Lista deplasărilor externe din 2023 ale lui Klaus Iohannis. În câte țări a fost președintele României într-un singur an

klaus iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a călătorit mult în anul 2023. În premieră pentru ultimii 20 de ani, președintele României a avut turnee în țări aflate pe trei continente.  

Doar în 2023, Klaus Iohannis a vizitat Japonia, Singapore, Emiratele Arabe Unite, Brazilia, Chile, Argentina, Kenya, Tanzania, Cabo Verde, Senegal.

Prezentate de Administraţia Prezidenţială ca succese diplomatice, în ţară aceste vizite ale lui Klaus Iohannis au fost intens criticate pentru costuri, dar şi pentru că destinaţiile au fost considerate mai degrabă turistice, conform news.ro.

FEBRUARIE - Luxemburg

În 24 februarie, Preşedintele Klaus Iohannis a avut, la Luxemburg, o întrevedere cu prim-ministrul Marelui Ducat al Luxemburgului, Xavier Bettel, şi a participat, în calitate de vorbitor principal, la ediţia inaugurală a Forumului Grupului Băncii Europene de Investiţii.

Şeful statului a avut cu acest prilej întrevederi cu Preşedintele Băncii Europene de Investiţii (BEI), Werner Hoyer şi cu Preşedintele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Odile Renaud-Basso.

Citește și
Klaus Iohannis
Mesajul președintelui Klaus Iohannis: „Sărbătoarea Naşterii Domnului este despre dăruire, speranţă, pace şi lumină”
Cât de bogată e Gabriela Firea. Fără a avea pe numele său vreun teren sau casă, ea are această sumă în conturi

MARTIE - Japonia, Singapore, Emiratele Arabe Unite și Bulgaria

În martie, Klaus Iohannis a avut vizite de stat în Japonia, Republica Singapore și Emiratele Arabe Unite.

Preşedintele Klaus Iohannis a vizitat Japonia în perioada 6-8 martie. El a avut întrevederi cu Majestatea Sa Naruhito, Împăratul Japoniei, cu prim-ministrul Fumio Kishida, precum şi cu preşedinţii celor două Camere ale Dietei Naţionale a Japoniei. Vizita oficială în Japonia a inclus şi o deplasare la Kyoto, pentru întrevederi la nivelul autorităţilor locale.

A urmat vizita de stat a preşedintelui Klaus Iohannis în Republica Singapore, în perioada 9-10 martie, fiind prima vizită la nivel de Preşedinte al României în această ţară, în ultimii 20 de ani, respectiv în contextul în care în anul 2022 au fost sărbătoriţi 55 de ani de relaţii bilaterale. Preşedintele Klaus Iohannis a avut convorbiri oficiale cu Preşedintele Halimah Yacob şi cu Prim-ministrul Lee Hsien Loong.

Boarding Pass, site specializat în ştiri din domeniul aviaţiei, a relatat la acel moment că preşedintele Iohannis a mers în Japonia cu un avion privat care a plecat de la Bucureşti şi a făcut o escală la Sibiu, precum şi o oprire pentru realimentare în Baku (Azerbaidjan).

Preşedintele Klaus Iohannis a fost în perioada 18-21 martie 2023 în Emiratele Arabe Unite, la invitaţia Preşedintelui Emiratelor Arabe Unite, Alteţa Sa Şeicul Mohamed bin Zayed Al-Nahyan. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, vizita oficială a Preşedintelui Klaus Iohannis în Emiratele Arabe Unite a fost prima vizită la nivel de Preşedinte al României în această ţară în ultimii 20 de ani.

Cu prilejul vizitei oficiale în Emiratele Arabe Unite, Preşedintele României a avut întrevederi cu Preşedintele Emiratelor Arabe Unite, Şeicul Mohamed bin Zayed Al-Nahyan, şi cu vicepreşedintele şi prim-ministrul EAU, conducătorul Emiratului Dubai, Şeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum. Preşedintele Klaus Iohannis, aflat în vizită oficială în Emiratele Arabe Unite, a fost invitat să viziteze două simboluri ale culturii şi istoriei naţionale: Monumentul Martirilor şi la Marea Moschee din Abu Dhabi, vizita făcând parte din programul oficial propus şefilor de stat aflaţi în vizită în Emiratele Arabe Unite.

În a doua zi a vizitei oficiale în Emiratele Arabe Unite, şeful statului a vizitat Masdar City, oraş situat lângă Abu Dhabi, axat pe asigurarea unui grad ridicat de sustenabilitate, ca proiect de dezvoltare urbană.

Pe 15 martie, preşedintele Klaus Iohannis a efectuat o vizită oficială la Sofia, Bulgaria, la invitaţia preşedintelui Rumen Radev.

APRILIE - Brazilia, Chile și Argentina

În aprilie, Klaus Iohannis s-a aflat în turneu în Brazilia, Chile şi Argentina.

