Vaccinarea anti-Covid în UE va începe pe 27 decembrie. Guvernul României a adoptat normele

62151629
Pro TV

Guvernul a aprobat, în baza unei hotărâri, normele privind autorizarea, organizarea şi funcţionarea centrelor de vaccinare împotriva COVID-19.

"S-a aprobat hotărârea guvernului privind modificarea şi completarea HG 1031/2020, privind aprobarea Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19. Astfel, se creează cadrul legal încât Ministerul Apărării Naţionale, instituţiile din subordine, şi Ministerul Afacerilor Interne, instituţiile din subordine şi din coordonare, să aducă la îndeplinire activităţile prevăzute de lege. S-au aprobat, prin acest ordin comun, normele privind autorizarea, organizarea şi funcţionarea centrelor de vaccinare împotriva COVID-19. S-au aprobat fondurile necesare organizării şi funcţionării centrelor de vaccinare, care se suportă din bugetele instituţiilor şi ministerelor implicate”, a anunțat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, joi, la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.

Comisia Europeană: Toate statele membre să înceapă vaccinarea împotriva COVID- 19 în aceeași zi

 

Vaccinarea împotriva covid-19 în Uniunea Europeană (UE) urmează să înceapă la 27, 28 şi 29 decembrie, anunţă joi, într-un mesaj postat pe Twitter, preşedinta Comisiei Euroepne (CE) Ursula von der Leyen, relatează AFP.

Aceasta a făcut, miercuri, în discursul din Parlamentul European, un apel la o acțiune comună din partea statelor membre în ceea ce privește campania de vaccinare împotriva COVID-19.

Potrivit unui comunicat, președinta CE a propus ca, odată emisă autorizarea condiționată de punere pe piață din partea Agenției Europene a Medicamentului (AEM), primele vaccinuri să fie administrate/distribuite simultan în fiecare dintre cele 27 de state membre.

AEM a anunțat organizarea întâlnirii finale de evaluare a vaccinului produs de BioNTech/Pfizer pentru luni, 21 decembrie 2020, cu o săptămână mai devreme decât era planificat inițial, urmând ca, în termen de două zile de la această întâlnire, vaccinul să primească autorizarea condiționată de punere pe piață.

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
62163358
O nouă zi de negocieri. Niciuna dintre variantele PNL, USR-PLUS și UDMR nu se potrivesc

Negocierile pentru noul Guvern merg greu, iar la această oră are loc o nouă rundă de discuții. Liberalii au decis să vină la întâlnirea cu viitorii colegi de coaliție cu două propuneri care ar putea, spun ei, debloca fragilele înțelegeri de până acum.

62139654
La Palatul Cotroceni are loc o nouă ședință privind gestionarea epidemiei COVID-19

Preşedintele Klaus Iohannis are astăzi o nouă şedinţă de lucru privind gestionarea epidemiei de COVID-19.

62164468
Viceprimarul şi secretarul Primăriei Timişoara, infectați cu SARS-CoV-2. Fritz a primit rezultat negativ

Viceprimarul municipiului Timişoara, Ruben Laţcău, şi secretarul general interimar al primăriei, Caius Şuli, au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus, în timp ce primarul Dominic Fritz a primit rezultat negativ, miercuri seara.

Recomandări
Imago0871032323h
Catastrofă feroviară în Spania: Cel puțin 64 de morți. Două trenuri s-au ciocnit pe aceeași linie unde a fost tragedia din ianuarie

Zeci de oameni au murit după ce două trenuri de mare viteză s-au ciocnit miercuri în Spania, la aproximativ 150 de kilometri sud de Madrid, potrivit presei locale. Un oficial al feroviarilor spanioli spune că accidentul este „foarte ciudat”.

Download
O navă comercială care venea spre Constanța, lovită de 3 drone în apele Bulgariei. Este a cincea atacată luna aceasta

O navă comercială a fost atacată cu drone miercuri în Marea Neagră, în apropierea coastei Bulgariei, au semnalat autorităţile de la Sofia, transmite agenţia EFE.

Imago0871046328h
Mărturie din trenurile groazei: „N-o să uit niciodată cum luau pulsul unui băiat, să vadă dacă mai e viu”. Țipete, flăcări și morți

Una dintre supraviețuitoarele tragediei feroviare din Urda, soldată, după datele preliminare, cu cel puțin 46 de morți și sute de răniți, a povestit momentele de groază prin care a trecut.