Florin Cîțu a început negocierile pentru a-şi asigura susţinerea politică în Parlament

×
Publicitate

Premierul desemnat Florin Cîțu a început negocierile pentru a-şi asigura susţinerea politică în parlament, iar şeful său de partid, Ludovic Orban, i-a transmis că vrea ca procedurile să se încheie rapid.

Misiune dificilă, mai ales că social-democraţii au de gând să tergiverseze din nou calendarul audierii miniştrilor şi nu au stabilit încă data votului de învestire în plen.

Planul celor de la PNL este ca în această săptămână să încerce să obţină prin negocieri o majoritate pentru a învesti guvernul. Premierul propus, Florin Cîțu, a chemat luni după-amiază la discuţii USR, PMP şi cei câţiva aleşi care au mai rămas în grupul ALDE. Marți, la guvern, sunt programate alte întâlniri.

Ludovic Orban, preşedinte PNL: "Parlamentarii PNL vor face ceea ce este mai bine pentru țară, vor acționa în cadru constituțional și alături de noi sunt implicați în încercarea de a forma o majoritate parlamentară.”

În acest moment, liberalii au 115 parlamentari şi le mai trebuie încă 118 ca să îşi asigure majoritatea. Se pot baza sigur, doar pe parlamentarii USR.

Cel puţin declarativ, liberalii se vor strădui să respecte decizia Curţii Vonstituţionale. Şi-au schimbat discursul şi nu mai spun că nu îşi doresc voturile pentru investirea guvernului. Se vor strădui să arate că pe hârtie au susţinerea necesară, cu toate acestea nu au renunţat la ideea anticipatelor. Doar că, pentru a se ajunge la dizolvarea Parlamentului este nevoie de două voturi de respingere.

Şi opoziţia şi-a schimbat atitudinea. PSD şi PRO România nu mai vorbesc despre boicotarea votului. Aleşii acestor două formaţiuni se vor afla în sală, deşi nu susţin cabinetul Cîțu.

Marcel Ciolacu, preşedinte interimar PSD: „Nu cred că un ministru care a avut de trei ori un vot negativ de la paramentari, va primi un vot pozitiv. Nu cred că se deşteaptă cineva peste noapte.”

Victor Ponta, preşedinte PRO România: „Vom face ce îşi doreşte domnul Cîțu - nu vom vota.”

În următoarele 3 zile, miniştrii aleşi de Florin Cîțu vor fi audiaţi. Şedinţa în care se va da votul de investire ar putea fi programată la mijlocul săptămânii viitoare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul: ”O priveliște minunată!”
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul: ”O priveliște minunată!”
Citește și...
62107857
Senatul a adoptat proiectul privind creșterea pedepselor pentru agresiuni sexuale

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege care prevede creșterea pedepselor pentru agresiuni sexuale împotriva minorilor și pentru trafic de persoane.

62092843
PSD a început să urce în sondaje, iar PNL înregistrează o scădere la intențiile de vot

PNL înregistrează o scădere în Barometrul Europa FM, realizat de IMAS, referitor la intenţiile de vot la alegerile parlamentare, pentru prima dată din vara anului trecut.

62108194
Orban: Respingerea OUG 1 ar arunca în aer bugetul României. Vom sesiza CCR

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că respingerea de către Camera Deputaţilor a OUG 1/2020 ar arunca în aer bugetul României şi a anunţat că în acest caz va fi sesizată Curtea Constituţională.

Recomandări
Id240918 inquam photos george calin
Șoc valutar în România. Euro a atins un nou record istoric: 5,3447 lei la cursul BNR

Euro a atins un nou maxim istoric în raport cu leul. Banca Națională a României (BNR) a anunțat vineri un curs oficial de 5,3447 lei/euro, peste precedentul record de 5,2788 lei/euro, înregistrat pe 23 septembrie.

Gettyimages 468768956
Ce este ratingul de țară și cum ar afecta România o retrogradare în categoria „junk”. Decizia vine în această seară

România așteaptă, vineri, evaluarea agenției de rating S&P, care ar putea confirma ratingul actual sau ne-ar trimite în categoria “junk”. O decizie negativă ar atrage o cascadă de efecte dramatice în economie, avertizează analiștii.

Instant dna iasi bolojan 000 inquam photos miruna turbatu
Bolojan, audiat aproape două ore și jumătate la DNA Iași în dosarul Fănel Bogos. A plecat fără declarații

Ilie Bolojan a fost audiat vineri, timp de aproape două ore și jumătate, în calitate de martor la DNA Iași, în dosarul care vizează omul de afaceri Fănel Bogos.