Dăncilă, vizită în Estonia. Guvernul a publicat imagini fără sunet. VIDEO

61967048

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut, sâmbătă, o întrevedere cu preşedintele Estoniei, Kersti Kaljulaid, în cadrul vizitei oficiale la Tallinn.

"Premierul Viorica Dăncilă a precizat că există potenţial pentru întărirea schimburilor economice bilaterale şi a prezentat concluziile la care s-a ajuns, pe această temă, în urma discuţiilor cu omologul eston Juri Ratas. Şeful Executivului român a subliniat, în context, importanta creşterii conectivităţii între cele două economii printr-o mai bună cunoaştere reciprocă, dezvoltarea infrastructurii şi a legăturilor de transport. A adăugat faptul că inaugurarea zborului direct între Tallinn şi Constanţa, operat începând cu luna iunie a acestui an de compania estonă Nordica, este o oportunitate în acest sens", informează Guvernul, care a publicat imagini de la vizită, însă fără sunet.

Potrivit sursei citate, premierul Dăncilă a făcut şi o evaluare a oportunităţilor de cooperare sectorială între cele două state.

"Cei doi înalţi oficiali au subliniat că România şi Estonia au poziţii similare în multe subiecte importante ale agendei europene, acesta fiind un teren solid pentru intensificarea coordonării şi pentru a lucra mai aproape la nivelul UE. Preşedintele Estoniei a salutat faptul că România va deveni naţiune sponsor la Centrul Cooperativ de Excelenţă NATO pentru Apărare Cibernetică cu sediul la Tallinn (CCDCOE), la activitatea căruia va participa cu doi experţi. De asemenea, în cadrul întrevederii, a avut loc un schimb de puncte de vedere privind evoluţiile de securitate la Marea Neagră, respectiv Marea Baltică, precum şi referitoare la aşteptările celor două state de la Summit-ul NATO din acest an. Discuţiile au relevat importanţa pe care atât România cât şi Republica Estonia o acordă securităţii internaţionale şi regionale. În context, ambii demnitari au subliniat importanţa dialogului constant privind problemele de securitate, atât între cele două state, cât şi cu alte ţări din zona Flancului estic", se mai arată în comunicatul Guvernului.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
61967047
Băsescu: „Decizia CCR face din ministrul Justiţiei un şef al preşedintelui”
Senatorul și fostul președinte al României, Traian Băsescu, a calificat, sâmbătă, drept inacceptabilă decizia Curții Constituționale a României de a „face din Ministrul Justiției un șef al președintelui României.”
61946486
Tomac, noul președinte al PMP. Traian Băsescu, ironii pentru adversari la retragere
Partidul Mişcarea Populară îşi alege sâmbătă, în congres extraordinar, noua echipă de conducere, inclusiv un nou preşedinte, după ce Traian Băsescu şi-a anunţat retragerea din fruntea formaţiunii.
61966981
Dragnea le-a explicat tinerilor din PSD cum a făcut "magie" în economia României
Liderul social-democrat şi-a justificat şi atacurile la adresa multinaţionalelor.