Ciolacu spune că ”a avut o conversaţie telefonică foarte bună cu Trump”. ”I-am transmis felicitări”

62499433

Premierul Marcel Ciolacu anunţă, marţi seară, că a avut o conversaţie telefonică foarte bună cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump în care i-a transmis felicitări pentru victoria istorică.

Şeful Executivului a mai arătat că i-a spus lui Donald Trump că îşi doreşte ca Statele Unite să devină principalul investitor şi partener comercial al României din afara Uniunii Europene.

”Am avut o conversaţie telefonică foarte bună cu preşedintele ales al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump. I-am transmis felicitări pentru victoria istorică şi i-am spus că sunt întru totul dedicat dezvoltării Parteneriatului nostru Strategic. Preşedintele ales Donald Trump a dorit să transmit din partea domniei sale cele mai bune urări poporului român!”, a scris premierul Ciolacu într-o postare pe Facebook.

Ciolacu afirmă că ”împărtăşeşte viziunea pragmatică a preşedintelui Trump”.

”De aceea, i-am spus că îmi doresc ca Statele Unite să devină principalul investitor şi partener comercial al României din afara Uniunii Europene. De asemenea, i-am transmis preşedintelui Trump că am făcut paşi semnificativi pentru a răspunde apelului său privind creşterea bugetului militar la 2.5%. Acest lucru demonstrează angajamentul nostru nu doar faţă de apărarea şi securitatea României, ci şi faţă de legăturile noastre transatlantice”, a mai arătat Marcel Ciolacu.

”Sunt convins că, sub administraţia Trump, Parteneriatul Strategic cu SUA va trece la un nou nivel astfel încât să aducem marele capital american în economia românească, dar şi în modernizarea armatei şi dezvoltarea industriei naţionale de armament”, mai spune prim-ministrul României.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62493111
Parlamentul a înființat o comisie de anchetă pentru scandalul Nordis, în care ar fi implicat și Ciolacu. PSD a votat „pentru”

Parlamentul a votat înființarea unei comisii de anchetă după scandalul Nordis, în care mai mulți lideri politici îi cer demisia premierului.

62499132
Fără un anunț oficial în prealabil, Nicolae Ciucă a fost primit la Viena de Karl Nehammer, cancelarul Austriei

La începutul ultimei săptămâni de campanie, liderii PSD și PNL au plecat din țară. Marcel Ciolacu a fost la Bruxelles, unde a discutat cu noul secretar general al NATO, Mark Rutte despre probleme de securitate.

62498395
EXCLUSIV. Reacția lui Marcel Ciolacu în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”

Cu șase zile până la primul tur al alegerilor prezidențiale, este din nou scandal pe scena politică. Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, președinta USR, Elena Lasconi, și Mircea Geoană îi cer demisia premierului Marcel Ciolacu.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.