”Nu desfiinţează nimeni niciun teatru, am văzut tot felul de ştiri că se desfiinţează bibliotecile. Nu poate fiecare bibliotecă dacă are 12 angajaţi să fie ordonator de credite. Cuplaţi-vă sub un singur director general care e ordonator de credite (...) Sunt sectoare neacoperite. Nu mai poate statul să susţină”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Taxe pentru toată lumea. Care sunt variantele de impozitare propuse guvernanți

Deocamdată, Guvernul pare hotărât să crească impozitele celor cu mașini și case scumpe și să desființeze o bună parte dintre facilitățile fiscale ale angajaților din IT, industria alimentară, construcții și agricultură.

Rareş Bogdan: Este exclus ca PNL să iasă de la guvernare. PNL nu susține măsurile fiscale în forma actuală

Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a declarat că este exclus ca liberalii să iasă de la guvernare, nefiind nicio discuţie în acest sens în interiorul formaţiunii.

Premierul Marcel Ciolacu anunță, din nou, plafonarea prețurilor la energie. Măsura se va aplica în iarna 2023 - 2024

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că, în iarna 2023 - 2024, preţurile la energie vor fi plafonate la fel cum s-a întâmplat şi în sezonul trecut.

Recomandări
Noi informații despre drona prăbușită în Suceava. Ce au găsit echipele trimise în lanul de porumb

O dronă s-a prăbușit sâmbătă într-un lan de porumb din județul Suceava și a luat foc la impactul cu solul. Incendiul a fost, din fericire, de mici dimensiuni.

Trump a reușit să creeze probleme și în Irlanda. Declarația care a aprins spiritele. ”Când vine vorba de el, orice e posibil”

Președintele american Donald Trump a provocat noi controverse, în timpul unei vizite oficiale în Irlanda. 

Nuntă în politică: Ministrul Alexandru Nazare s-a căsătorit, nășit de omologul grec. Între nuntași, președintele Nicușor Dan

Ministrul interimar al Finanţelor, Alexandru Nazare, s-a căsătorit sâmbătă cu Maria Mihali, o interpretă de muzică populară din Maramureş. Nașul celor doi este ministrul de Finanțe din Grecia, Kyriakos Pierrakakis.