Ce spun reprezentantii puterii despre discursul lui Victor Ponta din Parlament

60549629

Senatorul PDL Radu Berceanu este de parere ca discursul liderului PSD Victor Ponta din plenul Parlamentului a fost "interesant" si arata ca "s-a produs un declic".

Intrebat cum i s-a parut discursul lui Ponta, Berceanu a raspuns zambind: "Interesant. Pare de registru foarte interesant. Nu se poate spune ca apropiata de putere, dar a schimbat tipicul, de asta a si fost ascultat cu atentie".

"Cred ca, in general, discursurile mai putin polemice si personale, cel putin la nivelul asta, sunt mai repede receptate dintr-o parte sau din alta, si de public, decat fostele discursuri care erau greu de acceptat. Nu cred ca a fost un discurs impaciuitor sau care arata o directie de genul negociere cu puterea", a spus Radu Berceanu.

El a precizat, raspunzand unei intrebari, ca nu stie daca acest discurs va duce la ruperea USL. "Sunt absolut convins ca isi vor pastra directia si ideile, dar felul in care a pus lucurile acum arata ca s-a produs un declic, s-a produs o schimbare", a spus Berceanu.

La randul lui, presedintele UNPR, Cristian Diaconescu, l-a indemnat, joi, in discursul sau din sedinta plenului, pe premierul desemnat, Mihai Razvan Ungureanu, sa pastreze "rezerva" fata de "declaratiile de afectiune superficiala" ale lui Victor Ponta.

"Domnule prim-ministru, va felicit pentru faptul ca am auzit astazi, in aceasta aula, si o serie de interventii, indiferent de culoarea lor politica, prin care s-a promis sprijinul in ce priveste o serie de masuri necesare in actul de guvernare. (...) Va indemn sa priviti cu rezerva retorica de acest gen cu atat mai mult cu cat atunci cand vorbim, de exemplu, de lupta impotriva coruptiei puteau fi facute niste lucruri la nivelul administratiei locale si nu au fost facute", a spus Diaconescu.

El si-a exprimat increderea in capacitatea premierului de a intelege "dublul mesaj" venit din directia PSD si a subliniat ca "declaratiile de afectiune superficiala vor fi incalcate la prima intentie politica".

Liderul PSD,

Victor Ponta

, a sustinut, joi, in plen, un

discurs amplu

, care a durat aproximativ 40 de minute si din care

au lipsit

accentele vehemente. Mai mult, Ponta a lasat sa se inteleaga ca opozitia ar putea colabora politic cu viitorul premier. Imediat dupa discursul lui Ponta, conducerea PNL

a convocat o sedinta

ad-hoc pentru a discuta atitudinea PSD si a presedintelui formatiunii social-democrate.


 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
60508981
Antonescu,dupa investirea Guvernului:Nu ne potrivim stilistic cu suflul nou al discursului lui Ponta
Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, ca liberalii nu se potrivesc "stilistic" cu "suflul nou" al discursului liderului PSD Victor Ponta.
60514095
Cele 15 propuneri ale Uniunii Social Liberale pentru Guvernul Ungureanu
USL a trimis astazi o scrisoare deschisa premierului desemnat Mihai Razvan Ungureanu in care ii propune 15 masuri in viitoarea guvernare.
60533869
Udrea: Nu regret ca nu mai sunt ministru, MDRT este frumos, dar am atata treaba in Parlament
Vicepresedintele PDL Elena Udrea spune ca nu regreta ca nu mai este ministru, ca Ministerul Dezvoltarii si Turismului "este frumos", dar ca are "atata treaba" de facut in Parlament.