Klaus Iohannis se va întâlni cu preşedinţii Austriei şi Bulgariei. Ce se va discuta

61986769
Presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis va lua parte la reuniunea trilaterală la nivel de șef de stat România - Bulgaria - Austria, ce va avea loc la Viena, pe 30 octombrie, se anunţa într-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, de miercuri.

Întâlnirea va avea loc în contextul în care România va prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene pe 1 ianuarie 2019.

Prin urmare, scopul declarat al întâlnirii este de a transmite un mesaj comun cu privire la viitorul Uniunii Europene din partea celor trei șefi de stat, dar şi de asigura continuitatea dintre cele trei preşedinţii ale Consiliului Uniunii Europene.

Presedinte Austria

Foto: Președintele Austriei, Alexander Van der Bellen

"Discuțiile celor trei lideri europeni se vor concentra pe temele europene de actualitate, în special cele referitoare la viitorul Uniunii Europene", precizează comunicatul.

"Totodată, Președintele României va menționa că țara noastră susține ideea unei Uniuni puternice, caracterizate prin solidaritate și coeziune, care promovează politici concrete și concentrate pe cetățean. Astfel, pe perioada deținerii Președinției la Consiliul Uniunii Europene, România va urmări promovarea unei abordări pragmatice şi a unor obiective fezabile, astfel încât cetățenii europeni să poată beneficia de rezultate concrete", a mai indicat Administraţia Prezidenţială.

Presedinte Bulgaria

Foto: Președintele Bulgariei, Rumen Radev

În cadrul întâlnirii, Klaus Iohannis se va întâlni cu Președintele Austriei, Alexander Van der Bellen, şi cu Președintele Bulgariei, Rumen Radev.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
61949484
Dragnea îi acuză pe liderii ALDE că ”au creat o problemă” prin declarațiile despre Tudorel Toader

Președintele PSD, Liviu Dragnea, i-a acuzat pe liderii ALDE că ”au creat o problemă” prin declarațiile referitoare la susținerea lui Tudorel Toader la ministerul Justiției, pe care partidul va trebui acum să o rezolve.

61995497
Ambasada SUA la București: "Încetinirea luptei anticorupție e un factor de risc”. VIDEO

Consilierul politic al Ambasadei SUA la București, David Allen Schlaefer, a declarat, la EuropaFM, că posibila încetinire a luptei anticorupție îngrijorează misiunea diplomatică americană din Capitală.

61878816
Controversata lege offshore a fost adoptată. PSD a cedat pe marginea unui articol

Camera Deputaților a votat controversata lege offshore, după ce parlamentarii puterii și ai opoziției s-au certat și și-au aruncat acuizații pe marginea adoptării acestui proiect de lege.

Recomandări
62597949
Diana Buzoianu, despre scandalul ANM: Decizia privind menţinerea în funcţie a directoarei aparţine Consiliului de Administraţie

Decizia privind menținerea în funcție a șefei ANM, Elena Mateescu, aparține Consiliului de Administrație, care nu poate lua hotărâri din lipsă de cvorum, a transmis marți ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu.

62580543
Cod galben de vânt în opt județe. ANM anunță rafale de până la 70 km/h, ploi și lapoviță la munte

Meteorologii anunţă că, marţi şi miercuri, vremea va fi mai rece decât ar fi normal în această perioadă şi vor fi intensificări ale vântului, ploi şi precipitaţii mixte, la altitudini mai mari de 1.500 de metri. 

Zelenski peter magyar
Zelenski a promulgat legea solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE

Volodimir Zelenski a promulgat legea privind drepturile lingvistice ale minorităților în educație, solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE, relatează AFP.