Liviu Dragnea: Alianţa Pentru Patrie are peste 80.000 de membri. Eu nu sunt membru

62214114

Fostul lider al Partidului Social Democrat Liviu Dragnea a declarat, joi seara, că Alianţa Pentru Patrie, al cărei membru încă nu este, după cum a susţinut, numără peste 80.000 de membri, fiind constituite deja organizaţii în 35 de judeţe.

"A sărit de 80.000 de membri, l-am întrebat pe Codrin Ştefănescu înainte de emisiune, că voiam să ştiu, sunt deja 35 de organizaţii constituite, în 35 de judeţe, 17 ţări au deja organizaţii APP constituite", a spus la postul B1 TV Liviu Dragnea, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă este membru al Alianţei Pentru Patrie, fostul lider social-democrat a răspuns negativ.

"Încă nu, dar susţin cu tărie acest partid, pentru că este un partid în care, din fericire sau din păcate, este singurul în care am încredere că poate renaşte România. România astăzi, şi nu numai astăzi, de vreo doi ani şi ceva, este condusă după nişte planuri care nu sunt ale ei. Şi e captivă în continuare într-o spirală a laşităţii şi incompetenţei, care face ca economia şi societatea să se degradeze continuu. Este un partid care, trebuie să recunosc, m-a surprins plăcut", a afirmat Liviu Dragnea.

El a adăugat că este un partid "care a crescut foarte mult" în cele două săptămâni de când a fost anunţat, acesta susţinând că ar fi fost mai multe atacuri informatice asupra site-ului partidului. "S-a spart parola de vreo 20 de ori. În sfârşit. A fost şi o pauză de cinci zile până când s-a refăcut site-ul şi a fost pus pe un server de afară", a spus acesta.

Liviu Dragnea a afirmat că el crede "foarte mult" în acest partid.

"Îl voi susţine cu toată priceperea mea şi le voi pune la dispoziţie atât un manifest politic, cât şi o sumă de direcţii de acţiune pentru un viitor program de guvernare românesc, naţional şi românesc, nu naţionalist, nu şovin, naţional şi românesc, bazat pe patriotism economic", a subliniat el.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62210725
Florin Cîțu este propunerea de premier cu care PNL va merge la consultările cu președintele Klaus Iohannis

Florin Cîţu a fost propus de către Partidul Naţional Liberal pentru funcția de prim-ministru, aceeaşi din care a fost demis la începutul acestei săptămâni. Decizia a fost luată în unanimitate în şedinţa Biroului Executiv Național de joi seară.

62206689
Delegaţia USR pentru consultările de la Cotroceni: Cioloş, Barna, Dragu, Ion şi Ghinea

Biroul Naţional al USR a stabilit, într-o şedinţă, joi seară, componenţa delegaţiei partidului pentru consultările de la Cotroceni: Dacian Cioloş, Dan Barna, Anca Dragu, Stelian Ion şi Cristian Ghinea.

62169217
Președintele Klaus Iohannis și-a făcut doza a treia de vaccin anti-COVID

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, răspunzând unei întrebări, că s-a vaccinat şi cu doza 3 de vaccin anti-COVID.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.