Florin Cîțu se va întâlni cu Marcel Ciolacu pentru a discuta despre PNRR. ”O să-i fac o invitație oficială”

62190572
Agerpres

Premierul Florin Cîţu afirmă că se va întâlni cu liderul PSD Marcel Ciolacu pentru a discuta despre Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

 

"Încă nu este pus în agendă acest lucru, depinde şi de programul domnului Ciolacu, vom discuta dacă se face săptămâna aceasta sau săptămâna viitoare", susţine Cîţu, conform News.ro.

"Am vorbit la telefon cu Marcel Ciolacu, săptămâna trecută, şi ne vom vedea, sper, cred că săptămâna aceasta la Guvern, o să-i fac o invitaţie oficială, să discutăm puţin pe tema PNRR-ului, să vedem dacă dintre priorităţile pe care le avem acolo sunt... Vedem după aceea (dacă va fi prezentat PNRR în Parlament - n.r.)", a declarat, luni seară, Florin Cîţu.

Întrebat de ce s-a răzgândit, după ce a comunicat că nu va avea loc o întâlnire cu liderul PSD, Cîţu a replicat: "Dar nu m-am răzgândit, vă spun, am luat decizia să ne vedem".
"Încă nu este pus în agendă acest lucru, depinde şi de programul domnului Ciolacu, vom discuta dacă se face săptămâna aceasta sau săptămâna viitoare", a adăugat Cîţu.

 

PSD cere prezentarea PNRR în Parlament

 

El a menţionat, răspunzând unor alte întrebări, că nu s-a întâlnit şi nu a discutat în cursul zilei de luni cu Marcel Ciolacu.

PSD a transmis că Marcel Ciolacu şi-a arătat toată disponibilitatea de a avea un dialog constructiv cu premierul Florin Cîţu pe marginea PNRR, însă, din păcate, atât liderul PNL Ludovic Orban, cât şi prim-ministrul continuă "să se comporte politicianist şi iresponsabil în această situaţie critică pentru România”.

"Este regretabil că lupta politică internă din PNL pune în pericol realizarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, şi-a arătat întreaga disponibilitate de a avea un dialog constructiv cu premierul Florin Cîţu pe marginea PNRR, în condiţiile în care Comisia Europeană a respins deja de două ori planul trimis de Guvern. Este în interesul României şi spre binele tuturor cetăţenilor ca reprezentanţii Guvernului să colaboreze cu cei care pot contribui la salvarea pe ultima sută de metri a PNRR”, arată PSD.

Conform sursei citate, PSD susţine necesitatea prezentării PNRR în Parlament.

"PSD a reînnoit oferta de a pune la dispoziţie toţi specialiştii şi experţii partidului, care să se implice pentru ca România să aibă cât mai rapid un document final, care să respecte cerinţele Comisiei Europene. Din păcate, constatăm că Ludovic Orban şi Florin Cîţu continuă să se comporte politicianist şi iresponsabil în această situaţie critică pentru România. PSD continuă să susţină necesitatea dialogului cu patronatele, sindicatele şi cu Opoziţia, precum şi a prezentării PNRR în Parlament, exact în termenii în care şi Comisia Europeană i-a recomandat premierului Cîţu”, a conchis sursa menţionată.

 

Ciolacu spune că premierul Cîțu l-a sunat și au vorbit ”maxim un minut” despre PNRR

 

Reacţia vine după ce Marcel Ciolacu a reluat duminică seară afirmaţia potrivit căreia Florin Cîţu l-a contactat telefonic pentru a discuta pe tema Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), liderul social-democrat susţinând că acest gest este consecinţa solicitărilor adresate în acest sens premierului de către comisarii europeni. El a povestit, duminică seară, într-o emisiune televizată, că a fost contactat de către prim-ministru pentru a discuta pe tema PNRR. Conform acestuia, discuţia a durat „maxim un minut”.

"A rămas că ne vom vedea să stăm de vorbă vizavi de PNRR. A rămas că mâine stăm de vorbă şi stabilim data întâlnirii şi locaţia unde ne vom întâlni”, a adăugat liderul PSD.

În schimb, Guvernul a transmis luni că prim-ministrul Florin Cîţu nu are în această săptămână în program o întâlnire cu preşedintele PSD Marcel Ciolacu.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62186959
Dispută în Parlament din cauza datelor greşite privind decesele COVID-19. Cum ar fi apărut diferenţa de 3.000 de cazui

Numărul deceselor provocate de coronavirus a ajuns subiect de dispută în plenul Parlamentului. Social-democrații i-au reproșat ministrului Sănătății că datele au fost manipulate.

62188370
Partidul Liberal din Republica Moldova se alătură AUR: ”Am decis să facem front comun”

Alianţa pentru Unirea Românilor anunţă că Partidul Liberal din Republica Moldova se alătură proiectului AUR, co-preşedintele Claudiu Târziu, afirmând că AUR va ajunge în Parlament şi la Chişinău.

62189969
Relaxarea de acum este abia începutul. Ce etape ia în calcul Guvernul

Dacă nu vom fi imuni la apelurile oficialilor și ne vom vaccina, vara noastră, a tuturor, se arată promițătoare.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.