Klaus Iohannis l-a desemnat pe Ludovic Orban pentru funcția de premier al României

×
Publicitate

Preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat marţi pe liderul PNL, Ludovic Orban, în funcţia de prim-ministru.

Declarația a fost transmisă LIVE pe www.stirileprotv.ro și pe pagina de Facebook a Știrilor Pro TV.

Conform art. 103, alin. 2 din Constituţie, în termen de 10 zile de la desemnare, premierul nominalizat trebuie să întocmească lista cu membrii Cabinetului şi programul de guvernare şi să le trimită pentru dezbatere Camerei Deputaţilor şi Senatului. 

"După consultările cu partidele politice parlamentare şi formaţiunile politice parlamentare, am tras concluzia pe care am spus-o şi după prima rundă de consultări: că se conturează un guvern în jurul PNL. (...) Personal, cred că alegerile anticipate sunt o soluţie, dar nu acum cu Guvernul Dăncilă interimar. Fiecare zi în plus cu acest guvern eşuat este o zi pierdută pentru România. (...) Aşadar am decis să desemnez următorul prim-ministru al României în persoana domnului Ludovic Orban, preşedintele PNL, preşedintele celui mai mare partid din Opoziţie, promotorul principal al moţiunii de cenzură. Aşa este democratic corect, aşa se va întâmpla", a declarat şeful statului, la Palatul Cotroceni.

Citește și
Premierul pro-rus al unui stat UE și NATO, vizită oficială în România. De ce a cerut să meargă în Oradea
Premierul pro-rus al unui stat UE și NATO, vizită oficială în România. De ce a cerut să meargă în Oradea

La rândul său, premierul desemnat, Ludovic Orban, a declarat că Executivul pe care îl va conduce va da românilor "cinste, competenţă, integritate, dedicare în servirea interesului public şi soluţii la marile probleme" cu care se confruntă ţara.

"Sunt onorat să îmi asum această responsabilitate în numele PNL şi garantez că voi pune toată experienţa, toate cunoştinţele, toată energia de care dispun în slujba servirii interesului public. (...) Vom da românilor ceea ce aşteaptă de la noi şi anume cinste, competenţă, integritate, dedicare în servirea interesului public şi soluţii pentru marile probleme cu care se confruntă România azi", a afirmat Ludovic Orban, la Cotroceni.

Sinteza declarațiilor președintelui Klaus Iohannis:

 

 

Acum puține zile a trecut moțiunea de cenzură și a căzut guvernul pesedist și este foarte bine așa, fiindcă PSD, din 2017 încoace, a avut trei guverne care au dăunat grav României. PSD a inhibat efectiv dezvoltarea României și ne-a ținut pe toți pe loc. Acest lucru a fost, până la urmă, constatat de toate partidele din opoziție și în acest fel a fost posibilă moțiunea de cenzură care a fost un real succes pentru opoziție.

 

După consultările cu partidele politice parlamentare și formațiunile politice parlamentare, am tras concluzia pe care am spus-o și după prima rundă de consultări, că se conturează un guvern în jurul PNL. Repet ce am spus atunci: PNL a fost singurul partid care a venit la consultări și a spus direct că sunt dispuși, chiar dacă este foarte dificil, să își asume guvernarea în această perioadă de tranziție, fiindcă despre asta vorbim, de o perioadă de tranziție. Guvernul care va fi instalat în săptămânile următoare va avea un mandat scurt, până la alegerile parlamentare.

Și dacă veni vorba despre alegerile parlamentare, repet, personal cred că alegerile anticipate sunt o soluție foarte bună, dar nu acum cu Guvernul Dăncilă interimar. Fiecare zi în plus cu acest guvern eșuat este o zi pierdută pentru România, un risc pentru români. Așadar, am decis să desemnez următorul prim-ministru al României în persoana domnului Ludovic Orban, președintele Partidului Național Liberal, președintele celui mai mare partid din opoziție, promotorul principal al moțiunii de cenzură. Așa este democratic corect, așa se va întâmpla.

În continuare sper ca toți actorii politici să înțeleagă că suntem în criză politică și cu cât mai repede se ajunge la o soluție satisfăcătoare bună pentru români și România, cu atât mai bine. Cred că trebuie instalat urgent noul guvern, pentru a putea îndeplini câteva sarcini care sunt în așteptare: organizarea alegerilor prezidențiale, elaborarea proiectului de buget pentru anul 2020, închiderea bugetului pe anul 2019, dar și multe alte lucruri aștept de la Guvernul Orban şi sunt convins că se vor strădui să pună pe picioare o guvernare de tranziție de succes, fiindcă asta ne dorim cu toții. Sigur, am discutat mult în zilele care au trecut și ce trebuie să facă guvernul și ce poate să facă guvernul. Situația nu va fi simplă deloc, fiindcă poziția în Parlamentul României este atât cât am văzut-o la moțiunea de cenzură și va fi destul de greu de negociat proiecte legislative complicate, cum va fi, de exemplu, legea bugetului pentru anul 2020, dar toate aceste lucruri sunt posibile, am toată încrederea că Guvernul Orban se va ocupa la modul cel mai serios de toate aceste chestiuni și în acest sens îi dau cuvântul domnului Ludovic Orban, prim-ministru desemnat, vă rog!”

Prim-ministrul desemnat al României, Ludovic Orban:

 

Excelența dumneavoastră, domnule Președinte,

Vă mulțumesc pentru încrederea acordată pentru a forma un Guvern într-o situație dificilă pentru România.

Sunt onorat să îmi asum această responsabilitate, în numele Partidului Național Liberal și garantez că voi pune toată experiența, toate cunoștințele, toată energia de care dispun în slujba servirii interesului public.

