Firea îl acuză pe Dragnea că a pus ”gaz pe foc”, după ce a fost huiduită pe Național Arena

61983475
Agerpres

Gabriela Firea a precizat că foşti miniştri i-au spus că în cadrul unor şedinţe, după plecarea ei, Liviu Dragnea, le-ar fi transmis că nu o ajute în anumite proiecte.

"Am fost blocată din prima zi cu marile proiecte. S-a spus: 'Să facă Gabriela Firea proiecte mici, la nivel de primărie, cu bugetul Primăriei, să nu crească prea mult în sondaje, să nu aibă pretenţia să preia partidul, să nu aibă pretenţia să candideze la prezidenţiale.' Sunt miniştri care au venit şi mi-au spus, după ce nu au mai ocupat acea funcţie, că în şedinţe se spunea: 'Trebuie să fie ajutat primarul general, pentru că am promis cu toţii să facem lucruri bune în Bucureşti' şi pe urmă, după ce eu plecam, domnul Dragnea le spunea să nu mă ajute, nici să se transfere Centura ocolitoare a Capitalei de la Ministerul Transporturilor la Primărie - şi nu s-a transferat nici în ziua de azi şi nu este o prioritate pentru nimeni, iar noi nu reuşim să răzbim în această problemă acută a traficului şi sunt lăsată intenţionat să mă zbat de una singură - nici transferul Elcen la Radet", a spus Firea, pentru România Tv.

În acest sens, primarul general a adăugat că de un an şi jumătate nu a reuşit transferul Elcen la Radet, dar că ar fi fost blocate şi alte proiecte ale PMB.

"Nici în ziua de azi, după un an şi jumătate de guvernare PSD, nici cu bani... Noi am transferat prin votul Consiliului General 300 de milioane de euro către Compania Energetica a municipiului pentru cumpărarea creanţei Elcen. Nici în ziua de azi nu s-au perfectat documentele. În ţară, toate cet-urile s-au dat gratuit la primării. La noi nici cu bani nu s-a încheiat acest proces şi avem numai beţe în roate. Pentru Spitalul Metropolitan a durat un an de zile, pentru transferarea unei bucăţi mici de teren de la Guvern către primărie. Şi alte proiecte care de asemenea au fost blocate. Mă voi lupta pentru români, pentru bucureşteni, pentru toate proiectele noastre. Şi dacă asta deranjează, voi suporta consecinţele. Dar sunt convinsă că mai mulţi colegi de-ai noştri se vor trezi, cum se spune, în al 12-lea ceas, şi vor lua atitudine", a spus ea.

De asemenea, Gabriela Firea a declarat că are informaţii conform cărora, după ce a fost huiduită pe Arena Naţională, Liviu Dragnea ar fi aprobat transmiterea în mediul online a unui colaj din care să reiasă că Simona Halep ar fi fost cea huiduită.

"Vă aduceţi aminte episodul Arena Naţională - Simona Halep? Vă aduceţi aminte că a doua zi a apărut pe facebook un colaj în care se spunea că de fapt nu eu am fost huiduită, ci Simona Halep? Acel colaj, eu consider, că a fost transmis intenţionat - cu aprobarea domnului Dragnea, cel puţin aşa mi-au spus oameni din partid - în mediul online, pentru ca eu să am şi mai mult de suferit după ce se întâmplase pe Arenă, în continuare scandalul să fie înteţit. S-a pus, practic, gaz pe foc, pentru că îi minţim pe faţă pe oameni, distorsionând adevărul şi comunicând că nu eu am fost huiduită de cei 300 de '#rezist' din 20.000 de oameni prezenţi pe Arenă, ci Simona Halep. Păi cum să spunem o astfel de minciună? Păi noi cu asta ne ocupăm? Cu distorsionarea adevărului? S-a făcut totul pentru ca acel scandal, care i-a convenit domnului Dragnea, pentru că eram eu în mijloc şi mă afecta pe mine ca şi credibilitate, să se perpetueze şi eu să fiu pusă pur şi simplu într-o situaţie cât se poate de negativă în imaginea românilor", a declarat Firea.

Primarul general a mai declarat că în urma şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD a primit mesaje de la unii colegi care i-au transmis că "deşi sunt conştienţi" de faptul că era are dreptate "nu este momentul să arate în mod deschis susţinerea pentru argumentele" ei. Firea a mai spus că în timpul şedinţei un deputat, care nu e membru al Comitetului Executiv, a avut la adresa ei "un limbaj neadecvat şi exprimări care nu sunt corecte între colegi".

"Eu cred că nu este normal ca în Comitetul Executiv să se exprime, faţă de vicepreşedinţi ai PSD, cum sunt eu, oameni care nu fac parte din Comitetul Executiv, să mă tragă la răspundere, să mă certe, cumva, să ducă discuţia într-o zonă negativă. (...) Un domn deputat care oricum a mai avut cu reprezentanţii presei diferite momente mai neplăcute şi mai controversate şi este e dureros pentru mine, ca vicepreşedinte PSD, să fiu la doi metri de domnul preşedinte şi dumnealui să nu intervină când un coleg care nu face parte din Comitetul Executiv adresează şi formulează astfel de acuzaţii nedemne şi nedrepte faţă de primarul general, vicepreşedintele PSD, să nu ia atitudine, să nu îi închidă microfonul său îi spună că nu are de ce să vorbească. Ba dimpotrivă, i-a dat şi cuvântul, l-a şi încurajat din privire", a mai spus Gabriela Firea.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Carmen Dan trimite comisiei de apărare raportul clasificat despre intervenția brutală a jandarmilor

Ministrul Administrațiai și Internelor Carmen Dan a declarat că va povesti tot ce știe despre intervenția brutală a forțelor de ordine la protestele din 10 august, marți, în comisia de apărare din Senat.

Firea, noi acuzații la adresa ministrului de Interne: ”Au dormit o noapte pe jos. Ca niște vite”

Primarul general, Gabriela Firea, preşedinte al PSD Bucureşti, a precizat că i-a reproşat ministrului de Interne, Carmen Dan, faptul că nu a avut grijă de oameni la mitingul din 10 august, nici de protestatarii paşnici, dar nici de jandarmi.

Firea susține că ordinul semnat de prefect în 10 august nu conține intervenția cu tunuri cu apă sau gaze

Gabriela Firea o apără pe Speranța Cliseru, prefectul Capitalei, și spune că ordinul de evacuare al pieței în 10 august nu conținea detalii cu privire la modalitatea de intervenție.

Recomandări
După dronele trimise în România, rușii atacă și frontiera Poloniei. ”Barbarii ruși sunt la porțile voastre, dragi parteneri”

Două atacuri cu drone rusești au vizat duminică dimineață granița Ucrainei cu Polonia. Într-unul dintre ele a fost lovit și un tren cu pasageri. Incidentele din vestul frontului vin în paralel cu dronele rusești care apar zilnic și în România.

Trump a reușit să creeze probleme și în Irlanda. Declarația care a aprins spiritele. ”Când vine vorba de el, orice e posibil”

Președintele american Donald Trump a provocat noi controverse, în timpul unei vizite oficiale în Irlanda. 

Breșă ireală de securitate. Revolut a trimis hackerilor informații complete despre clienți, inclusiv selfie de autentificare

Revolut a trimis unor hackeri informații confidențiale complete ale unor clienți, inclusiv selfie de autentificare, compania precizând ulterior că a făcut acest lucru întrucât credea că le oferea unei instituții guvernamentale.