Dan Barna s-a gândit deja la un premier din tabăra liberală. „Un om precum Ilie Bolojan va avea toată susţinerea USR PLUS”

62197806
Pro TV

Un posibil premier în locul lui Florin Cîțu ar putea fi Ilie Bolojan, susține copreședintele USR-Plus Dan Barna. El a avansat numele liberalului, precizând că acesta va beneficia de susținerea formațiunii sale.

Florin Cîțu trebuie să plece pentru ca această criză politică să se încheie, a spus Barna.

„Vom merge la coaliţie şi vom spune: puneţi pe masă un premier competent care are maturitatea umană să conducă un guvern de coaliţie şi putem să mergem mai departe. Am văzut cum explica unul dintre purtătorii de mesaj de la PNL, ne explica că în USR PLUS sunt multe soluţii pentru Ministerul Justiţiei. În PNL în egală măsură sunt multe soluţii viabile pentru premier. Un om precum Ilie Bolojan va avea toată susţinerea USR PLUS fără niciun fel de problemă şi sunt convins că vom avea acel guvern stabil din punct de vedere al deciziilor mature”, a afirmat Dan Barna, citat de news.ro.

El a precizat că USR PLUS a pregătit o moţiune de cenzură ca urmare a "agresiunii" petrecute în ultimele două zile din partea premierului.

„Avem o moţiune de cenzură pregătită de USR PLUS urmare a agresiunii petrecute în ultimele două zile dinspre premierul Florin Cîţu asupra a ceea ce noi credeam că avem o coaliţie funcţională, care a generat propunerea acestei moţiuni de cenzură şi în efortul nostru de a obţine semnăturile necesare ca moţiunea să poată fi depusă. E o manifestare parlamentară firească, nu sunt multe opţiuni prin care o moţiune de cenzură poate să ajungă la vot decât un număr necesar de semnături”, a transmis liderul USR PLUS.

Întrebat dacă va miza pe voturile PSD la moţiunea de cenzură, Dan Barna a răspuns: „PSD va fi în situaţia dacă susţin sau nu cabinetul Florin Cîţu. Dacă îl susţin, înseamnă că prezenţa USR PLUS în această coaliţie nu mai este necesară, guvernarea poate să continue cu susţinerea PSD şi atunci e o consecinţă foarte firească”.

Liderul USR PLUS explicat că, dacă moţiunea nu trece, atunci USR PLUS pleacă din guvern.

„Dacă moţiunea de cenzură pică şi premierul Florin Cîţu dovedeşte că are susţinere parlamentară, înseamnă că noi suntem cei care greşim, ne retragem de la guvernare şi guvernează mai departe. Dacă moţiunea trece şi guvernul Florin Cîţu este demis, preşedintele va propune un nou premier, ne aşezăm la masă, discutăm, coaliţia poate să funcţioneze”, a declarat Barna.

El a menţionat că miniştrii USR PLUS nu vor demisiona înainte de moţiunea de cenzură şi vor vota împotriva Guvernului din care fac parte.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62203428
Dan Barna, mesaj radical: Dacă nu trece moțiunea, ne dăm demisiile instantaneu. Stelian Ion a fost amenințat

Dan Barna, copreședintele USR, a declarat că miniștrii USR PLUS vor demisiona pe loc în cazul în care moțiunea de cenzură pică în Parlament.

62210724
USR PLUS și AUR depun luni la prima oră moțiunea de cenzură, dacă PNL nu îl retrage pe Cîţu de la şefia Guvernului - surse

Liderii USR PLUS, reuniţi joi seara în şedinţa Biroului Naţional (BN) au decis că, dacă PNL nu îl retrage pe Florin Cîţu de la şefia Guvernului, vor depune luni la prima oră, împreună cu partidul AUR, moţiunea de cenzură anunţată, conform unor surse.

62210856
CTP, despre criza politică: Sunt extrem de excitați de lupta pentru putere. Nu au fost cinstiți, dar măcar să nu fie tâmpiți

''Nu au fost cinstiți, dar măcar să nu fie tâmpiți.'' Este formula plastică prin care analistul Cristian Tudor Popescu descrie pe scurt criză politică din interiorul partidelor de la guvernare.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.