Anunțul a fost făcut de premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook.

Premierul de la Chișinău spune că Năsui vine cu „o combinație rară de pregătire economică solidă, experiență în sectorul privat, experiență politică și implicare directă în realizarea reformelor guvernamentale”.

Claudiu Năsui a studiat economia la Universitatea Paris-Dauphine și finanțele la Universitatea Bocconi. Ulterior, a lucrat în sectorul financiar, inclusiv la PwC și BCR, și deține certificarea internațională CFA, mai scrie Vasile Tofan în postare.

După anii de studii și experiența acumulată în afara țării, Năsui a revenit în România și s-a implicat în viața publică. A intrat pentru prima dată în Parlamentul României în 2016, iar în perioada 2020-2021 a ocupat funcția de ministru al Economiei în Guvernul României.

Reacția lui Claudiu Năsui

Deputatul USR Claudiu Năsui a anunţat, marţi, că a acceptat invitaţia noului premier al Republicii Moldova, Vasile Tofan, de a prelua funcţia de ministru al Economiei. Decizia presupune renunţarea la mandatul de parlamentar în România.Năsui a spus că a ales să accepte propunerea pentru a contribui la dezvoltarea economică a Republicii Moldova, relatează Agerpres.

"Premierul Tofan are misiunea grea, dar onorantă, de a-şi conduce ţara în direcţia potrivită: cea a libertăţii şi a apropierii de România şi de Europa. Sunt fericit să-mi asum aceeaşi misiune, cu optimism, entuziasm şi cu încrederea că o economie moldovenească mai prosperă înseamnă şi o economie românească mai prosperă, în parcursul nostru comun european", a scris Năsui, marţi, pe pagina sa de Facebook.El a adăugat că, de-a lungul istoriei, oamenii au prosperat acolo unde au predominat respectul pentru proprietatea privată şi ideile libertăţii economice."Am intrat în politică acum aproape 10 ani pentru a promova aceste principii ale liberalismului, care au scos din sărăcie mai mulţi oameni decât orice alte politici din lume. Am rezonat puternic cu viziunea domnului Vasile Tofan, noul premier al Republicii Moldova, pentru această ţară: ca Republica Moldova să devină cea mai primitoare ţară pentru antreprenori. El înţelege că statul nu rezolvă problemele economice, în cel mai bun caz, doar le administrează, iar de cele mai multe ori le agravează atunci când intervine în economie", a afirmat Năsui.

Potrivit deputatului USR, bogăţia trebuie creată înainte de a putea fi redistribuită de stat, iar dezvoltarea economică are nevoie de principiile pieţei libere.

"În politică, este uşor să te faci plăcut, cel puţin atât timp cât te afli la putere şi poţi alege calea facilă a populismului plătit din banii contribuabililor. Este mult mai greu să spui că lucrurile nu pot continua astfel la nesfârşit, pentru că, în caz contrar, nota de plată va condamna ţara la stagnare. Premierul Tofan ar fi putut să-şi continue liniştit cariera de succes, dar a ales să-şi asume sarcina dificilă de a realiza reformele de care Republica Moldova are nevoie pentru a prospera şi pentru a înfrunta cu succes un moment de răscruce pentru viitorul ţării: aderarea la Uniunea Europeană", mai scrie Claudiu Năsui.

Ce reforme vrea premierul de la Claudiu Năsui

Vasile Tofan afirmă că, de-a lungul activității sale politice, Claudiu Năsui și-a construit un profil axat pe reducerea birocrației, transparența modului în care statul cheltuiește banii, disciplina în sectorul public și crearea unui spațiu mai larg pentru antreprenori.

Năsui este, de asemenea, fondatorul platformei Open Budget, creată pentru transparentizarea modului în care sunt cheltuiți banii publici.

A susținut constant reforme curajoase, inclusiv atunci când acestea presupun punerea sub semnul întrebării a unor structuri, cheltuieli sau privilegii perpetuate ani la rând”, a transmis premierul Republicii Moldova.

Potrivit lui Tofan, printre prioritățile lui Claudiu Năsui la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării se vor număra debirocratizarea aparatului de stat, rezolvarea problemelor companiilor de stat, reducerea cheltuielilor bugetare și eliminarea obstacolelor care afectează întreprinderile mici și mijlocii.

Vrem ca Ministerul Economiei să devină unul dintre principalele motoare ale reformei statului și ale creșterii economice”, a precizat Vasile Tofan.

Eugeniu Osmochescu, propus ministru al Agriculturii

Premierul Republicii Moldova a anunțat și o a doua schimbare în componența Guvernului. Eugeniu Osmochescu este propus pentru funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare.

Vasile Tofan spune că Osmochescu cunoaște deja mecanismele Guvernului și prioritățile asumate de actuala echipă.

Îi mulțumesc că a acceptat să preia un portofoliu atât de complex și strategic pentru Republica Moldova”, a transmis premierul.

Potrivit acestuia, pregătirea economică a lui Eugeniu Osmochescu și experiența sa în cadrul instituțiilor financiare internaționale ar urma să ajute Republica Moldova să atragă mai multe resurse pentru modernizarea agriculturii și să accelereze reformele necesare sectorului.

Premierul subliniază că agricultura se confruntă cu presiuni tot mai mari generate de schimbările climatice, care afectează fermierii.

Misiunea sa este clară: să facem agricultura moldovenească mai performantă, mai competitivă și mai bine adaptată realităților economice de astăzi”, a mai transmis Vasile Tofan.

Premierul anunță accelerarea reformelor

Vasile Tofan amintește că, la învestirea Guvernului, a declarat că programul noii echipe are economia în centrul său și că vor fi făcute schimbări în componența Guvernului atunci când acestea vor fi necesare.

Potrivit premierului, cele două propuneri urmăresc accelerarea reformelor, eficientizarea aparatului de stat și crearea unui cadru mai favorabil pentru dezvoltarea economiei și a sectorului agricol.

Prin aceste două numiri, vrem să accelerăm reformele, să facem statul mai eficient și să oferim economiei, inclusiv sectorului agricol, mai mult spațiu pentru creștere”, a conchis premierul Republicii Moldova.