Klaus Iohannis, despre remanierea guvernamentală: ”După 1 Decembrie discutăm, până atunci nu vom schimba miniștri. Punct!”

×
Publicitate

Pe loc repaos. Acesta a fost mesajul președintelui Klaus Iohannis, pentru reprezentanții puterii. 

Șeful statului i-a luat prin suprindere pe liderii PSD și i-a anunțat că nu mai discuta despre nicio remaniere, până după 1 decembrie.

Asta deși dimineață a primit noile propuneri pentru Transporturi și Dezvoltare, iar actualul ministru al Transporturilor și-a dat demisia. Un ministru "nu e paznic la cooperativă, și nu are dreptul să-și părăsească postul până când nu i se semnează decretul de revocare'', a completat Klaus Johannis. În aceste condiții, cei de la PSD iau în calcul să-l reclame din nou la Curtea Constituțională.

Cele două propuneri, respectiv Olguța Vasilescu și Mircea Drăghici, au fost votate de social-democrați și au ajuns dimineață la președintele Klaus Iohannis. Răspunsul acestuia nu a fost însă cel pe care îl așteptau reprezentanții puterii.

Klaus Iohannis, președintele României: "Am primit astăzi (joi - n.r.), la două zile după remanierea guvernamentală, o propunere de remaniere guvernamentală. Acest lucru nu este de bun augur. Avem guverne PSD-ALDE de nici doi ani. (...). Lucrurile merg foarte prost în privinţa guvernării. PSD este deja la al treilea guvern în nici doi ani. Au fost schimbate enorm de multe persoane pe poziţiile de ministru. I-am numărat, nu o să vă vină să credeţi, sunt 70 de politicieni care au fost sau sunt acum miniştri în aceste guverne. (...)

Aşa nu se poate guverna. Este imposibil să schimbi miniştri toată ziua, bună ziua. De asta se ocupă PSD, să schimbe miniştri. Cum să ne imaginăm că poate să funcţioneze un guvern cu două remanieri într-o săptămână? Este ceva ce nu s-a mai întâmplat, nu s-a mai auzit şi în acest fel nu se poate continua. Eu nu sunt de acord să contribui la o astfel de guvernare, care seamănă mai degrabă cu un carusel. (...)

În acest sens, ca să fie lămurită chestiunea, în această săptămână, nu va mai exista nicio schimbare de miniştri, iar această chestiune care mi-a fost propusă astăzi, o remaniere după remaniere, va fi luată în analiză cel mai devreme după sărbătorile dedicate Centenarului şi Zilei Naţionale de 1 Decembrie. Până atunci, pot să vă spun că în această zonă nu se va întâmpla nimic", a declarat Iohannis la Palatul Cotroceni.

El a motivat de ce a ales să facă anunţul după 1 Decembrie.

"Şi sărbătorile naţionale trebuie respectate aşa cum se cuvine. Nu cred că românii au nevoie de acest circ de remanieri acum, înainte de Sărbătoarea Naţională. Haideţi să serbăm Centenarul aşa cum se cuvine, după care putem să revenim la circul de zi cu zi", a spus Iohannis.

Așadar șefii de la Transporturi și Dezvoltare rămân în funcție cel puțin două săptămâni de acum înainte, chiar dacă dimineață, ministrul Transporturilor s-a prezentat la Guvern cu demisia scrisă. Lucian Șova nu se poate retrage.

Klaus Iohannis, președintele României: "Nu e un post de paznic la cooperativă, e post de ministru și stă în funcție până se publică decretul de eliberare din funcție, nimic din ce fac eu nu blochează activiatetea Guvernului. Nici vorbă, Guvernul e complet, nu are decât să lucreze".

Social-democrații au decis prin vot că Șova și vicepremierului Paul Stănescu să demisioneze de la Transporturi și Dezvoltare. Dacă în ceea ce-l privește pe Șova decizia a fost unanimă, în cazul lui Stănescu a existat o abținere: a premierului României, Viorica Dancilă, bună prietenă cu ministrul Dezvoltării.

Ulterior, Stănescu a transmis printr-un comunicat că nu înțelege ce i se reproșează și că-și va analiză singur activitatea. Nu și-a manifestat intenția de a demisiona, așa cum i-a cerut partidul.

Vicepremierul Paul Stănescu: "M-am întâlnit cu preşedintele Dragnea care mi-a spus că nu-mi poate pune la îndoială competenţa că ministru şi nicio clipă nu mi-a cerut să fac un pas în spate! Ulterior, am fost umilit inutil şi fără niciun argument, ceea ce mă face să nu întru în acest joc politicianist! Îmi voi face propria analiză şi voi decide în consecinţă!"

Liderii PSD se vor reuni vineri și vor stabili cum îi răspund președintelui. Nu exclud posibilitatea de a sesiza din nou la Curtea Constituțională.

Liviu Dragnea, președinte PSD: ”O să acționăm constituțional. Dacă președintele va sări iar cu picioarele pe Constituție ne vom întâlni și vom vedea ce vom face".

La întâlnirea de vineri este așteptat și ministrul Justiției, Tudorel Toader.

Propunerea de remaniere:

Marţi, preşedintele Klaus Iohannis a refuzat propunerile pentru Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerul Transporturilor - Ilan Laufer şi, respectiv, Lia Olguţa Vasilescu, pe motiv că sunt nepotrivite. Şeful statului nu a anunţat revocarea din funcţie a lui Paul Stănescu şi a lui Lucian Şova.

Joi, Lucian Șova și-a dat demisia din funcție, însă Paul Stănescu a precizat că se mai gândește dacă va demisiona.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
61993664
PNL a reclamat la Curtea Constituțională legea care permite închisoarea la domiciliu

PNL a reclamat la Curtea Constituțională legea privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate.

61992217
Lucian Șova a demisionat din funcția de ministru al Transporturilor: ”Sunt un om de onoare”

Lucian Șova a demisionat astăzi din funcția de ministru al Transporturilor chiar înainte de ședința de Guvern de la ora 11.00.

62000608
Primăria Capitalei taie bani de la spitale și îi dă pentru cimitire sau Catedrala Mântuirii. Replica edilului

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) va dezbate joi un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetară, prin care vor fi acordaţi încă 10 milioane de lei Patriarhiei Române pentru lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
„Iubirea nu omoară”. Noua campanie Știrile ProTV despre femicid: 30 de românce au fost ucise în 2026 de persoane apropiate

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Preşedintele Nicuşor Dan face declaraţii la ora 21:00. Este aşteptat să anunţe numele premierului desemnat

Președintele României, Nicușor Dan, va suștine astăzi la ora 21:00 declarații de presă la Palatul Cotroceni, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 19h13m02s498
Portretul profesorului din România. Ce spun cifrele despre cei care educă aproape 3 milioane de copii

De Ziua Mondiala a Profesorului, fiecare dintre noi are un nume în minte. Al unui dascăl care ne-a încurajat, îndrumat, sau poate că a descoperit un talent neștiut.