Dragnea, despre protestul din 10 august: ”Iohannis a pus o postare, el a dat semnalul”

61984817
Inquam Photos / George Calin

Preşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a declarat duminică seara că semnalul la protestul din 10 august a fost dat de o postare a preşedintelui Klaus Iohannis.

"În acea noapte, Iohannis a pus o postare. El a dat semnalul. A vrut să dea două semnale, să timoreze Jandarmeria şi să le spună protestatarilor violenţi: staţi liniştiţi că nu păţiţi nimic şi continuaţi, veniţi şi a doua zi, staţi câte zile este nevoie pentru a vă atinge obiectivul stabilit şi anume de a ocupa guvernul, de a da jos guvernul prin violenţă. Deci nu are rost să mai facem tot felul de investigaţii. E clar că de acolo a pornit. De ce se intenţionează asta? S-a tot discutat în ultima perioadă că se mai doreşte organizarea unui miting, tot violent probabil, undeva la sfârşitul lunii octombrie, mergând pe ideea că jandarmii care sunt deja anchetaţi, care sunt puşi sub acuzare sunt timoraţi şi atunci să poată să facă ce vor. Cred că asta e intenţia lui Klaus Iohannis. Adică ceea ce a făcut este o lovitură puternică împotriva unei instituţii a statului care asigură ordinea publică şi care apără instituţia statului", a declarat Dragnea la un post tv, conform Agerpres.

El a precizat că nu susţine acţiuni violente din partea jandarmilor din senin, dar la protestul din 10 august au fost lovituri crunte împotriva jandarmilor.

"Nu am văzut, sau cel puţin nu a apărut până acum, ca procurorii să fie interesaţi să cerceteze, să vadă informaţiile care au apărut în spaţiul public despre finanţări externe, despre tabere de instruire a protestatarilor violenţi. Am văzut că procurorii în România de ani de zile se autosesizează de la o jumate de mail, sau de o declaraţie a unuia de 10 secunde la televizor şi nişte acţiuni de asemenea anvergură, care pot fi extrem de periculoase pentru statul de drept şi pentru ordinea constituţională în România şi pentru stabilitatea acestei ţări, asta nu le trezeşte o îngrijorare? Adică astea nu sunt periculoase, nu se pot autosesiza?", a mai spus Dragnea.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
61972123
Dragnea: Băsescu a făcut multe greşeli, dar niciodată nu şi-a denigrat ţara în exterior

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a spus, duminică seară, în contextul în care l-a criticat din nou pe preşedintele Klaus Iohannis, că Traian Băsescu a avut multe greşeli, dar partea bună este că el niciodată nu şi-a denigrat ţara în exterior.

61987550
Liviu Dragnea: Merg la referendum şi spun „Da”. Un copil trebuie să simtă şi căldura maternă

Liviu Dragnea a declarat duminică seară că va merge la referendum şi va vota "Da" cu toată hotărârea, pentru că aşa îl "obligă" educaţia sa ortodoxă de copil crescut la ţară, înconjurat de familia tradiţională.

61896549
Situația din România va fi discutată luni, în ședință extraordinară, la Strasbourg

Comisia pentru libertăţi civile a Parlamentului European a programat pentru luni seară la Strasbourg o reuniune extraordinară.

Recomandări
Rti femicid
Dramele trăite de româncele aflate departe de casă. În Italia, 15% dintre ele devin victime ale violenței domestice

Un raport al institutului de statistică din Italia, publicat în urmă cu o săptămână, arată că aproape 15% dintre femeile românce între 16 și 75 de ani declară că au suferit cel puțin o formă de violență fizică sau sexuală înainte de a împlini 16 ani.

Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Concluzia trasă de Luca Niculescu după ce s-a întâlnit cu miniștrii din Cabinetul său, la Vila Lac: „Nu ne așteaptă o perioadă ușoară”

Premierul desemnat Luca Niculescu s-a întâlnit, duminică, cu miniștrii propuși, la Vila Lac, în ziua în care urmează să semneze și acordul cu liderul PNL, Ilie Bolojan.

Proteste franta afp 000 d3kq43e
Franța, ca după război. Vandalism și incendieri în marile orașe, în timpul protestelor. Extrema stângă, acuzată că alimentează violențele

După o zi de proteste deturnate de grupuri de manifestanți violenți puși pe jafuri și acte de vandalism, orașele Franței arată ca după război.