Ilie Bolojan: MAE şi MAI vor colabora cu Homeland Security pentru a clarifica suspendarea aplicării Visa Waiver

62531218

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, joi, că Ministerul de Externe şi Ministerul de Interne vor colabora în perioada următoare cu Homeland Security pentru a clarifica aspectele care ţin de suspendarea aplicării programului de vize pentru SUA.

"Sunt două ministere care au lucrat pentru a se ajunge la acest proiect, e vorba de Ministerul de Externe şi Ministerul de Interne, şi cele două ministere vor colabora în perioada următoare cu Homeland Security pentru a clarifica aspectele care ţin de suspendarea aplicării acestei proceduri şi sunt convins că în perioada următoare veţi vedea precizări în acest sens. Cele două ministere care au competenţe tehnice şi instituţionale în acest domeniu, care au lucrat ani de zile, ştiu exact care sunt condiţiile şi pot clarifica aceste aspecte", a spus Bolojan, la Paris, după reuniunea şefilor de stat şi de guvern ai "Coalition of the willing" privind securitatea în Ucraina.

El a fost întrebat dacă va exista un însărcinat special din partea României care să negocieze cu SUA în ceea ce priveşte programul de vize.

Implementarea programului Visa Waiver (VWP) pentru România este în curs de evaluare, operaţionalizarea sistemului ESTA urmează să fie amânată până la o dată care va fi anunţată de partea americană, a informat, marţi, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Tot marţi, Departamentul pentru Securitate internă al SUA (DHS) a anunţat că Guvernul american evaluează recenta desemnare a României de intrare în VWP, pentru a se asigura că îndeplineşte cerinţele stricte de securitate.

"Pe durata acestei evaluări, SUA întrerupe implementarea ESTA pentru cetăţenii români. Această întrerupere rămâne valabilă până la încheierea evaluării. Românii care doresc să călătorească în SUA pentru o perioadă scurtă de timp în scop de afaceri sau turism trebuie să solicite în continuare o viză de tip B la ambasada sau consulatul SUA", arată DHS.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62444133
Nicuşor Dan: Până la urmă o să treacă bugetul. E un an pierdut pentru Bucureşti din punct de vedere al investiţiilor
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, se declară convins că proiectul de buget al Municipiului Bucureşti, scos joi de pe ordinea de zi a Consiliului General, va fi adoptat în perioada următoare.
62531119
Bolojan: Vom participa la monitorizarea armistiţiului de 30 de zile în Ucraina. Flancul estic va fi întărit
Franța și Marea Britanie vor trimite în următoarele zile responsabili militari la Kiev ca să înceapă pregătirea armatei ucrainene pentru perioada post război.
61670777
Răspunsul dat de ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, după ce a fost întrebat de ce se vrea demiterea sa
Ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, spune că va discuta vineri cu liderii coaliţiei despre schimbarea sa din funcţie. Întrebat dacă i s-a spus de ce anume se doreşte schimbarea sa din funcţie, Hurezeanu a răspuns: ”Mâine aflu!”.