Preşedintele Klaus Iohannis a efectuat vizite oficiale în Brazilia, Chile şi Argentina, în perioada 18 - 26 aprilie, obiectivul fiind, conform Administraţiei Prezidenţiale, „relansarea dialogului la nivel înalt cu statele Americii Latine şi redinamizarea interacţiunilor bilaterale la nivel politico-diplomatic, respectiv sectorial”.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, vizita în Brazilia a fost prima la nivel de şef de stat în ultimii 23 de ani, iar cea în Argentina, prima vizită la acest nivel în ultimii 30 de ani.

Şeful statului a fost primit de preşedintele Republicii Federative a Braziliei, Luiz Inácio Lula da Silva şi a efectuat o vizită la Muzeul Memorial dedicat Preşedintelui Juscelino Kubitschek de Oliveira, fondatorul oraşului Brasilia.

În plus, preşedintele s-a întâlnit cu viceguvernatorul statului Rio de Janeiro, Thiago Pampolha Gonçalves, precum şi cu viceprimarul oraşului Rio de Janeiro, Nilton Caldeira şi a depus o coroană de flori la Monumentul Naţional al Eroilor căzuţi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, din Rio de Janeiro.

Iohannis a fost primit de preşedintele Republicii Chile, Gabriel Boric şi a anunţat decizia de a înfiinţa în primul lectorat de limba română de pe continentul latino-american, la Universidad de Chile, cu sprijinul Institutului Limbii Române

În Argentina, a fost primit de omologul său Alberto Fernández, fiind semnat şi un memorandum între Ministerul Afacerilor Interne din România, prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, şi Agenţia Argentiniană de Cooperare Internaţională şi Asistenţă Umanitară – „Căștile Albe” din Argentina.

SEPTEMBRIE - New York, 

În septembrie, Klaus Iohannis a participat la cea de-a 78-a sesiune a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), la New York.

Preşedintele României, Klaus Iohannis a condus, în perioada 18-22 septembrie 2023, delegaţia României la segmentul la nivel înalt al celei de-a 78-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), care s-a desfăşurat la New York, Statele Unite ale Americii. Preşedintele Klaus Iohannis a zburat fără escală, de la Sibiu spre New York, la Adunarea Generală a ONU, cu un avion închiriat de Administraţia Prezidenţială de la Global Jet Luxemburg, a transmis Boarding Pass.

OCTOMBRIE - Portugalia și Ungaria

Președintele României a avut vizite de stat în Republica Portugheză şi în Ungaria în luna octombrie.

Preşedintele Klaus Iohannis a efectuat, în perioada 6-9 octombrie, o vizită de stat în Republica Portugheză, la invitaţia omologului Marcelo Rebelo de Sousa. Pe 7 octombrie, Preşedintele României a fost primit de Preşedintele Republicii Portugheze la Lisabona.

Şeful statului a avut şi o întrevedere cu prim-ministrul portughez António Costa, precum şi discuţii cu preşedintele Adunării Republicii, Augusto Santos Silva, şi membri ai Parlamentului. De asemenea, Klaus Iohannis a vizitat Palatul municipalităţii Lisabona, unde a avut o întrevedere cu primarul Carlos Moedas.

Pe 11 octombrie, preşedintele Klaus Iohannis a efectuat o vizită oficială în Ungaria, la invitaţia preşedintelui Katalin Novák, prima vizită a unui preşedinte român la Budapesta în ultimii 14 ani.

Vizita are loc în contextul unei dinamici crescute a contactelor la nivel înalt, după vizita oficială efectuată de Preşedintele Katalin Novák la Bucureşti, în septembrie 2022, şi participarea la cel de-al 8-lea Summit al Iniţiativei celor Trei Mări, găzduit de Preşedintele Românei în septembrie 2023”, preciza Administraţia Prezidenţială.

NOIEMBRIE - Africa: Kenya, Tanzania, Cabo Verde şi Senegal

În noiembrie, Klaus Iohannis a avut un turneu prezidenţial în Africa: Kenya, Tanzania, Cabo Verde şi Senegal.

Preşedintele Iohannis a plecat într-un turneu, în Kenya, Tanzania, Cabo Verde şi Senegal în perioada 14-23 noiembrie.

Klaus Iohannis s-a întâlnit în Kenya cu preşedintele William Ruto şi a participat la o întâlnire cu directorul executiv al UNEP (Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu), la Biroul Naţiunilor Unite din Nairobi. Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen au fost în safari, în timpul vizitei oficiale în Kenya, în Parcul Naţional Nairobi, în cadrul vizitei oficiale în Kenya. Imaginile au apărut pe pagina de Facebook Kenya Wildlife Service.

În Tanzania, liderul român a avut consultări politice cu preşedintele Samia Suluhu Hassan, iar în Cabo Verde, cu preşedintele José Maria Neves, cu preşedintele Adunării Naţionale, Austelino Tavares Correia, cu prim-ministrul José Ulisses Correia e Silva şi cu primarul oraşului Praia, Francisco Avelino Carvalho.

