Florin Iordache: ”Primarii trebuie să aibă pensii speciale, să vă intre bine în cap”

62021664
Pro TV

Proiectul Codului administrativ a fost respins, miercuri, în unanimitate, de Camera Deputaţilor, după ce a fost declarat neconstituţional printr-o decizie a CCR.

Codul administrativ, care prevedea şi pensii speciale pentru aleşii locali, a fost adoptat în iulie 2018, iar grupurile parlamentare ale PNL, USR şi PMP, dar şi preşedintele Klaus Iohannis au formulat obiecţii de neconstituţionalitate, acceptate ulterior de CCR care a declarat actul normativ neconstituţional în noiembrie 2018.

Deputatul PSD Marcel Ciolacu, şeful comisiei speciale care a elaborat proiectul, a declarat că îi pare rău de munca lui şi a colegilor.

"CCR nu a intrat pe fond, a fost din cauza faptului că Secretariatul Senatului nu a cerut aviz de la CES", a explicat Ciolacu.

Deputatul liberal Victor Paul Dobre a amintit că PNL a semnalat, în dezbateri, o serie de aspecte de neconstituţionalitate.

"Greşeala de la Senat este impardonabilă, dar noi am insistat pentru respectarea prevederilor de constituţionalitate. Este păcat pentru munca depusă. Reforma administrativă este necesară. PNL va respecta deciziile CCR, vom vota pentru respingere, dar vina nefinalizării acestui proiect, în cea mai mare proporţie, este datorată majorităţii, că de multe ori există un autism legat de probleme de neconstituţionalitate", a afirmat Dobre.

Ulterior, acesta şi-a cerut scuze pentru referirea la autism. "Am folosit în mod impardonabil cuvântul autism şi îmi cer scuze celor care suferă de această boală", a transmis Dobre.

Deputatul PMP Emil Paşcan a afirmat că este nevoie de o reformă administrativă, dar aceasta nu se poate realiza "pe picior". "Nu se poate ca prin codul administrativ să se impună modificări neconstituţionale, precum cele privind bilingvismul sau diminuarea atribuţiilor prefectului, prin care prefectul a fost transformat într-o muşcată la fereastră", a spus Paşcan.

El a solicitat guvernării să nu promoveze un nou cod administrativ prin ordonanţă de urgenţă.

"În spaţiul public se vehiculează intenţia de a se promova un cod administrativ prin OUG. Are un singur scop propagandistic acela de a-i motiva pe primari prin a primi pensii speciale. Ar fi o mare eroare, PMP militează împotriva pensiilor speciale. Ar fi nedrept faţă de cetăţeni şi o insultă la adresa celor care muncesc", a susţinut Paşcan.

Florin Iordache vrea neapărat pensii speciale pentru primari

În replică, deputatul PSD Florin Iordache a spus că primarii trebuie să aibă pensii speciale. "Primarii trebuie să aibă pensii speciale, să vă intre bine în cap. (...) România merge înainte nu prin atacuri la Curte. România are nevoie de un cod administrativ. Avem nevoie de o reformă administrativă. (...) Primarii au nevoie de pensii speciale", a adăugat Iordache.

Deputatul USR Cristian Seidler a declarat că pensiile speciale pentru primari sunt neconstituţionale.

"Domnule Iordache, să vă intre bine în cap că există o decizie a CCR care spune că pensiile speciale ale primarilor sunt neconstituţionale. Să vă intre bine în cap că, atunci când vom ajunge la guvernare, dumneavoastră nu veţi avea pensii speciale", a adăugat Seidler.

Deputatul UDMR Attila Korodi a subliniat că reforma administraţiei publice locale este urgentă. "Parlamentul, Guvernul are responsabilitatea de a decide cât se poate de urgent o nouă legislaţie, un nou cod administrativ. De săptămâna viitoare trebuie să începem să dezbatem", a afirmat Attila Korodi.

Camera Deputaţilor este for decizional.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
61972285
Tăriceanu îi cere lui Iohannis să-l revoce pe Lazăr. Liderul ALDE acuză legături cu Securitatea

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, îi solicită preşedintelui Klaus Iohannis să semneze decretul de revocare din funcţie a procurorului general, Augustin Lazăr.

60180635
Norica Nicolai, către Guy Verhofstadt şi Manfred Weber: ”Dați ordine de la Bruxelles”

Eurodeputatul ALDE Norica Nicolai le adresează un mesaj dur liderilor grupurilor ALDE şi PPE, Guy Verhofstadt şi Manfred Weber din Parlamentul European, din cauza reacţiilor acestora după instituirea măsurii controlului judiciar asupra Laurei Codruţa Kove

62012963
PNL îi cere șefei CSM să sesizeze CCR în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu

PNL vrea ca situația liderului ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, să ajungă la Curtea Constituțională.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.