Guvern: Costul referendumului, calculat la aproximativ 21 mil. EURO. Banii, din Fondul de rezerva

60588773

Ministrul delegat pentru Administratie Publica, Victor Paul Dobre, a confirmat ca Guvernul va cheltui o suma estimata la acest moment de 95 milioane lei pentru organizarea referendumului de demitere a presedintelui Traian Basescu.

Suma echivalenta cu aproximativ 21 de milioane de euro urmeaza sa fie alocata din Fondul de rezerva bugetara.

Costul referendumului de anul acesta va fi peste cel al referendumului din 2007, in conditiile in care sunt deschise sectii de vot si in strainatate, urmand ca unele circumscriptii sa fie "redesenate". In 2007, la primul referendum de demitere din functie a presedintelui Traian Basescu, Guvernul a anuntat costuri de 60 milioane lei pentru organizarea scrutinului.

"In prezent, cheltuielile totale impuse de organizarea referendumului sunt estimate la aproximativ 95 milioane lei, dar in conditiile in care vor fi deschise sectii de vot si in strainatate, deja fiind realizate si unele economii", au aratat sursele citate.

Ordonanta de urgenta prin care Guvernul a modificat Legea referendumului, stabilind ca presedintele poate fi demis cu majoritatea voturilor valabil exprimate ale cetatenilor participanti, elimina sintagma "la nivelul tarii" legata de voturile exprimate.

Citește și
România a adoptat cel mai întârziat buget din ultimii 20 de ani. Aleșii s-au mișcat mai lent decât în criza din 2009
România a adoptat cel mai întârziat buget din ultimii 20 de ani. Aleșii s-au mișcat mai lent decât în criza din 2009

Ministrul pentru Relatia cu Parlamentul, Mircea Dusa, a precizat astfel ca a fost eliminata discriminarea prin care cetatenii romani, aflati in strainatate, nu puteau vota la referendum si erau valabile doar voturile exprimate pe teritoriul national.

Sursele citate au mai declarat ca unele circumscriptii electorale vor fi "redesenate", pentru sedinta de sambata a Guvernului fiind pregatite sase proiecte de hotarari pentru organizarea referendumului.

Ponta: Este pacat ca, dupa 22 ani, cineva nu pleaca de la putere decat distrugand tara

Guvernul incearca sa contracareze efectul campaniei iresponsabile de denigrare a Romaniei initiata de persoane care castiga mii de euro lunar in Parlamentul European din munca romanilor, spune premierul Ponta, aratand ca este pacat ca, dupa 22 ani, cineva nu pleaca de la putere decat distrugand tara.

In sedinta de sambata a Guvernului, el a cerut totodata ministrilor sa nu intre in concediu, atentionand ca vor fi organizate si doua sedinte de guvern pe saptamana, si a solicitat acestora sa se ocupe si de alte probleme importante, precum canicula, fondurile europene, medicamentele, Bacalureatul.

Ponta:Guvernul poate functiona acum fara grija unei plangeri penale, a contestatiei si a sabotajului

Guvernul poate functiona acum fara blocajele care l-au tinut in loc pana in prezent si fara sa mai aiba tot timpul grija unei plangeri penale, a contestarii tuturor actelor normative adoptate si a sabotajului institutional, a afirmat premierul Victor Ponta.

"Acum vom avea eliminate toate blocajele care ne-au tinut in loc de cand am inceput actul de guvernare si cu atat mai mult trebuie sa dovedim ca putem sa functionam intr-adevar fara sa avem tot timpul grija unei plangeri penale - domnul ministru de Externe -, a contestatiilor tuturor actelor pe care le adoptam si a sabotajului institutional", a spus Ponta ministrilor in sedinta de sambata a Guvernului.

Votul la referendum poate fi exercitat oriunde in tara, nu doar intr-o anumita circumscriptie 

Votul la referendumul pentru demiterea presedintelui Traian Basescu va putea fi exercitat oriunde in tara, fara sa mai existe obligativitatea ca votul sa fie exprimat doar intr-o anumita circumscriptie electorala, potrivit informatiilor transmise de premierul Victor Ponta an sedinta de guvern.

El a apreciat ca, din punct de vedere organizatoric, lucrurile sunt mult mai simple decat la alegerile locale.

"Din punct de vedere organizatoric, cred lucrurile sunt mult mai simple : este un singur buletin de vot, o intrebare foarte simpla 'Da' sau 'Nu', se poate vota in toata tara, nu mai exista obligativitatea de a vota doar in circumscriptia electorala", a spus Ponta, in sedinta de sambata a Guvernului.

Campania electorala pentru referendum se incheie pe 28 iulie dimineata, votul se opreste la ora 20.00 

Votul la referendumul de demitere a presedintelui Traian Basescu, programat pentru 29 iulie, va incepe la ora 08.00 si va fi oprit la ora 20.00, campania electorala urmand sa se incheie la 28 iulie, ora 7.00, a anuntat ministrul delegat pentru Administratie, Victor Paul Dobre.

Potrivit acestuia, campania electorala deja a inceput odata cu publicarea in Monitorul Oficial a hotararii de organizare a referendumului.

Judecatorii Inaltei Curti implicati in acest proces vor fi alesi duminica prin tragere la sorti, iar partidele politice trebuie sa isi desemneze pana la 10 iulie reprezentantii in sectiile de votare.

Guvernul a aprobat, sambata, hotararile de organizare a referendumului.

