UPDATE. Dosarul în care George Simion ar fi fost prins la volan, deși ar fi avut permisul suspendat, a fost clasat

×
Publicitate

UPDATE 4.11.2022. Dosarul în care Geroge Simion ar fi fost prins la volan, deși ar fi avut permisul suspendat, a fost clasat, după cum a anunțat chiar liderul AUR.

Liderul AUR, George Simion, a anunţat vineri într-o conferinţă de presă, că Parchetul de pe lângă ÎCCJ a clasat dosarul în care era acuzat că a condus fără permis.

Simion a spus că a primit înştiinţarea oficială, comunicarea din partea Parchetului de pe lângă ÎCCJ, care a clasat dosarul.

„În cadrul hârtiilor care ne-au parvenit spune clar că la data de 30 septembrie nu aveam carnetul suspendat. Pe scurt, eu am fost la 3 noaptea dus cu forţa la Poliţia Rutieră, am fost reţinut o oră şi jumătate, am fost percheziţionat de trei ori, deşi nu comisesem nicio infracţiune, nicio ilegalitate. (..) Este a doua oară în ultimii doi ani când mi se fabrică dosar de către Poliţia Rutieră. Scopul nu e de a primi o condamnare, pentru că evident nu există temeiul legal pentru care să fiu condamnat, ci este ca imaginea mea publică să fie afectată, să fie terfelită. Să fiu reţinut o oră şi jumătate, exact cât a fost nevoie ca autocarul să fie ridicat”, a afirmat el, potrivit News.ro.

George Simion a menţionat că „este evident că ce s-a întâmplat în seara între 29 şi 30 septembrie este o operaţiune de poliţie politică”.

„Constat cu bucurie că magistratura nu a intrat în acest jos murdar”, a mai afirmat liderul AUR.

„Prin prisma faptului că am fost batjocorit statul de drept în România şi instituţii care ar trebui să reprezinte seriozitate, cer măsuri urgente”, a mai spus Simion, el precizând că „sunt mai multe instituţii care au participat la abuzurile din acea noapte”.

Reluăm știrea inițială, așa cum a fost ea publicată în data de 02.10.2022:

Probleme pentru George Simion. Liderul AUR s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins de polițiști la volanul unui autoturism, deși avea permisul de conducere suspendat.

Noaptea trecută, deputatul în vârstă de 36 de ani se afla la volanul unei mașini în zona Pieței Victoriei din Capitală.

George Simion a fost condus la sediul Brigăzii Rutiere, unde i-a fost întocmit un dosar penal pentru conducere fără permis, respectiv conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având suspendată exercitarea dreptului de a conduce.
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62284932
Prima reacție a lui Nicolae Ciucă, după demisia lui Sorin Cîmpeanu

Premierul Nicolae Ciucă a reacționat, joi seara, după demisia lui Sorin Cîmpeanu din funcția de ministru al Educației. 

62262713
Sorin Cîmpeanu a demisionat din funcția de ministru al Educației

Sorin Cîmpeanu a demisionat, joi seara, din funcția de ministru al Educației. 

62291653
Guvernul a prelungit până la sfârşitul anului măsura privind reducerea de 50 bani/litru a preţului la carburanţi

Guvernul a prelungit, până la sfârşitul anului, măsura privind reducerea preţului carburanţilor cu 50 de bani pe litru, potrivit unui anunţ făcut de către secretarul de stat în Ministerul Energiei, Dan Drăgan, la finalul şedinţei de Guvern de joi.

Recomandări
Calin georgescu agerpres 19668015
DIICOT a pus sechestru pe conturile lui Călin Georgescu. Noi percheziții în dosarul cu prejudiciu de 1,1 milioane de euro

Călin Georgescu a fost adus, miercuri, la DIICOT pentru a doua zi de percheziții informatice. La scurt timp după, procurorii au decis să pună sechestru pe conturile sale bancare.

Lia savonea ilie bolojan inquam photos
CCR a respins sesizarea lui Bolojan. Ce se întâmplă cu plata restanțelor salariale chiar dacă ÎCCJ câștigă procesul (Surse)

Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată, miercuri, solicitarea lui Ilie Bolojan privind conflictul dintre Guvern și ÎCCJ, legat de plata restanțelor salariale ale magistraților, în valoare de aproape 5 miliarde de lei.

Nicusor dan sorin grindeanu claudiu manda administratia prezidentiala
Cum vede PSD campania de demitere a lui Nicușor Dan pornită de George Simion și susținută de parlamentari social-democrați

În PSD nu este considerată o prioritate semnarea pentru demiterea lui Nicușor Dan, potrivit unor surse politice.