Asumarea răspunderii formării Guvernului într-un moment în care țara are nevoie de o guvernare stabilă și competentă, este ceea ce ne definește în acțiunea noastră publică. În acest moment, românii, se uită cu speranță, cu încredere și au așteptări mari din partea noastră.

Vom da românilor ceea ce așteaptă de la noi și ceea ce așteaptă de la un Guvern normal și anume cinste, competență, integritate, dedicare în servirea interesului public și soluții pentru marile probleme cu care se confruntă România astăzi.

Principalele priorități ale Guvernului pe care îl voi prezenta Parlamentului în vederea investiturii sunt: refacerea echilibrelor macroeconomice și corectarea măsurilor economice, care au lovit mediul de afaceri și care au afectat milioane de angajați din mediul privat, restructurarea amplă a aparatului guvernamental, simplificarea administrativă, readucerea competenței și profesionalismului în funcționarea instituțiilor publice și, de asemenea, digitalizarea administrației pentru a crește calitatea serviciilor către cetățeni.

Acordarea unei atenții serioase și considerarea ca prioritare a tuturor obiectivelor de investiții, atât în infrastructura de transport, cât și în toate celelalte infrastructuri, infrastructura de sănătate, infrastructura de educație și în celelalte domenii publice în care este nevoie majoră de investiții. Consolidarea parcursului european al României și a poziției României la nivelul Uniunii Europene, în conformitate cu Pactul pe care Partidul Național Liberal l-a semnat la inițiativa Președintelui României. De asemenea, respectarea tuturor rigorilor în ceea ce privește statul de drept. Respectarea cu sfințenie a drepturilor și libertăților cetățenilor, asigurarea unei independențe reale a Justiției în România, readucerea instituțiilor statului, a instituțiilor guvernamentale în slujba cetățeanului și nu în slujba politrucilor care sunt puși temporar să conducă.

Am încredere în toți partenerii care au fost alături de noi în atingerea obiectivului major de a pune punct guvernării PSD și sunt convins că vom găsi discernământ, deschidere și interes pentru servirea cetățeanului în toate discuțiile pe care le vom purta ulterior, pentru că orice zi în întârzierea învestirii acestui Guvern, înseamnă menținerea PSD la putere și menținerea în funcție a Guvernului Dăncilă, care a fost demis prin moțiune de cenzură, care nu mai are nicio legitimitate și pe care aproape niciun român nu mai dorește să îl vadă exercitând puterea.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Mulțumesc, domnule Prim-ministru desemnat! Vă doresc mult succes, inspirație în formarea guvernului și în negocierea voturilor pentru învestitură!”

 

Luni și marți, liderii partidelor parlamentare au fost la consultări la Palatul Cotroceni cu șeful statului, unde și-au expus opiniile față de susținerea unui Guvern în jurul Partidului Național Liberal.

Articol recomandat de sport.ro
Ungurii nu au rămas datori, după ce România a ratat calificarea la Mondial: ”Nu a fost o surpriză”
Ungurii nu au rămas datori, după ce România a ratat calificarea la Mondial: ”Nu a fost o surpriză”
Citește și...
Premierul pro-rus al unui stat UE și NATO, vizită oficială în România. De ce a cerut să meargă în Oradea
Premierul pro-rus al unui stat UE și NATO, vizită oficială în România. De ce a cerut să meargă în Oradea

Premierul slovac, Robert Fico, va efectua vineri o vizită oficială în România, urmând să aibă discuţii cu prim-ministrul Ilie Bolojan, la Palatul Victoria.

Grindeanu, după ce a dus scandalurile din coaliție la Bruxelles: „Mai pică guverne"
Grindeanu, după ce a dus scandalurile din coaliție la Bruxelles: „Mai pică guverne"

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi seară că social-democrații ar fi crescut mai sigur în intențiile de vot dacă ar fi rămas în opoziție, dar au preferat să intre la guvernare.

Ilie Bolojan: E un paradox anul acesta - trebuie să scădem deficitele, dar să ne menţinem investiţiile la o valoare mare
Ilie Bolojan: E un paradox anul acesta - trebuie să scădem deficitele, dar să ne menţinem investiţiile la o valoare mare

Prim-ministrul Ilie Bolojan a afirmat, joi, că, indiferent cine conduce sau face parte din guvern, sunt probleme care nu pot fi evitate.

Recomandări
Cheltuielile militare ale României au crescut cu aproape 200% în patru ani. Statele care au investit cel mai mult
Cheltuielile militare ale României au crescut cu aproape 200% în patru ani. Statele care au investit cel mai mult

În ultimii patru ani, România și-a mărit cu aproape 200% cheltuielile cu achizițiile militare. Jumătate din importuri vin de la americani, iar restul din Norvegia și Olanda, arată raportul institutului internațional de Cercetare pentru Pace din Stockholm.

Experții spun că efectul măsurilor Guvernului va fi nesemnificativ la pompă. Avem benzină mai scumpă decât în Suedia
Experții spun că efectul măsurilor Guvernului va fi nesemnificativ la pompă. Avem benzină mai scumpă decât în Suedia

La aproape o lună de la izbucnirea războiului din Orientul Mijlociu, Guvernul a decis să declanșeze situația de criză pe piața carburanților. 

Meteorologii au actualizat prognoza pentru Paște. Cum va fi vremea în următoarele săptămâni
Meteorologii au actualizat prognoza pentru Paște. Cum va fi vremea în următoarele săptămâni

Meteorologii anunţă, vineri, că temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă în majoritatea zonelor ţării în următoarele patru săptămâni. Precipitaţiile, însă, vor înregistra un excedent în prima parte a intervalului.