Ce a discutat Klaus Iohannis cu directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, aflat în România

62440133
Administraţia Prezidenţială

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, marţi la Palatul Cotroceni, pe directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, aflat în vizită oficială în România.

La întrevedere, şeful statului a evidenţiat rolul esenţial al AIEA în promovarea utilizării paşnice a energiei nucleare şi a aplicaţiilor acesteia.

Preşedintele României a subliniat importanţa organizării primului Summit al Energiei Nucleare, desfăşurat recent la Bruxelles, precum şi necesitatea investiţiei în inovare tehnologică pentru dezvoltarea domeniului energiei nucleare, transmite Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat de presă, citat de News.ro.

De asemenea, Iohannis a salutat eforturile Directorului General al AIEA în vederea asigurării siguranţei şi securităţii facilităţilor nucleare şi radiologice şi a transmis asigurări că ţara noastră va continua susţinerea activităţilor Agenţiei pe acest palier.

Totodată, Preşedintele României s-a referit la programul energiei nucleare dezvoltat de România, în special la investiţiile de modernizare de la Centrala Nuclearo-Electrică Cernavodă şi la investiţiile în tehnologii moderne, precum cele în reactoare modulare mici (SMR).

La rândul său, directorul General Rafael Grossi a evidenţiat implicarea activă şi constantă a României în eforturile de consolidare a rolului AIEA în contextul actual de securitate. Totodată, Rafael Grossi a subliniat cooperarea bilaterală excelentă în domeniul utilizării în condiţii de siguranţă a energiei nucleare.

Sursa citată mai spune că directorul general al AIEA a remarcat gradul avansat de dezvoltare al sectorului energiei nucleare în România, exemplificat prin investiţiile de la Centrala Cernavodă şi cele în reactoare modulare mici. De asemenea, Rafael Grossi a subliniat faptul că acestea au un rol esenţial în asigurarea autonomiei energetice a ţării şi în reducerea costurilor pentru consumatori.

Întrevederea a prilejuit, totodată, un schimb de opinii cu privire la evoluţiile tematicilor relevante pentru activitatea AIEA, în primul rând siguranţa şi securitatea centralelor nucleare din Ucraina.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a reacționat, după ce a aflat că Laurențiu Reghecampf e noul antrenor de la FCSB
Anamaria Prodan a reacționat, după ce a aflat că Laurențiu Reghecampf e noul antrenor de la FCSB
Citește și...
Guvernul Ciolacu a adoptat o ordonanță de urgență prin care elimină „taxa pe boală” pentru anumite categorii de populație

Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care gravidele, mamele cu copii bolnavi, bolnavii de cancer ori cei care au nevoie de îngrijirile medicilor de urgență sunt scutiți de așa numita ”taxă pe boală”, adică taxa de 10% pe concediul medical.  

Marcel Ciolacu știe ”exact” cât au crescut veniturile românilor. ”E pe plus, nu e pe minus”

Premierul Marcel Ciolacu afirmă că procentul cu care au crescut veniturile, atât pe gospodărie, cât şi pe persoană, este mai mare decât cel cu care au crescut preţurile.

De la daci în ie cu leduri, la clovni, românii reinventează politica pentru a câștiga alegători

Alături de formațiunile consacrate, la alegerile locale de anul acesta își vor încerca norocul și partide noi. Mizează fie pe candidați inediți, pe slogane curajoase, și în general se orientează spre un anumit tip de public.

Recomandări
DIICOT: Campania electorală a lui Călin Georgescu, finanțată cu 100.000 de euro din banii obținuți prin presupusa înșelăciune

DIICOT a oferit luni noi detalii despre dosarul de înșelăciune în care este implicat Călin Georgescu. Procurorii au explicat că o parte din bani ar fi urmat să fie folosiți în campania electorală a acestuia.

Lovitură pentru Siegfried Mureșan: ”PSD a decis astăzi să NU voteze Guvernul Bolojan 2.0”. Anunțul lui Sorin Grindeanu

Biroul Permanent Naţional al PSD a decis în urmă cu puțin timp să nu susțină în Parlament Guvernul pe care îl va propune premierul desemnat Siegfried Mureșan.

Descinderi DNA în trei vămi. Angajații ar fi luat șpăgi de la cei care treceau granița cu bunuri interzise

Descinderi în forță luni dimineață la vămile din nordul țării. Procurorii DNA Suceava fac percheziții în 54 de locații. Zeci de polițiști de frontieră și vameși din Suceava și Botoșani sunt vizați de acuzații de corupție.