Camera Deputaţilor: Faptele de incompatibilitate sau de conflict de interese se prescriu în 3 ani

61869531

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, o propunere legislativă de modificare a Legii 161/2003, care prevede că faptele privind conflictul de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de trei ani de la data săvârşirii lor.

Proiectul, iniţiat de un grup de parlamentari PSD, mai prevede că aleşii locali pot avea activităţi în domeniul privat, care nu sunt în legătură cu atribuţiile funcţiilor deţinute.

"Faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de trei ani de la data săvârşirii lor, în conformitate cu art. 2517 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil", stipulează textul adoptat, conform Agerpres.

Potrivit proiectului, "primarii, viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar artistice. Aleşii locali menţionaţi pot exercita funcţii în domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă cu atribuţiile exercitate ca primari sau viceprimari, primar general sau viceprimar general ai municipiului Bucureşti".

De asemenea, consilierii locali sau judeţeni pot exercita funcţii în domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă cu atribuţiile exercitate ca aleşi locali.

O completare a legii prevede că "starea de incompatibilitate durează până la data încetării de drept a mandatului în care alesul local a exercitat o funcţie sau o calitate incompatibilă cu acesta sau până la data la care a încetat funcţia sau calitatea care a determinat starea de incompatibilitate".

Deputatul USR Stelian Ion a criticat proiectul, menţionând că nu a fost consultată ANI, iar Curtea Constituţională a avut o decizie de neconstituţionalitate pe acest subiect. "Doriţi ştergerea acestor incompatibilităţi şi să facă oricine ce doreşte", a spus el.

Liberalul Florin Roman a susţinut proiectul, menţionând că doreşte "o administraţie europeană".

Deputatul PSD Eugen Nicolicea a spus că, prin acest proiect, s-a făcut "o egalitate între aleşii locali şi prefecţi". Şi deputatul Cătălin Rădulescu a subliniat că s-a făcut o reparaţie morală prin prevederile acestui proiect.

Camera Deputaţilor este for decizional.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
61960185
Dragnea a intervenit în mijlocul unor declarații ale premierului Dăncilă: Pot să întreb dacă v-a mai cerut demisia?
Liderul PSD Liviu Dragnea a intervenit în mijlocul unor declarații pe care premierul Viorica Dăncilă le făcea unor jurnaliști pe holurile Palatului Parlamentului, pentru a cere lămuriri despre întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis.
61958142
Iohannis: România se afirmă ca un furnizor regional de securitate stabil și predictibil
Klaus Iohannis a transmis miercuri, un mesaj cu prilejul deschiderii oficiale a celei de-a 7-a ediții a expo-conferinței „Black Sea Defense and Aerospace – BSDA 2018”.
61955367
Klaus Iohannis: ”Toleranța și respingerea urii să fie coordonate fundamentale”
Președintele Klaus Iohannis, a transmis miercuri, un mesaj cu prilejul celei de-a V-a ediții a manifestării „Podurile Toleranței”, organizată la Muzeul Național Cotroceni.