Cum a explicat Cîțu numirea în funcția de consilier de stat a liberalului acuzat că a agresat o jurnalistă

62216869
Facebook.com

Premierul Florin Cîțu a vorbit, luni la amiază, despre numirea lui Horia Scarlat în funcția de consilier de stat în cadrul cancelariei, după ce liberarul a fost acuzat că a agresat o jurnalistă.

“Am întrebat și eu imediat după aceea dacă a fost domnia sa. Domnia sa spune că nu a fost el cel care a fost implicat în acel incident. Eu mi-am cerut scuze doamnei reporter. Ar trebui să fie o anchetă. Dacă ancheta arată că este domnia sa, eu am informații că a fost o altă persoană, bineînteles că va fi imediat demis”, a spus premierul.

În momentul în care reporterii au insistat și i-au spus că există imagini din momentul agresiunii reporterului, premierul a răspuns: "Am înteles. Înteleg că nu a fost domnia sa, dar dacă se dovedește că este, va fi demis imediat".

Jurnaliștii au insitat asupra subiectului, întrebându-l pe premier ce îl recomandă pe Hora Scarlat pentru această funcție.

"Nu a fost prefereat în detrimentul altora. Nu a fost o competiție pentru post. Are experiență în administrația publică și va fi folosit în această direcție", a continuat șeful Guvernului. 

În momentul în care i s-a atras atenția că, potrivit declarației de avere, Horia Scarlat a fost plătit de două unități militare și întrebat dacă a contat acest lucru în numirea sa, Cîțu a răspuns “Știu că a lucrat la Poliția Locală a Capitalei, de acolo a venit”, precizând că nu a verificat informațiile despre cele două unități militare.

Horia Scarlat a fost identificat de către o jurnalistă ca fiind cel care cel care a bruscat-o și a împiedicat-o să filmeze, la Congresul PNL, luându-i telefonul și aruncându-l pe jos.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62147685
Guvernul aprobă astăzi compensarea facturilor de energie pentru consumatorul casnic

Guvernul va aproba în şedinţa de astăzi o compensare a facturilor în această iarnă pentru consumatorul casnic, a anunţat premierul Florin Cîţu, care este și preşedinte al PNL.

62211272
Bode: Vom veni cu un ordin în care vom explica exact care sunt excepţiile privind masca

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunţat că va fi emis un ordin comun împreună cu ministrul Sănătăţii, pentru clarificarea aspectelor legate de portul măştii de protecţie în exterior.

62211586
Surse: Parlamentarii PNL care votează la moțiune riscă excluderea. Prezență obligatorie la PSD

Președintele PNL, Florin Cîțu, a anunțat că Biroul Permanent al partidului a decis ca parlamentarii liberali să fie prezenți în sală la votarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Cîțu, dar să nu voteze.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD cere votul de învestitură în Parlament. Toți miniștrii au primit avize pozitive în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

bistrita scoala atac
Ce a observat un polițist la elevul care și-a atacat profesoara și un coleg. Școala făcea parte dintr-un program SRI

Apar informații în cazul atacului violent din școala din Bistrița: luni, un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară și un coleg cu un an mai mic.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.