Codrin Ștefănescu: Ar trebui dată o decizie, ce se întâmplă cu cei care au fost condamnaţi

61968521

Secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat, miercuri, că decizia CCR referitoare la protocoalele SRI trebuie urmată de o decizie, o ordonanţă sau o hotărâre care să stabilească ce se va întâmpla cu dosarele cu sentinţe definitive.

”Este o decizie aşteptată, o decizie logică şi foarte normală într-un stat democratic, numai că ar trebui să se facă o intervenţie în urma acestei decizii a Curţii Constituţionale.

Adică ar trebui dată o decizie, o ordonanţă, o hotărâre fie de Guvern, fie prin Parlament ca să stabilească ce se întâmplă în urma deciziei CCR, ce se întâmplă cu cei care au fost condamnaţi în baza unor protocoale ilegale, neconstituţionale şi unice într-o ţară democratică”, a declarat pentru Mediafax secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu.

Miercuri, judecătorii Curții Constituționale au admis sesizarea preşedintelui Camerei Deputaţilor referitoare la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public, pe de o parte, şi Parlament, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, pe tema protocoalelor de colaborare cu SRI din 2009 şi 2016.

Surse din CCR au declarat pentru Știrile Pro Tv că sentințele definitive nu vor fi afectate de această decizie, ci doar cele care sunt pe rol, acestea urmând să fie reanalizate.

De asemenea, deputatul USR Stelian Ion afirmă că există câteva ”lucruri pozitive” în decizia CCR de miercuri.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
62008400
USR consideră că sunt câteva ”lucruri pozitive” în decizia CCR privind protocoalele cu SRI

Deputatul USR Stelian Ion afirmă că există câteva ”lucruri pozitive” în decizia CCR de miercuri, privind existența unui conflict juridic de natură constituțională între Ministerul Public și Parlament, pe tema protocoalelor secrete încheiate cu SRI.

61964770
PSD, atac la Iohannis în scandalul recursului compensatoriu: ”Nu vrea să se caute vinovații”

Conducerea Partidului Social Democrat a avut o reacție oficială pe pagina de Facebook în scandalul provocat de deținuții eliberați mai repede prin Legea recursului compensatoriu.

61993092
Toader anunță o evaluare a efectelor legii recursului compensatoriu. Întâlnire cu Dăncilă

Tudorel Toader promite o analiză a legii care a dus la eliberarea a 14.000 de infractori și măsuri prin care să corecteze acest act normativ. Nu astăzi sau mâine, ci...săptămâna viitoare.

Recomandări
Gettyimages ursula von der leyen 9 iunie
UE a renunțat la planul de a face Canada „membru asociat”, dar dorește „o asociere și mai strânsă”. Ce țări s-au opus

Ţările UE au renunţat la ideea de a oferi Canadei statutul de „membru asociat” în cadrul blocului format din 27 de state membre, optând în schimb pentru o formulare mai moderată, care promite o „asociere tot mai strânsă”.

Ipoteza accident tren spania
S-a aflat cauza tragediei feroviare din Spania, în care au murit cel puțin 68 de oameni. Filmul accidentului

Tragedie feroviară de proporții în Spania. Două trenuri de pasageri s-au ciocnit, apoi vagoanele deraiate au luat foc. Cel puțin 68 de oameni au murit și sunt sute de răniți.

Vlcsnap 2026 10 28 19h32m04s125
Ordinele de protecție emise împotriva minorilor aproape s-au triplat din 2023. Doar anul acesta au fost emise peste 100

Numărul ordinelor de protecție provizorii emise împotriva copiilor aproape că s-a triplat din 2023 încoace, o arată datele Poliției Române.