Cîțu: Miniștrii USR PLUS nu au venit la ședință, deși sunt plătiți pentru asta. A fost aprobat programul ‘Anghel Saligny’

×
Publicitate

Premierul Florin Cîțu a declarat, vineri, după ședința de Guvern, că miniștrii USR nu s-au prezentat la ședința de la Palatul Victoria, deși acest lucru este în atribuțiile lor și sunt plătiți pentru acest lucru. 

"Din păcate, colegii de la USR, deși este în atribuția lor de miniștri și sunt plătiți pentru asta nu au venit la ședința de guvern, dar am avut cvorum și am aprobat planul ‘Anghel Saligny’.

Acest program este și se regăsește în programul de guvernare. Nu facem decât să respectăm progamul de guvernare. Cine spune altceva nu face altceva decât să mintă și să nu vrea să respecte programul de guvernare", a spus premierul Florin Cîțu. 

Premierul a precizat că acesta este un plan de investiții care a fost deja inclus sau proiectele sunt deja incluse în programul de guvernare.

"Este un plan de investiții care este corelat cu ceea ce vom aproba în câteva săptămâni. De aceea, fac din nou apel la maturitatea politică pentru că în câteva săptămâni aprobăm un alt plan foarte important pentru România, Planul Național de Redresare și Reziliență, care va aduce în România investiții de aproape 30 de miliarde de euro ", a continuat premierul. 

"Este nevoie de această coaliție. Doar această coaliție poate să implementeze acel program de investiții", a adăugat Florin Cîțu. 

"Aș vrea să mai clarific un lucru, pentru că am văzut discuții în spațiul public și am cerut detalii de la Ministerul Juștiției privind avizarea. Ați văzut mai multe detalii în spațiul public. În 7 august direcția de specialitate a pregătit o adresă de răspuns, adică a avizat proiectul care ajunsese la Ministerul Jutiției, adresă care a rămas la cabinetul ministrului. Nu a fost niciodată semnată.

Aș vrea că cei care se ocupă să vadă dacă este un abuz de funcție, să investigheze să vadă dacă nu cumva acest proiect a fost reținut sau a fost pus să fie reținut intenționat. În rest, aveți celelalte informații. Am cerut și ministrului să verifice cum ajung în spațiul public documente. E inadmisibil să iasă documente oficiale din minister și nimeni să nu fie responsabil", a mai spus premierul. 

Florin Cîțu: O să iau legătura cu liderii europeni și SUA despre ceea ce se întâmplă în România

Premierul a mai spus că în perioada următoare va informa liderii politici europeni despre situația din politica românească. 

"Aș vrea să mai informez că o să iau legătura cu liderii europeni în legătură cu ceea ce se întâmplă în România. Lucruri care nu credeam că se mai pot întâmpla în 2021. Un lucru care se prefigurează.

O alianță toxică, cu un partid extremist, un partid care vrea răul românilor, un partid care nu respectă proprietatea privată, care nu respectă libertatea individuală, un partid cu care nu ar trebui să discutăm, dar voi informa liderii europeni despre acest lucru și vom vedea ce cred aceștia. Bineînteles și cu partenerii noștri strategici, SUA, vom vedea ce cred", a spus Florin Cîțu. 

Întrebat dacă vor exista consecințe pentru absența miniștrilor USR PLUS, premierul a spus că așteaptă justificarea acestora pentru gestul lor. 

"Eu fac apel la onoare de fiecare dată. Dacă au lipsit motivat, e ok. Dacă nu…În sectorul privat dacă lipsești, în ziua respectivă nu ești plătit. Suntem aici să lucrăm pentru români, pentru interesele românilor. Aș vrea să știu motivația pentru care au lipsit", a punctat el. 

Premierul a refuzat să ofere un răspuns clar dacă îi va demite pe aceștia. 

"Haideți să vedem dacă vor înțelege până la urmă că România are nevoie de un guvern funcțional. Astăzi, de exemplu, nu am putut aproba un proiect de la Ministerul Sănătății pentru a vaccina cetățenii afgani. Nu s-a putut că nu a venit nimeni de la Ministerul Sănătății", a continuat premierul.

Precizăm că miniştrii USR PLUS au transmis înainte de ședința de guvern că nu vor participa la aceasta.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62204004
Senator USR PLUS: Bode este acest Dorel bun la toate. Ai ceva de făcut prin casă? Ai nevoie de un Bode

Senatorul USR PLUS Ştefan Pălărie a precizat că Lucian Bode este un fel de „Dorel bun la toate: transporturi (şi accidente), interne (şi avioane care trec graniţele nestingherite), justiţie (şi pus genunchiul pe gâtul numirilor procurorilor)”.

62210978
Cîţu: La MJ a fost o schimbare la cerere; Aş trimite Corpul de control să văd cum ies documente oficiale

Prim-ministrul Florin Cîţu a răspuns vineri acuzaţiilor potrivit cărora şefa direcţiei de avizare din cadrul Ministerului Justiţiei ar fi fost schimbată din funcţie, subliniind că acest lucru s-a întâmplat la cererea ei.

62207468
Războiul în coaliția de guvernare, „mediat” în ședințe. Demisia lui Cîțu versus moțiunea de cenzură

Este un adevărat război în coaliţia de guvernare: „Îţi dai demisia acum, sau depunem moţiune de cenzură împreună cu parlamentarii AUR"!

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.