Dobre: Guvernul va organiza alegeri prezidentiale in maximum 90 zile daca Basescu este demis

Guvernul va organiza alegeri prezidentiale anticipate intr-un termen maxim de 90 zile de la data referendumului, daca populatia se va pronunta prin vot pentru demiterea presedintelui Traian Basescu, a declarat ministrul delegat pentru Administratie Publica, Victor Paul Dobre.

"Daca prin referendum populatia decide demiterea presedintelui, urmeaza sa organizam in termen de 90 zile alegeri prezidentiale. Daca nu, se intampla ca in 2007", a spus Dobre. Parlamentul a stabilit ca referendumul sa fie organizat la 29 iulie.

Dobre: Votul exercitat oriunde in tara la referendum poate crea probleme, dar vom monitoriza serios

Posibilitatea ca votul la referendumul pentru demiterea presedintelui Traian Basescu sa fie exercitat oriunde in tara poate genera probleme de frauda, ca si in situatii anterioare, dar Guvernul va dispune "masuri deosebite" de monitorizare pentru a evita astfel de cazuri, afirma ministru Paul Dobre.

"Nu avem in vedere organizarea de sectii speciale si in linii mari cred ca vom avea sectiile in care s-a desfasurat votul si la alegerile generale locale, urmeaza ca prin ordin al prefectului sa fie delimitate sectiile de votare, dar cred ca vom avea in vedere aceleasi locatii. Este adevarat ca posibilitatea de a se vota pe intreg teritoriul national poate crea anumite probleme cu care ne-am mai confruntat, dar avem in vedere masuri deosebite de monitorizare prin Ministerul Administratiei si Internelor si ne vom ocupa serios de acest lucru", a spus ministrul delegat pentru Administratie Publica, Victor Paul Dobre.

Votul la referendumul pentru demiterea presedintelui Traian Basescu va putea fi exercitat oriunde in tara, fara sa mai existe obligativitatea ca votul sa fie exprimat doar intr-o anumita circumscriptie electorala.

Intrebat daca pentru referendum vor fi luate in calcul datele anuntate recent de Institutul National de Statistica, potrivit caruia pe teritoriul Romaniei sunt doar circa 19 milioane locuitori, sau datele mai vechi, in care Romania este prezentata cu 22 milioane locuitori, ministrul a aratat ca nu exista decat o singura cifra, respectiv cea a cetatenilor romani aflati deja pe listele electorale, ca si la alegerile locale.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Antonela Roccuzzo, postare cu scântei pe rețele: ”E interzis să dai zoom!” Ce i-a scris Messi
FOTO Antonela Roccuzzo, postare cu scântei pe rețele: ”E interzis să dai zoom!” Ce i-a scris Messi
Citește și...
România a adoptat cel mai întârziat buget din ultimii 20 de ani. Aleșii s-au mișcat mai lent decât în criza din 2009
România a adoptat cel mai întârziat buget din ultimii 20 de ani. Aleșii s-au mișcat mai lent decât în criza din 2009

România are, în sfârșit, buget pentru 2026, însă momentul adoptării marchează un record negativ în ultimii 20 de ani. Proiectul a fost votat în Parlament după patru zile de negocieri în comisii și la 79 de zile de la începutul anului.

Ministrul PSD al Muncii amenință cu demisia dacă va fi forțat să facă concedieri: Dacă pleacă cineva, acela voi fi eu
Ministrul PSD al Muncii amenință cu demisia dacă va fi forțat să facă concedieri: Dacă pleacă cineva, acela voi fi eu

Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Florin Manole, afirmă că nu va da niciun angajat afară prin măsurile de reducere a cheltuielilor cu 10% în acest an.

Sondaj: Neîncredere masivă în Guvernul Bolojan. 79% dintre români spun că țara merge în direcția greșită
Sondaj: Neîncredere masivă în Guvernul Bolojan. 79% dintre români spun că țara merge în direcția greșită

Cel mai recent barometru politic realizat de Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde, pe un eșantion de 1.000 de subiecți, arată o nemulțumire profundă vizavi de clasa politică și de direcția în care se îndreaptă țara.

Recomandări
Ce va face România după ce s-a alăturat statelor care vor deblocarea Strâmtorii Ormuz. Anunțul lui Nicușor Dan
Ce va face România după ce s-a alăturat statelor care vor deblocarea Strâmtorii Ormuz. Anunțul lui Nicușor Dan

Președintele Nicușor Dan a anunțat că România se alătură țărilor care au semnat o declarație comună pentru asigurarea libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz. 

Escrocherii în „numele Domnului”. Apelul autorităților după ce un bărbat a pierdut mii de lei în căutarea alinării spirituale
Escrocherii în „numele Domnului”. Apelul autorităților după ce un bărbat a pierdut mii de lei în căutarea alinării spirituale

Mascați de conturi false cu nume de preoți și biserici, tot mai mulți indivizi primesc bani de la credincioși care caută rezolvarea unor probleme.

Proprietarii care au clădiri lăsate în paragină riscă amenzi de zeci de mii de lei. Impozitele pot fi majorate cu 500%
Proprietarii care au clădiri lăsate în paragină riscă amenzi de zeci de mii de lei. Impozitele pot fi majorate cu 500%

Primăriile au intensificat controalele pentru cei care își lasă clădirile în paragină, iar sancțiunile ajung până la zeci de mii de lei.