Îndemnul lui Iohannis, în contextul stării de alertă: ”Continuaţi să fiţi responsabili”

62124282
Pro TV

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a schimbat, joi seară, fotografia de copertă a paginii de Facebook cu un îndemn la responsabilitate. ”Continuaţi să fiţi responsabili”, îi îndeamnă şeful statului pe români.

 

”Cotinuaţi să fiţi responsabili”, a scris preşedintele Klaus Iohannis. Şeful statului a adăugat şi recomandările:

- purtaţi mască de protecţie
- menţineţi o distanţă de 1,5 metri faţă de ceilalţi
- limitaţi deplasările care nu sunt necesare
- respactaţi măsurile de igienă

La miezul nopţii expiră starea de urgenţă decretată de preşedintele Klaus Iohannis şi se va intra în stare de alertă.

”La ora 24:00 încetează starea de urgență și va începe starea de alertă. Starea de alertă reprezintă răspunsul la o situație de urgență de amploare constând într-un ansamblu de măsuri temporare”, a declarat Ludovic Orban, joi seară, în timpul ședinței Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Într-o declaraţie de presă făcută joi seară, preşedintele Klaus Iohannis a avertizat că pandemia nu se încheia odată cu starea de urgenţă.

”De mâine intrăm într-o nouă etapă, pentru că încetarea stării de urgenţă nu echivalează, din păcate, cu finalul epidemiei. Din punct de vedere medical, avem ceva semnale pozitive, dar trebuie să conştientizăm cu toţii că pericolul reprezentat de acest virus este departe de a fi trecut. Ce am făcut până acum s-a dovedit eficient şi am reuşit să ţinem epidemia sub control. În continuare sunt însă necesare măsuri pentru revenirea la o viaţă mai apropiată de normalitate, dar în aceleaşi condiţii de maximă siguranţă”, a transmis Klaus Iohannis.

Şeful statului amai afirmat că intrarea în starea de alertă aduce cu sine riscuri noi şi responsabilităţi suplimentare pentru toţi cei care îşi vor relua, într-o formă sau alta, activitatea.

”Distanţarea socială, munca de acasă acolo unde este posibil, respectarea tuturor normelor de igienă, purtatul măştii de protecţie sunt esenţiale pentru a putea controla şi în continuare epidemia. Fără aceste măsuri şi reguli, fără responsabilitatea fiecăruia dintre noi, lucrurile pot uşor degenera. Şi vreau să fiu foarte clar: Dacă situaţia se va înrăutăţi şi datele vor arăta un număr galopant de infectări, care va duce la supraaglomerarea spitalelor, atunci nu voi ezita să declar din nou stare de urgenţă! Să nu compromitem, aşadar, tot ce am realizat până acum cu mari sacrificii”, a spus preşedintele”, a adăugat şeful statului.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62114501
Ludovic Orban: Este pentru prima oară în istorie când se declară starea de alertă
Premierul Ludovic Orban a declarat că este pentru prima dată în istoria României când se declară starea de alertă şi a anunţat că în cadrul şedinţei CNSU vor fi luate toate deciziile în vederea instituirii de reguli şi restricţii.
62121507
Iohannis: Dacă situaţia se va înrăutăţi, nu voi ezita să declar din nou stare de urgenţă
Preşedintele Klaus Iohannis a susținut o declaraţie de presă la Palatul Cotroceni, odată cu intrarea României în starea de alertă.
62119085
Orban: ”La ora 24:00 încetează starea de urgență și va începe starea de alertă”
Premierul Ludovic Orban a anunţat, joi seară, decretarea stării de alertă începând din 15 mai, de la ora 00.00.