Guvernul aprobă astăzi compensarea facturilor de energie pentru consumatorul casnic

62147685
StirilePROTV

Guvernul va aproba în şedinţa de astăzi o compensare a facturilor în această iarnă pentru consumatorul casnic, a anunţat premierul Florin Cîţu, care este și preşedinte al PNL.

"Astăzi, în şedinţa de Guvern, vom aproba o compensare a facturilor pentru această iarnă, pentru consumatorul casnic. Din păcate, avem moţiunea mâine și cei care vin cu această moțiune mâine trebuie să îți asume responsabilitatea faptului că nu vom mai avea timp să avem o soluție și pentru consumatorul non-casnic, pentru IMM-uri.", a precizat Cîţu, la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL.

Șeful Guvernului a mai subliniat faptul că, deocamdată, în Uniunea Europeană nu există țări care plafonează prețul facturilor la energie, cu o singură excepție, Spania, despre care Cîțu spune că aplică o ”pseudo plafonare”.

”Dacă la nivelul Uniunii Europene vedem că există o masă critică de țări care vor avea o plafonare a prețurilor la energie, vom lua și noi în discuție în acel moment. În acest moment există o țară care are o pseudo plafonare, o altă țară care are intenția.” - a spus premierul.

Potrivit unui proiect de act normativ publicat de Ministerul Energiei, persoanele fizice al căror consum de energie electrică în perioada 1 noiembrie 2021 - 31 martie 2022 se situează între 150 kwh şi 1.000 kwh, inclusiv, vor primi o compensare la plata facturilor în valoare de 0,21 lei kwh.

Şeful Executivului a precizat şi faptul că acei consumatori care nu se declară în categoria celor vulnerabili, potrivit Legii consumatorului vulnerabil, vor beneficia automat de prevederile OUG care va fi aprobată de Guvern.

"Deci, cei care nu se vor declara sau nu vor avea timp să scrie acel formular, să se declare vulnerabili, vor beneficia oricum de compensare. Dacă cineva se declară vulnerabil şi există şi această compensare, atunci poate să primească mai mulţi bani şi din compensare, atunci va primi diferenţa, deci vom merge şi în paralel. Cine se declară vulnerabil poate să beneficieze şi de cealaltă variantă, cine nu se declară vulnerabil beneficiază doar de ordonanţă", a spus Cîţu, potrivit Agerpres.

Premierul a menţionat, totodată, că în şedinţa de Guvern va fi rezolvată şi problema subvenţiei pentru consumatorii vulnerabili din Delta Dunării şi Munţii Apuseni.

"Pentru că în Parlamentul României înţeleg că Parlamentul a scos subvenţia pentru clienţii, consumatorii vulnerabili din Munţii Apuseni şi din Delta Dunării, rezolvăm în şedinţa de Guvern de astăzi", a afirmat Cîţu.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62211272
Bode: Vom veni cu un ordin în care vom explica exact care sunt excepţiile privind masca

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunţat că va fi emis un ordin comun împreună cu ministrul Sănătăţii, pentru clarificarea aspectelor legate de portul măştii de protecţie în exterior.

62211586
Surse: Parlamentarii PNL care votează la moțiune riscă excluderea. Prezență obligatorie la PSD

Președintele PNL, Florin Cîțu, a anunțat că Biroul Permanent al partidului a decis ca parlamentarii liberali să fie prezenți în sală la votarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Cîțu, dar să nu voteze.

62141759
Orban, despre Iohannis: ”De multe ori am senzaţia că parcă a fost înlocuit cu o sosie”

Fostul președinte al PNL Ludovic Orban afirmă că, după 1 ianuarie, nu a mai înţeles nimic din ceea ce a făcut preşedintele Klaus Iohannis.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Vlcsnap 2026 10 10 07h32m27s864
Un copac s-a prăbușit din senin peste un motociclist care aștepta la semafor, în București. Mai multe mașini avariate

Seară cu ghinion pentru un motociclist care aștepta la semafor, pe Bulevardul Iuliu Maniu din București.