În Senegal, Klaus Iohannis a avut consultări politice cu preşedintele Macky Sall şi a participat la inaugurarea Casei Naţiunilor Unite. Preşedintele Klaus Iohannis afirma pentru Libertatea, în Cabo Verde, despre turneul din Africa, că „a repus România pe radarul african”.

Şeful statului a spus despre cheltuielile cu turneul că va instrui serviciul de presă al Administraţiei Prezidenţiale să dea o informare cu privire la costuri, conform legii.

Iohannis afirma, întrebat despre faptul că turneul său în Africa a fost perceput de multă lume din ţară ca vacanţă exotică şi foarte costisitoare, că prin acest turneu a repus „România pe radarul african”.

„Am reluat ceea ce aproape se pierduse, o relaţie extrem de valoroasă între România şi partenerii africani”, arăta şeful statului.

În pofrida anunţului şefului statului, nici de această dată Administraîia Prezidenţială nu a făcut publice costurile deplasării.

DECEMBRIE - Dubai 

Pe final de an, Klaus Iohannis a participat la Conferinţa Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP28) de la Dubai.

Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut, pe 2 decembrie, la Dubai, în Emiratele Arabe Unite, declaraţia naţională la Summitul Global privind Acţiunea Climatică din cadrul Conferinţei Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP28).

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Starul de 17 ani al lui Real Madrid vrea să devină tată. Cum arată partenera de 21 de ani a fotbalistului brazilian
FOTO Starul de 17 ani al lui Real Madrid vrea să devină tată. Cum arată partenera de 21 de ani a fotbalistului brazilian
Citește și...
Klaus Iohannis a promulgat legea bugetului de stat pe 2024 şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2024
Klaus Iohannis a promulgat legea bugetului de stat pe 2024 şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2024

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea bugetului de stat pe anul 2024 şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2024, informează Administraţia Prezidenţială.

Mesajul președintelui Klaus Iohannis: „Sărbătoarea Naşterii Domnului este despre dăruire, speranţă, pace şi lumină”
Mesajul președintelui Klaus Iohannis: „Sărbătoarea Naşterii Domnului este despre dăruire, speranţă, pace şi lumină”

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că sărbătoarea Naşterii Domnului este despre dăruire, speranţă, pace şi lumină.

Iohannis, după atacul armat din Praga: Sunt consternat de împuşcăturile care au dus la pierderea atâtor vieţi nevinovate
Iohannis, după atacul armat din Praga: Sunt consternat de împuşcăturile care au dus la pierderea atâtor vieţi nevinovate

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că este consternat de atacul armat din Praga care a dus la pierderea atâtor vieţi nevinovate şi a transmis că România este alături de poporul ceh în aceste momente.

Iohannis, despre tragedia din Harghita: O dramă care ne reaminteşte brutal că siguranţa în şcoli rămâne o prioritate critică
Iohannis, despre tragedia din Harghita: O dramă care ne reaminteşte brutal că siguranţa în şcoli rămâne o prioritate critică

Preşedintele Klaus Iohannis afirmă că incidentul de la Odorheiu Secuiesc este ”o dramă care ne reaminteşte brutal că siguranţa în şcoli rămâne o prioritate critică”.

Klaus Iohannis, despre aderarea României la Schengen: „Negocierea rămâne complicată. Mai e mult de negociat”
Klaus Iohannis, despre aderarea României la Schengen: „Negocierea rămâne complicată. Mai e mult de negociat”

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, joi, că tema aderării României la Spaţiul Schengen „rămâne complicată” şi că în acest dosar „mai e mult de negociat”.  

Recomandări
Teroare în Rusia. Forțele ucrainene lovesc puternic teritoriul țării lui Putin. Ținta vizată de armata Kievului
Teroare în Rusia. Forțele ucrainene lovesc puternic teritoriul țării lui Putin. Ținta vizată de armata Kievului

Opt persoane au fost rănite, iar zeci de clădiri rezidențiale și mașini au fost avariate în Belgorod, în urma unui atac aerian lansat de forțele ucrainene în noaptea de miercuri spre joi, a anunțat guvernatorul regiunii ruse, informează Reuters.

"E la fel ca în Bangladesh!". Furtunile violente de primăvară au făcut prăpăd în România. Situație complicată în Timișoara

Furtunile violente de primăvară au măturat România de la est la vest. O ploaie torențială a transformat străzile unui cartier din Timișoara în adevărate lacuri.

"I-am spus lui Bibi!". Biden anunță o reacție dură a SUA în cazul în care Israelul va lansa o ofensivă majoră în Rafah

Președintele SUA, Joe Biden, a avertizat miercuri, pentru prima dată, că "nu va livra" anumite arme Israelului, în special "obuze de artilerie", în cazul unei ofensive majore la Rafah, relatează AFP şi Reuters.