Tensiuni în coaliție din cauza noilor obligații fiscale propuse de Guvern. ”ALDE nu este de acord”

×
Codul embed a fost copiat

Tensiuni în coaliţia de guvernare, pe tema taxelor şi impozitelor pe care Guvernul le pregăteşte, ca să fie sigur că face rost de bani la buget.

ALDE a anunţat în Parlament că nu este de acord cu introducerea de noi obligaţii fiscale. Chemat la raport, ministrul Finanţelor a evitat să dea detalii despre taxa de solidaritate de 2 la sută anunţată recent chiar de el.

Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, a păşit în Parlament direct în mijlocul tirului de acuzaţii din partea opoziţiei. În lipsa preşedintelui Camerei, Liviu Dragnea, care nu a venit la şedinţă, parlamentarii au fost nemulţumiţi de explicatiilea ministrului, iar partenerii de coaliţie din ALDE au anunţat că nu susţin intenţiile guvernului de a introduce noi taxe.

Varujan Vosganian, deputat ALDE: ”ALDE nu este de acord cu introducerea de noi taxe şi impozite.”

Liberalii i-au cerut direct demisia lui Ionuţ Mişa de la şefia Finanţelor.

Citește și
Ionut Misa
Tudose îl ironizează pe ministrul Finanțelor: ”A explicat bine, traducerea iese rău la domnia sa”
Un român s-a însurat cu o prințesă din Africa și a devenit Sultan. Soția lui a venit în România pentru a-l susține în cariera politică

Cu doar câteva ore înainte, vicepremierul Marcel Ciolacu a încercat să tempereze valul de nemulţumire din partea mediului de afaceri, explicând că taxa de solidaritate de 2 la sută pe care guvernul o pregăteşte de la 1 ianuarie nu ar aduce cheltuieli în plus pentru patroni.

Marcel Ciolacu, vicepremier: ”Am discutat principiiile, ministrul de Finanţe vine cu soluţia legislativă: nu va exista nicio taxa în plus, nici o cheltuiala din partea angajatorului sau a angajatului în plus faţă de anul acesta.”

Dar în urmă cu 3 zile, declaraţiile oficialilor din Guvern se băteau cap în cap. În timp ce Ministrul FInanţelor anunţă o taxa de solidaritate de 2%, premierul vorbea de actuala contribuţie la fondul de creanţe de 0,25% din fondul de salarii, care ar putea să fie între 0,2 şi 1 procent în viitor.

Totuşi, dacă taxa va ajunge la 2%, în total, contribuţiile sociale plătite de angajat şi de angajator vor ajunge la 37%. Dar vor fi aplicate unor salarii brute mai mari, aşa că în final, vor fi anulate toate creşterile pe care le-ar fi adus reducerea impozitului pe venit de la 16 la 10 la sută. Practic, salariile pe care le vor lua oamenii din 2018 vor creşte cu doar câţiva lei.

PNL a cerut demiterea ministrului Finanţelor. Orban: Aberaţiile fiscale ale acestuia riscă să afeceteze dezvoltarea economică a României

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, i-a solicitat luni premierului Mihai Tudose demiterea ministrului Finanţelor, Ionuţ Mişa, argumentând că aberaţiile fiscale iniţiate de acest ministru riscă să afecteze perspectivele de dezvoltare economică a României.

”Solicităm premierului Tudose demiterea ministrului Finanţelor, Ionuţ Mişa. Este inadmisibil ceea ce se întâmplă de la investirea Guvernului la nivelul ministerului Finanţelor. Aberaţiile fiscale iniţiate de acest ministru, instabilitatea fiscal-bugetară, riscă să afecteze perspectivele de dezvoltare economică a României. Suntem la finalul lunii octombrie şi ministerul Finanţelor nu a fost în stare să prezinte un proiect de buget”, a declarat Ludovic Orban.

Liberalii au criticat dur anunţul făcut săptămâna trecută de ministrul Ionuţ Mişa privind introducerea taxei de solidaritate, pe care a calificat-o drept ”o găselniţă disperată” pentru a acoperi găurile generate la bugetul de stat de ”o guvernare iresponsabilă” în gestionarea economiei, aflată în impas.

”Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, scos la înaintare de Liviu Dragnea pentru a da veştile proaste, este incapabil să realizeze nivelul enormităţilor pe care le enunţă. Presupusa «taxă de solidaritate» despre care vorbeşte ministrul de Finanţe - şi despre care susţine că ar fi impusă de o directivă europeană - este deja reglementată din 2006. Este fals ceea ce încearcă să inducă în opinia publică Ionuţ Mişa, anume faptul că reglementările europene ar impune nivelul acestei taxe la 2%. Legislaţia în vigoare prevede această taxă, care se numeşte contribuţie pentru «fondul de creanţe salariale», la nivelul de 0,25%. Creşterea acestei contribuţii este «găselniţa» Guvernului Tudose pentru a acoperi găurile generate la bugetul de stat de o guvernare iresponsabilă în gestionarea economiei, aflată în impas”, a afirmat vicepreşedintele PNL Florin Cîţu.

De asemenea, PNL a acuzat Guvernul că a încălcat legea deoarece nu a prezentat public proiectul de buget pe 2018 în termenul prevăzut, adică până la 15 octombrie. Liberalii au prezentat propria lor varinată de buget, potrivit căreia veniturile totale ar fi de 272,4 miliarde de lei, cheltuielile ar însuma 288,64 miliarde de lei, ceea ce ar duce la un deficit de 1,8% din PIB.
 

Articol recomandat de sport.ro
Cea mai frumoasă jurnalistă din Kosovo a rămas impresionată de un tricolor: "Este magic"
Cea mai frumoasă jurnalistă din Kosovo a rămas impresionată de un tricolor: "Este magic"
Citește și...
Firea vrea referendum în Bucureşti pentru taxa de mediu.
Firea vrea referendum în Bucureşti pentru taxa de mediu. "Au venit toate rablele din Europa"

Primarul Gabriela Firea a declarat, luni că municipalitatea îi va întreba pe bucureşteni dacă doresc introducerea unei taxe de mediu, pentru că altfel nu se va mai putea circula în Capitală.

Tudose îl ironizează pe ministrul Finanțelor: ”A explicat bine, traducerea iese rău la domnia sa”
Tudose îl ironizează pe ministrul Finanțelor: ”A explicat bine, traducerea iese rău la domnia sa”

Taxa de solidaritate există în acest moment, este de 0,25%, iar Ministerul de Finanțe face calculele pentru ca fondul de asigurare să rămână în sumă reală la fel, schimbându-se baza de raportare, a declarat premierul Mihai Tudose.

Recomandări
Acoperișuri smulse de vânt, oameni răniți și accidente în vestul și centrul țării. Vremea severă se mută în sud și est
Acoperișuri smulse de vânt, oameni răniți și accidente în vestul și centrul țării. Vremea severă se mută în sud și est

Vântul a măturat cu o forță incredibilă vestul și centrul țării. 8 acoperișuri au fost luate pe sus în Caraș-Severin. Un tânăr din Timișoara a fost lovit de un panou publicitar desprins de o rafală.

Orașele în care se află cele mai accesibile cartiere din România. ”Condițiile de locuire sunt mai bine satisfăcute”
Orașele în care se află cele mai accesibile cartiere din România. ”Condițiile de locuire sunt mai bine satisfăcute”

Sibiu și Craiova sunt orașele care ar avea cele mai accesibile cartiere, arată un clasamant bazat pe votul locuitorilor. La polul opus, se află cartiere din Capitală, dar și din Cluj, unde oamenilor li se pare că viața lor este mai scumpă.

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024 | A început votul în diaspora. Oamenii pot vota până la 23:59 în toate cele trei zile
LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024 | A început votul în diaspora. Oamenii pot vota până la 23:59 în toate cele trei zile

A început votul în diaspora pentru alegerile prezidențiale. Românii din străinătate au la dispoziție trei zile pentru a-și alege președintele.