CCR a stabilit ca punctele de vedere pentru moțiunea de cenzură să fie trimise până pe 15 septembrie

62211883
Agerpres

CCR a stabilit termen până pe 15 septembrie pentru trimiterea punctelor de vedere referitor la moţiunea de cenzură.

Curtea Constituţională (CCR) a stabilit că părţile implicate să transmită până pe 15 septembrie punctele de vedere referitor la sesizarea Guvernului privind moţiunea de cenzură depusă de USR PLUS şi AUR, urmând ca data şedinţei de judecată să fie stabilită ulterior.

 

”Referitor la cererea de solutionarea a conflictului dintre Guvern si Parlament s-a stabilit ca pana la 15 septembrie părțile să își exprime punctul de vedere. Termenul pentru ședința de judecată se stabilește ulterior. Art. 34 -36 din Legea 47/1992”, a transmis miercuri CCR.

Guvernul a solicitat miercuri Curţii Constituţionale să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de-o parte, şi Guvernul României, pe de altă parte, născut din încălcarea dispoziţiilor constituţionale cu privire la modul în care a fost iniţiată şi depusă moţiunea de cenzură USR PLUS - AUR, respectiv din încălcarea dispoziţiilor constituţionale cu privire la modul în care moţiunea de cenzură iniţiată şi depusă contrar Constituţiei a fost comunicată ulterior Guvernului.

În documentul semnat de premier, Ludovic Orban este acuzat că a încălcat prevederile constituţionale pentru că nu a comunicat Guvernului moţiunea în ziua în care a fost depusă şi pentru că ulterior a comunicat o moţiune ”iniţiată şi depusă cu nerespectarea condiţiilor constituţionale privind numărul minim de semnături valide”.

Documentul face referire la ”comportamentul neconstituţional şi neloial al Parlamentului prin Preşedintele Camerei Deputaţilor”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62211824
Moțiunea de cenzură a celor de la USR-PLUS și AUR împotriva lui Florin Cîțu ar putea fi votată săptămâna viitoare
Blocată în Parlament de șase zile, moțiunea de cenzură a celor de la USR-PLUS și AUR ar putea fi citită joi și votată săptămâna viitoare.
62201632
ONG-urile acuză Guvernul că a mărit, iar, subvențiile partidelor politice, pe ascuns
Mai multe ONG-uri și asociații civice acuză Guvernul că a mărit, iar, subvențiile partidelor politice, ”pe ascuns”.
62173763
Senatoarea Șoșoacă este acuzată că a blocat un centru de vaccinare împotriva Covid-19
Plângere penală pe numele Dianei Șoșoacă. Direcția de Sănătate Publică Iași a reclamat-o pe senatoare la Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.