PNL a reclamat la Curtea Constituțională legea care permite închisoarea la domiciliu

61993664
Agerpres

PNL a reclamat la Curtea Constituțională legea privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate.

 

În urmă cu o săptămână, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aflat la reexaminare ca urmare a unei decizii a Curţii Constituţionale.

Reprezentanţii Opoziţiei au cerut respingerea proiectului, subliniind că prevederile acestuia au fost declarate neconstituţionale în totalitate de către CCR, însă propunerea nu a fost acceptată de plen.

Ca urmare, PNL şi USR au anunţat că vor sesiza din nou Curtea Constituţională în acest caz.

Proiectul prevede că, în cazul persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de până la un an, executarea pedepsei se realizează prin detenţie la domiciliu, cu excepţia persoanelor condamnate pentru fapte comise cu violenţă. Aceste prevederi se aplică şi persoanelor condamnate care mai au de executat 18 luni până la împlinirea fracţiei minime obligatorii pentru liberarea condiţionată din pedeapsa iniţială a închisorii mai mare de un an.

Faţă de forma adoptată în Senat, a fost eliminat, la propunerea PSD, articolul care prevedea că regimul detenţiei la domiciliu se aplică şi pedepselor cu închisoarea de până la 10 ani, aplicate femeilor însărcinate, persoanelor care au în întreţinere minori, dacă acestor persoane nu li s-au interzis drepturile părinteşti înaintea pronunţării unei hotărâri de condamnare definitive.

De asemenea, la propunerea PSD a fost modificată lista infracţiunilor considerate a fi comise cu violenţă.

Astfel, faptele comise cu violenţă sunt considerate faptele din art. 188-191: omor, omor calificat, ucidere la cererea victimei, determinarea sau înlesnirea sinuciderii; art. 193-202: lovirea, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte, vătămarea corporală din culpă, rele tratamente aplicate minorului, încăierarea, violenţa în familie, uciderea ori vătămarea nou-născutului de către mamă, întreruperea cursului sarcinii, vătămarea fătului; art. 205: lipsirea de libertate; art. 209-212: sclavia, traficul de persoane, traficul de minori, supunerea la muncă forţată; art. 218: violul; art. 219: agresiunea sexuală; art. 229 alin. (2) lit.c): furtul calificat săvârşit de o persoană mascată; art. 233-237: tâlhăria, tâlhăria calificată, pirateria, tâlhăria sau piraterie urmată de moartea victimei, sancţionarea tentativei; art. 257: ultrajul; art. 279: ultrajul judiciar; art. 282: tortura; art. 286 alin. (2) lit. a): înlesnirea evadării săvârşită prin folosirea de violenţe, arme, substanţe narcotice sau paralizante; art. 401-403: atentatul care pune în pericol securitatea naţională; atentatul contra unei colectivităţi; actele de diversiune; art. 420: lovirea superiorului ori a inferiorului; art. 433: agresiunea împotriva santinelei; art. 438-440: genocidul; infracţiuni contra umanităţii; infracţiuni de război.

Potrivit prevederilor adoptate, regimul închis se aplică iniţial persoanelor condamnate pentru fapte comise cu violenţă la pedeapsa închisorii mai mare de 3 ani, dar care nu depăşeşte 13 ani.

Regimul semideschis se aplică iniţial persoanelor condamnate pentru fapte comise cu violenţă la pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 3 ani, respectiv persoanelor condamnate pentru fapte comise fără violenţă la pedeapsa închisorii mai mare de 3 ani, dar care nu depăşeşte 13 ani.

Regimul deschis se aplică iniţial persoanelor condamnate pentru fapte comise cu violenţă la pedeapsa închisorii de cel mult un an, respectiv pentru fapte comise fără violenţă la pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 3 ani.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Lucian Șova a demisionat din funcția de ministru al Transporturilor: ”Sunt un om de onoare”

Lucian Șova a demisionat astăzi din funcția de ministru al Transporturilor chiar înainte de ședința de Guvern de la ora 11.00.

Primăria Capitalei taie bani de la spitale și îi dă pentru cimitire sau Catedrala Mântuirii. Replica edilului

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) va dezbate joi un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetară, prin care vor fi acordaţi încă 10 milioane de lei Patriarhiei Române pentru lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului.

Laufer, criticat de Comunitatea Evreilor: ”E grav când arunci agresiv cuvinte pe care nu le înţelegi”

Deputatul Silviu Vexler, ales din partea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, spune că termenul "antisemitism" este unul dureros şi trebuie fundamente clare pentru a fi folosit.

Recomandări
Nicușor Dan: „Partidele nu s-au înțeles pe legea salarizării. Și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR”

Președintele Nicușor Dan anunță că PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un consens privind legea salarizării și și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Ungaria declară Rusia drept „amenințare” pentru Europa și ordinea mondială. Ruptură față de politica lui Viktor Orbán

Guvernul Ungariei a condamnat oficial agresiunea militară a Rusiei și și-a anunțat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit orientărilor politice publicate marți seara.