Ludovic Orban: Refacerea coaliţiei de guvernare, cea mai decentă soluţie pentru PNL

62208228
Agerpres

Refacerea coaliţiei de guvernare este „cea mai decentă” soluţie pentru unitatea PNL, a declarat joi seara, la Tulcea, preşedintele partidului, Ludovic Orban.

Orban le-a prezentat membrilor colegiului director al organizaţiei judeţene a partidului moţiunea de candidatură la preşedinţia PNL.

În contextul crizei actuale, preşedintele PNL a menţionat că în ultimele două luni partidul a pierdut încredere "într-o cotă importantă" şi că cel mai mare pericol pentru liberali este să se ajungă la o înţelegere cu PSD.

"Vom avea o problemă de recâştigare a credibilităţii, iar recâştigarea credibilităţii nu se poate realiza decât prin performanţă guvernamentală a unui guvern stabil. În urma crizei politice care s-a creat, nu există decât trei variante: să refacem coaliţia de guvernare, să guvernăm cu PSD, fie sprijiniţi din umbră de Parlament, fie în faţă cu ei, adică USL2, fie să trecem în opoziţie. Eu vă spun sincer, ca preşedinte al PNL, cel mai mare pericol pentru noi este să facem o înţelegere cu PSD. Ne va distruge. PSD o să ne ia prizonieri. Dacă ajungem să depindem de ei, ne vor lăsa să ne facem de râs, să decontăm toate castanele în cap pentru problemele care apar şi nu pot fi soluţionate, nu vom putea face nicio reformă, ne vor ataca sistematic, chiar dacă nu ne vor da jos şi ne vor da jos când vor considera că este bine pentru ei, iar noi, iremediabil compromişi", a afirmat Orban.

Liderul liberalilor s-a prezentat drept garantul unităţii PNL şi al refacerii coaliţiei.

"Eu vă garantez că avem varianta refacerii coaliţiei, care este cea mai decentă soluţie. Vă spun inclusiv din punct de vedere politic, mai bine cu USR în Guvern, decât cu USR în opoziţie. USR în opoziţie se mobilizează. (...) De ce să fim duşmani cu ei, când putem să colaborăm? Desigur, pentru a colabora, trebuie să-ţi respecţi partenerii, să respecţi acordurile de coaliţie, să ai grijă ca fiecare partener să fie tratat corect, să aibă o minimă satisfacţie în guvernare, să livreze către electoratul care a votat cu partidul respectiv. E nevoie de bun-simţ, dialog, tact, negociere permanentă, de armonizarea poziţiilor şi de coagularea unor poziţii comune. Iar dacă e cineva care să fie garant în primul rând al unităţii PNL şi un garant al refacerii coaliţiei, atunci să fiţi siguri că acesta nu este decât unul singur, cu modestie, subsemnatul", a declarat preşedintele PNL, candidat pentru un nou mandat.

Ludovic Orban şi-a început discursul cu un moment de reculegere în memoria multiplului campion olimpic şi mondial la canoe Ivan Patzaichin şi şi-a prezentat moţiunea de candidatură, iar la finalul alocuţiunii, în timpul dialogului purtat cu liberalii tulceni, el a promis că nu va mai face "promovări la excepţional".

Preşedintele PNL a venit la Tulcea însoţit de deputata Luminiţa Barcari, preşedintele PNL Sector 3, Antonel Tănase, şi senatorii Alexandru Nazare şi Virgil Guran.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Florin Cîțu a aprobat eliberarea din funcție a 14 prefecți și 28 de subprefecți USR-PLUS

După ce miniştrii USR-PLUS şi-au depus demisiile, secretarii de stat, prefecţii şi subprefecţii propuşi de Uniune au fost daţi afară din Guvern.

Moţiunea de cenzură USR PLUS - AUR, citită în plenul Parlamentului. Scandal în ședinţa celor două Camere

Birourile Permanente reunite au decis că moţiunea de cenzură USR PLUS - AUR va fi citită joi, la ora 16:00, în plenul Parlamentului.

Textul moțiunii de cenzură, citit în plenul Parlamentului, însă ziua votului rămâne incertă

Moțiunea de cenzură a USR PLUS și AUR a facut joi un prim pas.

Recomandări
Noi informații despre drona prăbușită în Suceava. Ce au găsit echipele trimise în lanul de porumb

O dronă s-a prăbușit sâmbătă într-un lan de porumb din județul Suceava și a luat foc la impactul cu solul. Incendiul a fost, din fericire, de mici dimensiuni.

Trump a reușit să creeze probleme și în Irlanda. Declarația care a aprins spiritele. ”Când vine vorba de el, orice e posibil”

Președintele american Donald Trump a provocat noi controverse, în timpul unei vizite oficiale în Irlanda. 

Nuntă în politică: Ministrul Alexandru Nazare s-a căsătorit, nășit de omologul grec. Între nuntași, președintele Nicușor Dan

Ministrul interimar al Finanţelor, Alexandru Nazare, s-a căsătorit sâmbătă cu Maria Mihali, o interpretă de muzică populară din Maramureş. Nașul celor doi este ministrul de Finanțe din Grecia, Kyriakos Pierrakakis.