Dragnea: Preşedintele în funcţie să se implice în campania partidului care îl susţine

61855401

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că, din punctul său de vedere, preşedintele în funcţie se poate implica în campania partidului care îl susţine.

El a făcut referire la un proiect privind modificarea unor acte normative în materie electorală.

"Eu le-am spus colegilor mei punctul meu de vedere: liber la implicare. Nu avem niciun fel de problemă ca preşedintele în funcţie să se implice în campania partidului care îl susţine. Măcar se va face la vedere. Oricum, toţi ştim că se implică, oricum toţi ştim că nu este niciun fel de restricţie pe care să nu o încalce şi zic că trebuie să ieşim din această ipocrizie şi atunci trebuie creată posibilitatea preşedintelui în funcţie să se implice în campania cui doreşte, pentru a avea toate şansele şi toate posibilităţile să se poată exprima liber", a explicat Dragnea, la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD, potrivit Agerpres.

În ceea ce priveşte campania electorală în şcoli, el a precizat că, potrivit explicaţiei pe care a primit-o, în Legea Educaţiei există interdicţia de a face politică în unităţile de învăţământ, însă trebuie trecută şi în Legea electorală prevederea conform căreia nu se pot face nici acţiuni electorale.

"Explicaţia pe care am primit-o a fost că există deja în Legea Educaţiei interdicţia de a se face politică în şcoli, dar, pentru a nu mai exista niciun dubiu, trebuie să trecem şi în Legea electorală că nu se pot face nici măcar acţiuni electorale în şcoli, pentru că nu în şcoală trebuie făcută campania", a declarat Dragnea.

Articol recomandat de sport.ro
Internaționalul care a fost filmat în timp ce își înșela soția s-a căsătorit cu iubita unui prieten
Internaționalul care a fost filmat în timp ce își înșela soția s-a căsătorit cu iubita unui prieten
Citește și...
61958133
Europarlamentarul Siegfried Mureşan a trecut de la PMP la liberali
PNL îi urează bun venit în partid europarlamentarului Siegfried Mureşan, care a trecut de la PMP la liberali. Eurodeputatul spune că se alăturăPNL ca să câştige alegerile europarlamentare şi să scoată PSD de la guvernare.
61937008
Dragnea vrea ca OUG privind parteneriatul public-privat să fie adoptată urgent
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni că partidul nu acceptă ca ordonanţa privind parteneriatul public-privat să nu fie adoptată în următoarea şedinţă de Guvern de joi.
61945921
Dragnea: Legea achiziţiilor publice este finalizată
Legea achiziţiilor publice este finalizată, fiind pusă în procesul de transparenţă, a anunţat, luni, preşedintele PSD, Liviu Dragnea.