Alianţa Maghiară din Transilvania va depune din nou proiectele de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc

62274008

Alianţa Maghiară din Transilvania (AMT) a anunțat oficial că va continua lupta pentru autonomia Ținutului Secuiesc atât la nivelul administraţiilor locale, cât şi la cel al forurilor de decizie de la Bucureşti.

Astfel, maghiarii din AMT se angajează să depună din nou proiectele de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc, în ciuda respingerii lor de către Parlamentul României, a anunțat vineri conducerea partidului maghiar într-un comunicat transmis agenţiei ungare de presă MTI, citat de News.ro.

Camera Deputaţilor a respins, joi, cu o majoritate covârşitoare proiectele de lege privind autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc şi autonomia culturală a maghiarilor transilvăneni, iar vineri, acelaşi lucru s-a întâmplat şi în Senat.

“Lucrurile s-au întâmplat cu o viteză umilitoare, prin încălcări multiple ale prevederilor parlamentare, într-o atmosferă anti-maghiară”, susţine AMT în comunicat.

Potrivit AMT, “deşi în forurile internaţionale România încearcă în mod constant să creeze aparenţa că ar fi un “stat-model” care a rezolvat exemplar situaţia comunităţilor naţionale autohtone care trăiesc pe teritoriul său şi a asigurat respectarea largă a drepturilor acestora, realitatea este complet alta”.

Politicienii români au dovedit acest lucru prin voturile lor de respingere, precum şi prin manifestările anti-maghiare, întrucât nu sunt dispuşi nici măcar să poarte o discuţie despre autodeterminare, scrie în comunicat.

“În ciuda a ceea ce s-a întâmplat, noi continuăm să afirmăm că dorinţa noastră de autonomie reprezintă cea mai puternică declaraţie de loialitate posibilă faţă de România, iar autodeterminarea nu ameninţă unitatea ţării, ci are menirea de a asigura dezvoltarea regiunilor noastre şi păstrarea identităţii comunităţilor noastre”, a subliniat conducerea AMT.

Liderii Alianţei susţin că în baza articolului 6 din Constituţie, România recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase, iar dorinţa legitimă a maghiarilor din Transilvania de a avea parte de autodeterminare a fost formulată în conformitate cu această prevedere.

Acordarea autonomiei depline este necesară şi în vederea coabitării paşnice şi a stabilităţii ţării, argumentează preşedinţia AMT.

Partidul subliniază că lupta maghiarilor transilvăneni pentru autodeterminare nu este ceva fără precedent; în numeroase ţări europene existând forme de autonomie.

În opinia politicienilor AMT, voturile de respingere exprimate de către politicienii români sunt un refuz şi, în acest sens, “este ca şi cum România ar fi luată de mână şi condusă în afara Europei”.

Potrivit comunicatului, este nevoie de o cooperare cât mai largă între diversele partide politice maghiare şi de susţinerea obiectivelor de importanţă strategică naţională, dintre care cea mai importantă este obţinerea autodeterminării. “Există o singură soluţie la problemele acestor timpuri: autonomia, afirmă comunicatul.

Legea-cadru care reglementează statutul de autonomie a Ţinutului Secuiesc, statutul de autonomie culturală a comunităţii naţionale maghiare şi autonomia culturală a comunităţilor naţionale a fost înaintată Camerei Deputaţilor în 20 decembrie de către Zoltán Zakariás, preşedintele Alianţei Maghiare din Transilvania (AMT), József Kulcsár-Terza, preşedintele executiv a Forţei Civice Maghiare (FCM), care şi-au obţinut mandatele de deputaţi pe lista UDMR.

Proiectul de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc a fost elaborat în comisia de specialitate a Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), iar celelalte două proiecte de lege în cele ale Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT).

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Soția fotbalistului de la FCSB a răbufnit la adresa suporterilor: ”Să vă fie rușine!”
FOTO Soția fotbalistului de la FCSB a răbufnit la adresa suporterilor: ”Să vă fie rușine!”
Citește și...
Noi bâlbe la Guvern. Tarifele RCA vor mai fi plafonate doar 3 luni, deși Executivul anunțase o extindere cu 6 luni

Prelungirea plafonării preţului poliţelor RCA la nivelul din februarie 2023 a fost aprobată de Guvern pe o perioadă de trei luni, începând cu 1 ianuarie, până în martie 2024, nu pe 6 luni, a precizat, vineri, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Proiectele referitoare la autonomia Ţinutului Secuiesc, iniţiate de UDMR, au fost respinse și de Senat

Senatul a respins, vineri, în calitate de for legislativ decizional, trei proiecte referitoare la autonomia ţinutului secuiesc, iniţiate de deputaţii UDMR Kulcsár-Terza József-György şi Zakarias Zoltán.

În plin scandal cu Ciolacu, ambasadorul român în SUA Andrei Muraru anunță că s-a văzut cu vicepreședintele SUA Kamala Harris

În plin scandal cu premierul Marcel Ciolacu, ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, anunță că tocmai s-a întâlnit cu unul dintre cei mai puternici oameni din administrația SUA, vicepreședintele american Kamala Harris.

Recomandări
Premierul desemnat Siegfried Mureșan: Nu mărim taxele. Fără PSD în Guvern, dar negociem cu ei. Apel către votanții AUR

Premierul desemnat Siegfried Mureșan a fost invitatul Andreei Esca, în studioul Știrilor ProTV. Acesta a vorbit despre măsurile economice pe care le propune, negocierile cu PSD pentru susținerea în Parlament, dar s-a adresat și votanților AUR. 

Călin Georgescu se ducea la înot în Otopeni cu pașaportul. La perchezițiile din locuință s-au găsit sume de bani

După perchezițiile care au început în zori și audierile care au urmat, procurorii DIICOT l-au reținut pe Călin Georgescu. El a fost ridicat din trafic de polițiști luni dimineață și dus la sediul DIICOT. 

Românii cer în medie salarii cu 30% mai mari decât oferă companiile. Unde se câștigă lunar peste 10.000 de lei net

Românii cer salarii tot mai mari la angajare, peste cât vor companiile să le ofere - arată un studiu recent. Asta și pentru că inflația mare din ultimii ani a scăzut puterea de cumpărare.