Marcel Ciolacu: Important este că am hotărât că vor creşte şi salariul minim pe economie şi pensiile

62277571
Agerpres

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, joi, că este important că în coaliţia de guvernare s-a decis creşterea salariului minim pe economie şi a pensiilor şi urmează să se stabilească cât mai curând nivelul acestor majorări.

 

El a evidenţiat, totodată, că, pentru prima oară de la Revoluţie, bugetul de stat va fi construit pe programe.

"Din punctul meu de vedere, ele (salariile - n.r.) trebuie majorate de la 1 ianuarie. Vedem ce se întâmplă şi în celelalte state europene. Este o bătălie pe forţa de muncă. Trăim cu toţii în UE şi există o migraţie a forţei de muncă. Fără să mărim salariul minim pe economie, migraţia va continua către alte zone, trebuie să intervenim şi, până la urmă, nu putem doar să ne plângem că nu avem forţă de muncă sau să căutăm soluţii nu neapărat adecvate pentru a menţine forţa de muncă, trebuie să intrăm într-o normalitate", a afirmat Ciolacu, întrebat despre poziţia reprezentanţilor IMM-urilor privind creşterea salariului minim la 3.000 lei, dar nu de la 1 ianuarie 2023, transmite Agerpres.

Întrebat dacă vor creşte pensiile de la 1 ianuarie, Ciolacu a spus: "Important este că am hotărât că va creşte şi salariul minim pe economie, că vor creşte şi pensiile, sunt ferm convins, după anumite discuţii, şi nu vă ascund faptul că, chiar dacă nu am avut acele celebre coaliţii, asta nu a însemnat că, împreună cu prim-ministrul şi cu responsabilii din ministere, noi nu am avut întâlniri. Am discutat şi despre execuţia bugetară de anul acesta, discutăm şi de următoarea rectificare bugetară şi vorbim despre viitorul buget pe anul 2023".

"În acest moment, este pentru prima oară de la Revoluţie când bugetul va fi făcut pe programe, cred că este o dezvoltare şi a statului român, dar şi a viitoarei Românii pe care ne-o dorim. Câte procente sunt pentru majorări nu am stabilit în coaliţie în acest moment, dar sunt ferm convins că vom stabili cât mai repede acest lucru. Acum doi ani nu a existat nicio majorare", a adăugat Marcel Ciolacu. 

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
62293423
Scandalul ”mașini BMW pentru Poliție”. Ministrul Lucian Bode susține că, de fapt, Cătălin Drulă a semnat contractul
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a prezentat, joi, concluziile Corpului de Control în scandalul provocat de cumpărarea de maşini BMW pentru Poliţie.  
62195175
USR: Guvernul Ciucă are întârzieri record pe PNRR. 15 jaloane ratate din 24
USR susține că Guvernul Ciucă a îndeplinit doar 9 din cele 24 de jaloane și ținte din PNRR pe care le avea de realizat în trimestrul 3, adică până la sfârșitul lunii septembrie.  
62278468
Nouă regulă pentru reducerea perioadei de suspendare a permisului auto. Condiția care va fi introdusă
Șoferii ar putea beneficia de reducerea perioadei de suspendare a permisului cu o treime doar dacă prezintă dovada achitării amenzii primite, potrivit unei propuneri legislative.